Despre viaţă:
Unii oameni cred că au răspuns la tot ce este viaţa, au tendinţa de a-i învăţa şi pe ceilalţi ce este bine şi ce este rău. Viaţa însă nu este statică, ci dinamică, într-o continuă schimbare.
Ideal ar fi să uităm tot ceea ce ni se spune sau ni s-a spus: Asta este bine, asta este rău.....
Ceea ce este corect astăzi poate fi greşit mâine, ceea ce este greşit în momentul acesta poate fi corect în momentul următor.
Viaţa nu poate fi etichetată atât de uşor.
Viaţa nu este prăvălia farmacistului în care fiecare sticluţă are etichetă şi ştii foarte bine ce este în fiecare.
Viaţa este un mister.


O poveste zen veche !
Erau undeva două temple, rivale. Ambii maeştri- probabil erau aşa-zişi maeştri- erau atât de porniţi unul împotriva celuilalt încât îşi învăţau adepţii ca nici măcar să nu-şi întoarcă privirea spre celălalt templu.
Fiecare dintre cei doi maeştri avea un băiat care-l servea, care-i aducea lucrurile, care îl însoţea în plimbările sale.
Preotul primului templu i-a spus slujitorului său: *Să nu vorbeşti niciodată cu celălalt băiat. Oamenii aceia sunt periculoşi* .
Dar băeţii sunt băieţi. Într-o zi s-au întâlnit pe drum, iar băiatul de la primul templu l-a întrebat pe celălalt: *Unde mergi ? *
Celălalt a răspuns: *Unde mă poartă vântul*. Probabil că ascutlase cu atenţie învăţăturile Zen la templu;
a spus : *Unde mă poartă vântul*.O afirmaţie măreaţă tipic taoistă.
Primul băiat a fost foarte jenat, ofensat, şi nu a găsit nici o modalitate de răspuns. Frustrat, mânios şi cu sentimentul vinovăţiei, pentru că * maiestrul mi-a spus să nu vorbesec cu oamenii aceştia. Oamenii aceştia chiar sunt periculoşi. Ce fel de răspuns este acesta? M-a umilit*.
S-a dus la maestrul său şi i-a mărturisit păţania.*Î-mi pare rău că am vorbit cu el. Ai avut dreptate, sunt oameni ciudaţi. Ce fel de răspuns este acesta? L-am întrebat: Unde mergi?- o simplă întrebare, obisnuită- şi doar ştiam prea bine că merge la piaţă, aşa cum mergeam şi eu. Dar el mi-a răspuns: Unde mă poartă vântul.
Maestrul i-a răspuns: *Te-am avertizat, dar nu m-ai ascultat. Ascultă, mâine te duci şi stai în acelaşi loc. Când va veni, întreabă-l: *Unde mergi? * iar el îţi va răspunde *Unde mă poartă vântul* .Fă şi tu atunci puţin pe filozoful, Spune-i: Dacă nu ai picioare, atunci ce faci? Pentru că sufletul nu are trup şi vântul nu poate purta sufletul nicăieri!* Ce părere ai despre asta?
Perfect pregătit, toată noaptea a repetat încontinuu ce avea să spună. A doua zi dimineaţa s-a dus devreme la locul întâlnirii, s-a aşezat acolo şi la timpul potrivit a apărut băiatul. Primul era foarte fericit, avea să-i arate el ce este adevărata filosofie. Aşadar, l-a întrebat: *Unde mergi? * Şi se aştepta...
Băiatul a răspuns însă: * Mă duc la piaţă să iau legume*.

Acum la ce îi mai foloseşte filosofia pe care a învăţat-o ?