Moartea, pierderea și doliul - durerea de a merge mai departe! 

Moartea partenerului, pierderea și doliul - un articol despre durere, negare, depresie, sensul vieții după pierdere și procesul psihologic al doliului. 

Psihologie explicată pe înțelesul tuturor

Moartea unei persoane iubite, mai ales a partenerului de viață, este una dintre cele mai profunde și destabilizatoare experiențe umane. Este o ruptură care nu afectează doar prezentul, ci și viitorul așa cum îl imaginam. Când partenerul moare, fie după o lungă suferință, fie pe neașteptate, într-un accident sau eveniment brusc, lumea interioară a celui rămas se zguduie din temelii. Durerea nu are un singur chip. Nu are un singur ritm. Și, cu siguranță, nu are un termen-limită.

Pierderea partenerului - când „noi" devine „eu"!

Atunci când moare partenerul, nu pierdem doar o persoană. Pierdem un „noi", o identitate relațională, un mod de a fi în lume. Pierdem planuri, ritualuri, siguranță, sens. Uneori pierdem chiar direcția. Pentru unii, moartea vine după luni sau ani de boală, epuizare și suferință. Pentru alții, vine ca un șoc violent, fără avertisment. Ambele situații sunt traumatizante, dar în moduri diferite. Moartea după o lungă suferință poate aduce, paradoxal, atât ușurare, cât și vinovăție: „De ce simt că respir mai ușor acum?" Moartea neașteptată aduce adesea șoc, neîncredere, furie și o căutare obsesivă a explicațiilor: „De ce? Dacă aș fi făcut altfel?" 

Doliul - un proces, nu o boală

Doliul este răspunsul firesc al psihicului la pierdere. Nu este o slăbiciune și nici un eșec emoțional. Este o adaptare profund dureroasă la o realitate care nu mai poate fi schimbată. De multe ori, doliul este descris în etape : negare, furie, negociere, tristețe profundă, acceptare, însă în realitate, aceste stări nu sunt liniare. Ele pot reveni, se pot suprapune, pot apărea și dispărea fără o ordine clară. 

Negarea

Este mecanismul prin care psihicul ne protejează: „Nu se poate să fie adevărat." Uneori, persoana rămasă continuă să se comporte ca și cum partenerul ar fi încă prezent, vorbind despre el la timpul prezent.

Durerea și dorul

Dorul poate deveni fizic. Apare ca o apăsare în piept, ca o oboseală profundă, ca o lipsă de aer. Este durerea atașamentului rupt.

Furia și vinovăția

Furie pe medici, pe soartă, pe Dumnezeu, pe partenerul care „a plecat". Vinovăție pentru lucruri spuse sau nespuse, făcute sau nefăcute.

Doliul „fizic" și doliul din suflet

În multe culturi, există o perioadă de doliu vizibil: haine negre, retragere socială, ritualuri. Acest doliu exterior poate avea un rol important - oferă timp, spațiu și validare socială pentru suferință. Nu există însă o durată universal valabilă pentru doliu. Un an este adesea considerat simbolic, dar doliul interior nu respectă calendare. Important este să înțelegem că doliul din suflet nu se „termină". El se transformă. Relația cu persoana pierdută nu dispare, ci se mută într-un alt plan interior. 

Când doliul devine prea greu de dus

Pentru unele persoane, mai ales atunci când relația a fost una de dependență emoțională, pierderea partenerului poate duce la prăbușire psihică. Apare sentimentul că viața nu mai are sens. Că identitatea proprie nu mai există fără celălalt. Refuzul ajutorului devine o formă de autopedepsire: „Dacă el/ea nu mai este, nici eu nu mai vreau să fiu." În aceste situații, doliul se poate complica și se poate transforma într-o depresie profundă, cu retragere socială, pierderea interesului pentru viață, insomnie, apatie sau gânduri de moarte. Este important de spus clar: a cere ajutor nu înseamnă a trăda persoana iubită. Înseamnă a alege să trăiești mai departe cu durerea, nu în locul vieții.

Puterea (și dreptul ) de a merge mai departe

A merge mai departe nu înseamnă a uita. Nu înseamnă a înlocui. Nu înseamnă că iubirea a fost mică. Înseamnă a găsi un sens nou într-o viață schimbată. A învăța să trăiești cu absența, nu împotriva ei. Pentru unii, sensul apare prin copii, prin muncă, prin relații noi, prin credință, prin terapie. Pentru alții, apare lent, după mult timp, aproape pe nesimțite. Nu există un mod „corect" de a trăi doliul. Există doar un mod autentic - cel care respectă ritmul interior al fiecăruia.

Câteva gânduri pentru cei care suferă

• Nu ești slab pentru că doare;

• Nu ești defect pentru că nu „ai trecut peste";

• Nu ești vinovat dacă mai poți zâmbi;

• Nu îți trădezi partenerul dacă alegi să trăiești;

Doliul este o dovadă a iubirii. Iar iubirea, chiar și în absență, rămâne o forță care poate susține viața. Dacă simți că durerea te copleșește sau că nu mai găsești sensul de a merge mai departe, sprijinul psihologic poate fi un spațiu sigur în care să nu fii singur cu această pierdere.

Ciobanu Georgeta

Psihoterapeut SPER

www.psihologinconstanta.ro