Tulburarea opozitionist sfidatoare: beneficiile unei abordari paradoxale

Inapoi Autor: Dr Rares Ignat - psihoterapeut de cuplu si familie
Atunci cand cererile sale erau refuzate, se intampla ca Ionut sa aiba, destul de frecvent, episoade de pierdere a controlului asupra furiei sale. In aceste episoade, uneori spargea obiecte in casa sau rupea carti. Cand s-a intamplat sa urineze pe aparatul de aer conditionat de pe terasa vecinilor, parintii au venit cu el la psihoterapeut. Simteau ca nu-l mai pot controla iar abaterile scolare si absentele ce erau tot mai frecvente ii ingrijorau, in special ca nu mai era mult pana cand urma sa dea examenul de admitere in clasa a 5 a.
In cazul multor copii, in special a celor ce manifesta de la bun inceput o vointa puternica, e natural sa existe perioade in care se opun normelor ce le sunt impuse, mai ales daca ratiunea ce sta la baza cadrului limitativ nu este suficient de bine inteleasa.
Totusi Ionut intrunea criteriile de diagnostic ale unei tulburari opozitionist sfidatoare, ce a inceput din anii prescolari. Parintii au facut bine ca au apelat la sprijinul psihoterapeutic, deoarece tulburarea opozitionist sfidatoare are sanse sporite de a determina probleme si mai ample in perioada adolescentei, ducand mai apoi la reducere semnificativa a oportunitatilor de gasire a unui loc de munca sau chiar la diminuarea sanselor de a intemeia ulterior o familie armonioasa.
Criteriile de diagnostic (DSM 5 ) pentru tulburarea opozitionist sfidatoare includ prezenta unui model comportamental care sa cuprinda cel putin 4 din urmatoarele simptome, timp de cel putin 6 luni: O dispozitie iritabila, episoade de furie, un comportament sfidator, certaret si razbunator. Aceste manifestari apar cu cel putin o persoana inafara de fratele sau sora copilului si determina probleme semnificative de interactiune la scoala sau acasa. Pe langa diferentierea de ADHD sau de alte probleme similare, mai e important de luat in considerare si ca exista unele diferente diagnostice in privinta frecventei de aparitie a simptomelor la copilul mai mare de 5 ani si cel mai mic de 5 ani.
Copilul isi pierde de multe ori cumpatul, fiind sensibil si usor de suparat de ceilalti. Se cearta atat cu alti copii cat si cu persoanele ce reprezinta autoritatea si ramane ranchiunos pe perioade destul de indelungate. Sfideaza regulile sau cerintele considerate a fi normale pentru alti copii. Fiind razbunator, destul de frecvent (ex.cel putin de doua ori în ultimele sase luni ) da vina pe altii pentru greselile sale.
Ionut a reactionat bine atunci cand psihoterapeutul i-a spus ca-i pare rau auzind cat de mult timp petrece el pedepsit de parinti, cand ar putea sa se joace sau sa faca ceva mai placut. Cum psihoterapeutul si-a dat seama ca el are nevoie sa se simta puternic fata de ceilalti, sa simta ca detine controlul, a pus comportamentul lui Ionut pe seama "˜creierului sau emotional` ce uneori preia el actiunile si-l face sa fie pedepsit. Dupa ce a laudat partea pozitiva a comportamentului lui Ionut din ultimele saptamani, psihoterapeutul a stabilit urmatoarea intalnire doar cu parintii lui.
In cadrul noii intalniri, au fost discutate aspectele din interactiunea familiala ce ar putea sa transmita mesaje inconsecvente copilului sau sa-i genereze acestuia senzatia de nesiguranta sau instabilitate. A fost subliniat cat de important e ca Ionut sa inteleaga beneficiile pe care le obtine in urma comportamentului pe care parintii si-l doresc, precum si ce ar avea de pierdut daca nu-l respecta.
In acest caz, de comun acord cu parintii, a fost stabilita utilitatea unei abordari de tip paradoxal. Aceasta metoda psihoterapeutica a urmarit schimbarea modului de reactie al parintilor atunci cand Ionut facea o boacana. In mod obisnuit greseala producea o reactie emotionala puternica, in special in cazul mamei sale.
In noua maniera de abordare a situatiei, in primul pas, mama ii explica lui Ionut in ce fel a fost gresit comportamentul sau si de ce-l pedepseste cu spalatul vaselor. In pasul al doilea, ii spune ce bine e pentru ea ca el a facut boacana...pentru ca acum ea are un ajutor in treburile gospodariei.
In alte zile, in loc sa continue sa-l certe pentru cat de mult timp petrece afara la joaca si nu-si face temele, atunci cand Ionut revine acasa, tatal sau il lauda pentru interactiunile sale pozitive cu prietenii, dar ii subliniaza ca in viata e important sa stii ca exista unele limitari in alegerile pe care le faci...Nu e insa o problema, mai are timp sa invete despre importanta alegerilor...dupa cum mai are timp sa-si faca lectiile si dupa joaca.
Nici Ionut nici cei doi parinti nu se vor culca pana cand el nu-si va termina lectiile. Parintii nu se vor arata suparati, dimpotriva ii vor arata afectiune si-l vor intreba daca are nevoie de sprijinul lor pentru teme. Vor fi insa inflexibili pana cand isi va termina lectiile pentru a doua zi, indiferent cat de mult ar dura asta. Atunci cand Ionut va incerca sa-i manipuleze cu dragalasenia lui, vor zambi si il vor lauda pentru maiestria sa de actor: Buna incercare Ionut!
Prin aceasta abordare, copilul va realiza mai bine ca el este cel responsabil de consecintele actiunilor sale si va intelege mai bine beneficile ce le poate obtine in cazul in care isi adapteaza comportamentul la nevoile celor din jurul sau.
In cazul in care sunteti ingrijorati de comportamentul copilului vostru si nu mai stiti ce sa faceti, apelati cu incredere la sprijinul unui psihoterapeut de familie. Va astept cu drag!
Acord - Cabinet Psihologic Ignat Rares

Acord - Cabinet Psihologic Ignat Rares

psihoterapie de cuplu si familie - sexologie

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp