Pregătirea copilului mai mare pentru nasterea unui fratior
Inapoi Autor: Mintici Ana Maria Psihoterapeut
Venirea pe lume a unui nou copil poate aduce multe schimbări într-o familie. Părinţii petrec mult timp şi energie cu pregătirile şi după ce copilul vine, multă din atenţia familiei implică satisfacerea nevoilor de bază ale bebeluşului.
Toate aceste schimbări pot fi dificile pentru copilul mai mare. Este normal ca acesta să fie gelos pe bebeluş şi să reacţioneze prin ieşiri neplăcute. Dar părinţii pot pregăti copiii pentru venirea pe lume a bebeluşului. Principalele trei lucruri pe care le pot face este să discute despre sarcină pe înţelesul copilului, a face anumite aranjamente ce-l implică pe copilul mai mare şi a-l include în îngrijirea bebeluşului. Toate acestea pot face lucrurile mult mai simple pentru toată lumea.
Cum îl anunţi, ce faci apoi?
În timpul sarcinii:
Nu există un timp anume perfect pentru a spune copilului despre viitorul bebeluş, dar este important să ţineţi cont de faptul că atunci când veţi spune copiilor preşcolari, va trebui să vă referiţi la momentul în care bebeluşul se va naşte, nu în termeni de luni ci mai degrabă în anotimpuri, deoarece ei nu înţeleg conceptul de timp foarte bine. De exemplu, dacă bebeluşul dumneavoastră se va naşte peste 8 luni, în august, îi puteţi spune copilului: "frăţiorul/sau surioara ta va veni pe lume la vară, când va fi cel mai cald afară". E important să ţineţi cont şi de aspectul spiritual, de dragoste când îi explicaţi copilului de ce a apărut atât el cât şi fratele lui. O expresie care îmi place mult este: "Tu doreai să te naşti iar noi doream un copil".
Câte detalii trebuie să îi daţi copilului? Lăsaţi întrebările copilului să vă ghideze. De exemplu, un copil de 4 ani poate întreba: " De unde vin copiii?". În ciuda a ce vă gândiţi, copilul nu vă cere să îi spuneţi despre sex, ci în mod literal, de Unde vin. Ar putea fi destul să îi explicaţi: "Bebeluşul vine din burtica mămicii, unde are un culcuş special numit uter, în care a stat şi el cândva". Un copil care vrea să ştie mai multe va întreba. Sunt unii copii care vor să ştie detalii despre unde va dormi, ce va mânca, şi e bine să îi spuneţi.
Doctorul.
Ajută de asemenea, să explicaţi copilului că nu veţi merge la spital pentru că sunteţi bolnavă (cum este probabil să creadă ) . Spuneţi-i cum dvs.mergeţi la doctor pentru ca acesta să vadă, prin nişte aparate speciale, cât a crescut bebeluşul, cum îi bate inima şi pentru a sfătui mama în legătură cu ce să facă. Puteţi lua şi copilul cu dvs. Ştiu despre o mămică isteaţă care a luat copilul mai mare la aproape fiecare control şi a rugat doctorul să îi acorde nu mai mult de 1 minut atenţie acestuia, luându-i tensiunea şi măsurându-i greutatea. Acest minut a fost o investiţie foarte bună, întrucât copilul s-a simţit important şi implicat.
Dacă copilul dvs.se interesează mai mult de bebeluş puteţi face anumite activităţi cu el: să treceţi prin pozele cu el de pe vremea când era bebeluş, eventual de când eraţi însărcinată cu el, dacă aveţi; să vizitati prieteni care au bebeluşi, să vă gândiţi împreună la nume pentru copii, să mergeţi cu el la doctor pentru a asculta bătăile inimii bebeluşului şi în final, să faceţi împreună geanta cu care veţi merge la maternitate.
Pregătiri:
Am vorbit mai devreme despre anumite pregătiri pe care trebuie să le faceţi înainte de a se naşte bebeluşul. În primul rând faceţi planuri despre unde şi cu cine va sta copilul când veţi fi la maternitate. Apoi discutaţi aceste planuri, astfel încât copilul să ştie la ce să se aştepte când vine ziua cea mare.
O idee interesantă este să-i găsiţi copilului o păpuşă-bebeluş pe care să-l învăţaţi cum să o ţină, cum să o atingă, să îi spuneţi cât trebuie să o lase să doarmă, şi aşa mai departe. Dar aveti grija sa-i spuneti-i clar ca fratiorul nu va fi o papusa, si explicati-i diferentele.
Apoi, nişte detalii foarte importante: dacă plănuiţi să faceţi schimbări sau mutări în aranjamentul camerelor, este esenţial să le faceţi cel târziu cu câteva săptămâni înainte de naştere. De asemenea, dacă copilul se apropie de un moment important cum ar fi renunţarea la scutece sau mutarea de la pătuţ la pat, încercaţi pe cât posibil să faceţi aceste schimbări înainte de naştere, sau amânaţi-le pentru mai mult timp, când bebeluşul va fi deja de multă vreme acasă.
După naştere:
Este important să îţi laşi copilul să te viziteze la spital cât mai devreme posibil după ce bebeluşul s-a născut, preferabil când nu sunt alţi vizitatori, ci doar familia, pentru a face acest eveniment unul intim, de familie. De asemenea, pentru că ştiţi că veţi primi multe cadouri pentru bebeluş, e o idee bună să pregătiţi din timp un cadou "din partea bebeluşului" pentru copil, astfel încât să nu devină invidios. Puteţi vorbi şi cu copilul pentru ca acesta să îi aleagă un cadou bebeluşului.
Aducerea bebeluşului acasă - implicarea copilului:
Încercaţi să menţineţi pe cât posibil rutina de dinaintea naşterii, iar pentru a ajuta copilul să se acomodeze cu schimbările, implicaţi-l cât mai mult în activităţile zilnice care implică bebeluşul, astfel încât copilul să nu se simtă dat la o parte.
Mulţi copii vor să ajute la îngrijirea bebeluşului. Acest "ajutor" înseamnă că fiecare lucru va dura mai mult, dar îi va da copilului ocazia de a interacţiona cu bebeluşul într-un fel pozitiv. În funcţie de vârstă, fratele sau sora pot distra bebeluşul când schimbaţi scutecele, poate ajuta la împinsul căruciorului, la îmbrăcat, la îmbăiat, la a-l face să râgâie după ce-l alăptaţi, şi de asemenea, poate vorbi cu bebeluşul.
Dacă totuşi, copilul dvs. Nu arată interes în direcţia bebeluşului, după ce aţi avut grijă să-l pregătiţi în timpul sarcinii, nu vă alarmaţi şi nu-l forţaţi. Poate lua ceva timp.
Timp 1 la 1 cu copilul.
Găsiţi orice oportunitate pentru a face lucruri doar cu copilul mai mare. Atât dvs. Mama cât şi tatăl. Petreceţi timp împreună când bebeluşul doarme şi dacă este posibil, stabiliţi activităţi zilnice în care copilul mai mare să primească toată atenţia unuia dintre părinţi. A-l face pe copil să ştie că există un timp special doar pentru el va reduce resentimentele sau furia faţă de noul născut.
De asemenea, reamintiţi-le rudelor sau prietenilor de alte subiecte în afară de bebeluş, când sunt în vizită. Dacă întreabă cum pot fi de ajutor, sugeraţi o activitate distractivă cu copilul mai mare.
Evidenţiaţi avantajele vârstei copilului.
Pentru că va vedea probabil că e posibil ca mai multe avantaje să aibă cel mic, e important să-l faceţi pe copil să vadă avantajele vârstei sale. Câteva exemple ar fi: când cel mic bea lapte, să îi spuneţi celui mare: "Ce păcat că poate bea doar lapte. Ce-ar fi să mâncăm noi doi o îngheţată?" sau atunci când bebeluşul se culcă, seara: "Ei, el trebuie să doarmă, dar noi putem merge să citim o poveste întâi!".
Puneţi-l câteodată pe locul 1
Câteodată, când ştiţi că vă aude cel mare, şi îl auziţi pe cel mic că gângureşte, spuneţi-i: "Îmi pare rău dragule, trebuie să mai aştepţi un pic până vin să îţi schimb scutecul, trebuie să îi fac surioarei tale un sandwich!".
Ce se întâmplă, psihologic vorbind, cu copilul mai mare?
Practic, prin naşterea unui frate, primul copil pierde locul central din interesul părinţilor şi exclusivitatea. Naşterea fratelui este trăită ca un moment de mari schimbări. Mediul de până atunci (familia, relaţiile, obiceiurile, percepţiile ) este schimbat, iar el este forţat să facă faţă unor cerinţe noi, unei mame "noi", unor noi imagini în faţa părinţilor.
Primul copil îşi aşteaptă adesea fratele cu bucurie, ca pe un cadou, dar schimbările mamei adesea îl avertizează despre ceea ce se va întâmpla - mama se simte rău, nu e disponibilă pentru el uneori. Şi astfel, spaimele pot apărea înaintea naşterii bebeluşului. Adesea copilul îşi gândeşte fratele ca pe o păpuşă, ca pe un partener de joacă la dispoziţie, ca pe un copil care va fi certat în locul lui, ca pe un motiv de laudă în faţa celorlalţi.
Aceste fantasme se destramă odată cu naşterea: fratele nu numai că nu-i îndeplineşte nicio nevoie, dar îi mai distruge şi liniştea, familia, "îi ia părinţii". În cazurile în care aceştia nu şi-au pregătit copilul cel mare, acesta începe să simtă că aceştia l-au trădat (jucăria lor cea nouă e mult mai interesantă decât cea veche ), fratele i-a furat părinţii iar el, copilul, se simte abandonat, neiubit şi neimportant.
Vine momentul în care copilul se vede nevoit să-şi asume un rol secundar, sub semnul catastrofei uneori. Apare câteodată o teamă de ceva care schimbă fundamental lucrurile într-un singur moment. Odată cu naşterea bebeluşului, el se vede prin comparaţie mai mare, şi nu rareori am văzut copii care se revoltă împotriva acestei imagini noi prin regresie. Adică devine temporar mai mic. Această regresie apare sub multe forme: începe să vorbească precum un copil mic, reîncepe să facă pe el, refuză să folosească toaleta, merge în patru labe, plânge precum un bebeluş când vrea ceva.
Copilul ai cărui părinţi nu l-au pregătit, se simte rănit, speriat chiar de mama în care a avut încredere şi de aceea îi retrage temporar iubirea. Se simte atacat de mamă şi de aceea o refuză şi o atacă la rândul său. Pe acest fond se poate instaura între mamă şi copil un joc al depresiei şi agresivităţii, al luptei, al nerecunoaşterii.
În aceste situaţii, copilul are manifestări sadice faţă de bebeluş, din frustrare şi copleşire. Arată că el însuşi se simte agresat de prezenţa celui mai mic şi de aceea îi răspunde agresiv. În aceste stări agresive şi de regresie, copilul are nevoie de înţelegere şi nu de învinovăţire.
Există anumite etape ale traumei prin care trec toţi copiii, într-o măsură mai mică sau mai mare:
1. Bucurie şi surescitare - e ceva nou, va primi cea mai frumoasă şi mai performantă jucărie de până acum.
2. Uimire - bebeluşul vine acasă şi toată lumea e atrasă ca un magnet de el, iar copilul nu înţelege ce are aşa interesant această jucărie care se pare că nu prea poate să facă nimic.
3. Negare - de fapt nu are niciun frate cu adevărat - e o păpuşă "nevie" pentru distracţia momentană a mamei (etapa testării )
4. Fantasmarea unor soluţii - copilul se gândeşte cum ar putea scăpa de "năpastă" pentru ca totul să reintre în normal - etapă în care comportamentul este cel mai adesea maniacal (recentrarea atenţiei părinţilor prin regresie sau gânduri de eliminare a intrusului ) .
5. Depresia - copilul îşi retrage dragostea, se simte urât, pare bolnav, chiar se poate îmbolnăvi, se simte fără vlagă, nu mai face mofturi
6. Simptomul - se manifestă psihic -temeri, frici, vinovăţii, inhibiţii sau fizic- îmbolnăviri, pentru a cere ajutor părinţilor
7. Recuperarea de sine şi adaptarea la situaţie - reîncepe să le acorde credit părinţilor, începe să vadă avantaje în noua situaţie, îşi acceptă fratele
Din tot acest parcus, singura care poate lipsi e simptomul. Probleme apar atunci când copilul se cantonează într-o etapă şi parcursul nu se realizează până la sfârşit.
De ce este vestea primită diferit de la caz la caz?
Reacţia primului copil la vestea sau apariţia bebeluşului diferă mult în funcţie de vârstă, de personalitate, de felul în care a fost pregătit (deci de priceperea părinţilor ) şi de condiţiile mediului familial (felul în care sunt împărţiţi în camere membrii, starea civilă a părinţilor, relaţia dintre părinţi, relaţia anterioară a copilului cu părinţii, existenţa unor piloni de sprijin din afară - bunici, unchi, mătuşi ) .
Un exemplu
Am în terapie o familie care are o problemă la apariţia celui mic. Anume, de când a apărut bebeluşul, băiatul mai mare (5 ani ) a devenit foarte agresiv cu ei, refuză aproape orice îi propun părinţii, chiar şi lucrurile care îi plăceau înainte. De la mâncare, la activităţi, la a face pipi. Unde? Doar acasă, pentru că la grădiniţă nu avea nicio problemă, acest lucru indicând clar unde era hiba.
Aşa cum spune teoria, părinţii n-au mai avut timp de el, ba chiar spun că 70% din atenţia lor e îndreptată spre bebeluş, iar restul...înţelegeţi. Comportamentul faţă de frăţiorul de 6 luni e instabil - când se manifestă afectuos, când îl împinge. Când nu este în preajma lui spune adesea "Cât aş vrea să fie luat pe o barcă şi să fie dus departe şi să rămânem doar noi!". După cum vedeţi este prins în etapa fantasmării unor soluţii pentru a scăpa de "năpasta" care a venit peste el.
Rolul meu în consilierea parentală a fost în primul rând să ajut părinţii în a găsi soluţii de a îi acorda timp mai mult, şi de a găsi activităţi 1-1. De asmenea, în terapia individuală cu copilul a fost important să îi acord un spaţiu în care acele fantasme ale lui să se exprime simbolic prin jucării, fără a-l învinovăţi şi a-l reprima. Aceste lucruri au făcut ca în câteva săptămâni situaţia să se stabilizeze remarcabil.
Toate aceste schimbări pot fi dificile pentru copilul mai mare. Este normal ca acesta să fie gelos pe bebeluş şi să reacţioneze prin ieşiri neplăcute. Dar părinţii pot pregăti copiii pentru venirea pe lume a bebeluşului. Principalele trei lucruri pe care le pot face este să discute despre sarcină pe înţelesul copilului, a face anumite aranjamente ce-l implică pe copilul mai mare şi a-l include în îngrijirea bebeluşului. Toate acestea pot face lucrurile mult mai simple pentru toată lumea.
Cum îl anunţi, ce faci apoi?
În timpul sarcinii:
Nu există un timp anume perfect pentru a spune copilului despre viitorul bebeluş, dar este important să ţineţi cont de faptul că atunci când veţi spune copiilor preşcolari, va trebui să vă referiţi la momentul în care bebeluşul se va naşte, nu în termeni de luni ci mai degrabă în anotimpuri, deoarece ei nu înţeleg conceptul de timp foarte bine. De exemplu, dacă bebeluşul dumneavoastră se va naşte peste 8 luni, în august, îi puteţi spune copilului: "frăţiorul/sau surioara ta va veni pe lume la vară, când va fi cel mai cald afară". E important să ţineţi cont şi de aspectul spiritual, de dragoste când îi explicaţi copilului de ce a apărut atât el cât şi fratele lui. O expresie care îmi place mult este: "Tu doreai să te naşti iar noi doream un copil".
Câte detalii trebuie să îi daţi copilului? Lăsaţi întrebările copilului să vă ghideze. De exemplu, un copil de 4 ani poate întreba: " De unde vin copiii?". În ciuda a ce vă gândiţi, copilul nu vă cere să îi spuneţi despre sex, ci în mod literal, de Unde vin. Ar putea fi destul să îi explicaţi: "Bebeluşul vine din burtica mămicii, unde are un culcuş special numit uter, în care a stat şi el cândva". Un copil care vrea să ştie mai multe va întreba. Sunt unii copii care vor să ştie detalii despre unde va dormi, ce va mânca, şi e bine să îi spuneţi.
Doctorul.
Ajută de asemenea, să explicaţi copilului că nu veţi merge la spital pentru că sunteţi bolnavă (cum este probabil să creadă ) . Spuneţi-i cum dvs.mergeţi la doctor pentru ca acesta să vadă, prin nişte aparate speciale, cât a crescut bebeluşul, cum îi bate inima şi pentru a sfătui mama în legătură cu ce să facă. Puteţi lua şi copilul cu dvs. Ştiu despre o mămică isteaţă care a luat copilul mai mare la aproape fiecare control şi a rugat doctorul să îi acorde nu mai mult de 1 minut atenţie acestuia, luându-i tensiunea şi măsurându-i greutatea. Acest minut a fost o investiţie foarte bună, întrucât copilul s-a simţit important şi implicat.
Dacă copilul dvs.se interesează mai mult de bebeluş puteţi face anumite activităţi cu el: să treceţi prin pozele cu el de pe vremea când era bebeluş, eventual de când eraţi însărcinată cu el, dacă aveţi; să vizitati prieteni care au bebeluşi, să vă gândiţi împreună la nume pentru copii, să mergeţi cu el la doctor pentru a asculta bătăile inimii bebeluşului şi în final, să faceţi împreună geanta cu care veţi merge la maternitate.
Pregătiri:
Am vorbit mai devreme despre anumite pregătiri pe care trebuie să le faceţi înainte de a se naşte bebeluşul. În primul rând faceţi planuri despre unde şi cu cine va sta copilul când veţi fi la maternitate. Apoi discutaţi aceste planuri, astfel încât copilul să ştie la ce să se aştepte când vine ziua cea mare.
O idee interesantă este să-i găsiţi copilului o păpuşă-bebeluş pe care să-l învăţaţi cum să o ţină, cum să o atingă, să îi spuneţi cât trebuie să o lase să doarmă, şi aşa mai departe. Dar aveti grija sa-i spuneti-i clar ca fratiorul nu va fi o papusa, si explicati-i diferentele.
Apoi, nişte detalii foarte importante: dacă plănuiţi să faceţi schimbări sau mutări în aranjamentul camerelor, este esenţial să le faceţi cel târziu cu câteva săptămâni înainte de naştere. De asemenea, dacă copilul se apropie de un moment important cum ar fi renunţarea la scutece sau mutarea de la pătuţ la pat, încercaţi pe cât posibil să faceţi aceste schimbări înainte de naştere, sau amânaţi-le pentru mai mult timp, când bebeluşul va fi deja de multă vreme acasă.
După naştere:
Este important să îţi laşi copilul să te viziteze la spital cât mai devreme posibil după ce bebeluşul s-a născut, preferabil când nu sunt alţi vizitatori, ci doar familia, pentru a face acest eveniment unul intim, de familie. De asemenea, pentru că ştiţi că veţi primi multe cadouri pentru bebeluş, e o idee bună să pregătiţi din timp un cadou "din partea bebeluşului" pentru copil, astfel încât să nu devină invidios. Puteţi vorbi şi cu copilul pentru ca acesta să îi aleagă un cadou bebeluşului.
Aducerea bebeluşului acasă - implicarea copilului:
Încercaţi să menţineţi pe cât posibil rutina de dinaintea naşterii, iar pentru a ajuta copilul să se acomodeze cu schimbările, implicaţi-l cât mai mult în activităţile zilnice care implică bebeluşul, astfel încât copilul să nu se simtă dat la o parte.
Mulţi copii vor să ajute la îngrijirea bebeluşului. Acest "ajutor" înseamnă că fiecare lucru va dura mai mult, dar îi va da copilului ocazia de a interacţiona cu bebeluşul într-un fel pozitiv. În funcţie de vârstă, fratele sau sora pot distra bebeluşul când schimbaţi scutecele, poate ajuta la împinsul căruciorului, la îmbrăcat, la îmbăiat, la a-l face să râgâie după ce-l alăptaţi, şi de asemenea, poate vorbi cu bebeluşul.
Dacă totuşi, copilul dvs. Nu arată interes în direcţia bebeluşului, după ce aţi avut grijă să-l pregătiţi în timpul sarcinii, nu vă alarmaţi şi nu-l forţaţi. Poate lua ceva timp.
Timp 1 la 1 cu copilul.
Găsiţi orice oportunitate pentru a face lucruri doar cu copilul mai mare. Atât dvs. Mama cât şi tatăl. Petreceţi timp împreună când bebeluşul doarme şi dacă este posibil, stabiliţi activităţi zilnice în care copilul mai mare să primească toată atenţia unuia dintre părinţi. A-l face pe copil să ştie că există un timp special doar pentru el va reduce resentimentele sau furia faţă de noul născut.
De asemenea, reamintiţi-le rudelor sau prietenilor de alte subiecte în afară de bebeluş, când sunt în vizită. Dacă întreabă cum pot fi de ajutor, sugeraţi o activitate distractivă cu copilul mai mare.
Evidenţiaţi avantajele vârstei copilului.
Pentru că va vedea probabil că e posibil ca mai multe avantaje să aibă cel mic, e important să-l faceţi pe copil să vadă avantajele vârstei sale. Câteva exemple ar fi: când cel mic bea lapte, să îi spuneţi celui mare: "Ce păcat că poate bea doar lapte. Ce-ar fi să mâncăm noi doi o îngheţată?" sau atunci când bebeluşul se culcă, seara: "Ei, el trebuie să doarmă, dar noi putem merge să citim o poveste întâi!".
Puneţi-l câteodată pe locul 1
Câteodată, când ştiţi că vă aude cel mare, şi îl auziţi pe cel mic că gângureşte, spuneţi-i: "Îmi pare rău dragule, trebuie să mai aştepţi un pic până vin să îţi schimb scutecul, trebuie să îi fac surioarei tale un sandwich!".
Ce se întâmplă, psihologic vorbind, cu copilul mai mare?
Practic, prin naşterea unui frate, primul copil pierde locul central din interesul părinţilor şi exclusivitatea. Naşterea fratelui este trăită ca un moment de mari schimbări. Mediul de până atunci (familia, relaţiile, obiceiurile, percepţiile ) este schimbat, iar el este forţat să facă faţă unor cerinţe noi, unei mame "noi", unor noi imagini în faţa părinţilor.
Primul copil îşi aşteaptă adesea fratele cu bucurie, ca pe un cadou, dar schimbările mamei adesea îl avertizează despre ceea ce se va întâmpla - mama se simte rău, nu e disponibilă pentru el uneori. Şi astfel, spaimele pot apărea înaintea naşterii bebeluşului. Adesea copilul îşi gândeşte fratele ca pe o păpuşă, ca pe un partener de joacă la dispoziţie, ca pe un copil care va fi certat în locul lui, ca pe un motiv de laudă în faţa celorlalţi.
Aceste fantasme se destramă odată cu naşterea: fratele nu numai că nu-i îndeplineşte nicio nevoie, dar îi mai distruge şi liniştea, familia, "îi ia părinţii". În cazurile în care aceştia nu şi-au pregătit copilul cel mare, acesta începe să simtă că aceştia l-au trădat (jucăria lor cea nouă e mult mai interesantă decât cea veche ), fratele i-a furat părinţii iar el, copilul, se simte abandonat, neiubit şi neimportant.
Vine momentul în care copilul se vede nevoit să-şi asume un rol secundar, sub semnul catastrofei uneori. Apare câteodată o teamă de ceva care schimbă fundamental lucrurile într-un singur moment. Odată cu naşterea bebeluşului, el se vede prin comparaţie mai mare, şi nu rareori am văzut copii care se revoltă împotriva acestei imagini noi prin regresie. Adică devine temporar mai mic. Această regresie apare sub multe forme: începe să vorbească precum un copil mic, reîncepe să facă pe el, refuză să folosească toaleta, merge în patru labe, plânge precum un bebeluş când vrea ceva.
Copilul ai cărui părinţi nu l-au pregătit, se simte rănit, speriat chiar de mama în care a avut încredere şi de aceea îi retrage temporar iubirea. Se simte atacat de mamă şi de aceea o refuză şi o atacă la rândul său. Pe acest fond se poate instaura între mamă şi copil un joc al depresiei şi agresivităţii, al luptei, al nerecunoaşterii.
În aceste situaţii, copilul are manifestări sadice faţă de bebeluş, din frustrare şi copleşire. Arată că el însuşi se simte agresat de prezenţa celui mai mic şi de aceea îi răspunde agresiv. În aceste stări agresive şi de regresie, copilul are nevoie de înţelegere şi nu de învinovăţire.
Există anumite etape ale traumei prin care trec toţi copiii, într-o măsură mai mică sau mai mare:
1. Bucurie şi surescitare - e ceva nou, va primi cea mai frumoasă şi mai performantă jucărie de până acum.
2. Uimire - bebeluşul vine acasă şi toată lumea e atrasă ca un magnet de el, iar copilul nu înţelege ce are aşa interesant această jucărie care se pare că nu prea poate să facă nimic.
3. Negare - de fapt nu are niciun frate cu adevărat - e o păpuşă "nevie" pentru distracţia momentană a mamei (etapa testării )
4. Fantasmarea unor soluţii - copilul se gândeşte cum ar putea scăpa de "năpastă" pentru ca totul să reintre în normal - etapă în care comportamentul este cel mai adesea maniacal (recentrarea atenţiei părinţilor prin regresie sau gânduri de eliminare a intrusului ) .
5. Depresia - copilul îşi retrage dragostea, se simte urât, pare bolnav, chiar se poate îmbolnăvi, se simte fără vlagă, nu mai face mofturi
6. Simptomul - se manifestă psihic -temeri, frici, vinovăţii, inhibiţii sau fizic- îmbolnăviri, pentru a cere ajutor părinţilor
7. Recuperarea de sine şi adaptarea la situaţie - reîncepe să le acorde credit părinţilor, începe să vadă avantaje în noua situaţie, îşi acceptă fratele
Din tot acest parcus, singura care poate lipsi e simptomul. Probleme apar atunci când copilul se cantonează într-o etapă şi parcursul nu se realizează până la sfârşit.
De ce este vestea primită diferit de la caz la caz?
Reacţia primului copil la vestea sau apariţia bebeluşului diferă mult în funcţie de vârstă, de personalitate, de felul în care a fost pregătit (deci de priceperea părinţilor ) şi de condiţiile mediului familial (felul în care sunt împărţiţi în camere membrii, starea civilă a părinţilor, relaţia dintre părinţi, relaţia anterioară a copilului cu părinţii, existenţa unor piloni de sprijin din afară - bunici, unchi, mătuşi ) .
Un exemplu
Am în terapie o familie care are o problemă la apariţia celui mic. Anume, de când a apărut bebeluşul, băiatul mai mare (5 ani ) a devenit foarte agresiv cu ei, refuză aproape orice îi propun părinţii, chiar şi lucrurile care îi plăceau înainte. De la mâncare, la activităţi, la a face pipi. Unde? Doar acasă, pentru că la grădiniţă nu avea nicio problemă, acest lucru indicând clar unde era hiba.
Aşa cum spune teoria, părinţii n-au mai avut timp de el, ba chiar spun că 70% din atenţia lor e îndreptată spre bebeluş, iar restul...înţelegeţi. Comportamentul faţă de frăţiorul de 6 luni e instabil - când se manifestă afectuos, când îl împinge. Când nu este în preajma lui spune adesea "Cât aş vrea să fie luat pe o barcă şi să fie dus departe şi să rămânem doar noi!". După cum vedeţi este prins în etapa fantasmării unor soluţii pentru a scăpa de "năpasta" care a venit peste el.
Rolul meu în consilierea parentală a fost în primul rând să ajut părinţii în a găsi soluţii de a îi acorda timp mai mult, şi de a găsi activităţi 1-1. De asmenea, în terapia individuală cu copilul a fost important să îi acord un spaţiu în care acele fantasme ale lui să se exprime simbolic prin jucării, fără a-l învinovăţi şi a-l reprima. Aceste lucruri au făcut ca în câteva săptămâni situaţia să se stabilizeze remarcabil.
Centrul PsihArt
Gaseste-ti Armonia!
Recomandă acest cabinet
