Tulburarea de personalitate narcisistă

Inapoi Autor: psiholog, psihoterapeut Carmen Potyesz

Trăsăturile principale ale personalității narcisiste sunt grandoarea, nevoia de admirație și lipsa de empatie. Persoanele narcisiste cred că sunt superioare și speciale. Își supraestimează abilitățile și își atribuie realizări, adesea părând că se laudă în mod exagerat. În sinea lor îi invidiază pe ceilalți și cred că și ceilalți îi invidiază pe ei. Au un comportament arogant. În relațiile interpersonale îi exploatează pe ceilalți pentru a-și atinge propriile scopuri. Au nevoie în permanență de atenție și admirație. Tind să se împrietenească sau să aibă relații romantice doar cu persoanele care servesc scopurilor lor. Pentru ca se simt speciali și nu pot fi înțeleși de oricine se vor asocia doar cu oameni cu statut înalt sau pe care ii vad ca fiind speciali. Atribuie calități deosebite oamenilor cu care se înconjoară. Vor insista să aibă cel mai bun doctor, avocat sau frizer. De îndată ce aceștia îndrăznesc sa-l critice în vreun fel, ei vor fi dați jos de pe piedestal, devenind persoane obișnuite.

 

Să analizăm lucrurile mai în profunzime. Narcisistul nu are o stimă de sine crescută așa cum pare la prima vedere. Are nevoie în permanență să fie apreciat și lăudat de cei din jur pentru că stima lui de sine este foarte fragilă. E foarte sensibil la critici și, chiar dacă nu o arată, acestea îl bântuie mult timp, îl fac să se simtă umilit și gol pe dinăuntru. Chiar și atunci când are succes în ceea ce face, se va auto-sabota sau va simți că are nevoie de mai mult. De cele mai multe ori se va proteja de critică și eșec și, astfel, nu va acționa sau nu va intra într-o competiție de frică să nu fie înfrânt. Narcisiștii pot ajunge sa se descurce prost în profesie din cauza fricii de critica și eșec. Sentimentele de rușine și umilință se asociază cu izolarea socială și depresia.

 

Narcisiștii rar ajung să facă psihoterapie. Totuși sentimentul de ineficiență si gol intern îi poate împinge să apeleze la un psihoterapeut. Nu la oricare, ci la unul bine ales.

Cabinet Psihoterapie - Carmen Potyesz

Cabinet Psihoterapie - Carmen Potyesz

Poate povestea ta nu are cel mai frumos început, dar depinde doar de tine ce vei scrie în continuare!

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp