Există oameni pentru care prezența celorlalți nu e doar o situație de zi cu zi, ci o provocare intensă. O sală plină, o conversație banală, o întâlnire aparent simplă pot declanșa o neliniște surdă. Nu e vorba doar de timiditate, ci de o teamă mai adâncă - aceea de a fi judecați, analizați, evaluați.

Mintea lor lucrează în tăcere, ca un mecanism suprasolicitat: „Ce impresie las? Oare spun ceva nepotrivit? Dacă se vede cât sunt de nesigur (ă )?" Și atunci aleg să tacă. Să nu deranjeze. Să devină o prezență discretă, aproape invizibilă - convinși că invizibilitatea protejează. 

Dar tăcerea are un preț. Ea aduce liniște pe moment, dar, pe termen lung, se transformă într-o distanță dureroasă. 

 

O tensiune între fugă și dorința de apropiere

 

Anxietatea socială e adesea însoțită de o teamă dublă: teama de a fi criticat și teama de a greși. Într-un mod paradoxal, persoana care o trăiește evită interacțiunea pentru a se proteja, dar în interior tânjește după conexiune, acceptare, afecțiune. Este o luptă tăcută între nevoia de a fi aproape și nevoia de a te ascunde.

 

Cum se simte anxietatea socială

 

Dincolo de frica de judecată, ea poartă cu sine o întreagă paletă de emoții și reacții:

 - emoționale: rușine, vinovăție, jenă, sentimentul de neapartenență;

 - fizice: palpitații, înroșire, tremur, nod în gât, tensiune în corp;

 - cognitive: gânduri automate de tipul „O să par ridicol (ă )", „Nu am ce spune interesant", „Sigur mă vor respinge";

 - comportamentale: evitarea interacțiunilor, retragerea, perfecționismul, amânarea, autocritica;

 - relaționale: dificultatea de a cere ajutor, teama de a deranja, nevoia de control, lipsa expunerii autentice.

 

Cum se percepe cel care trăiește anxietatea socială și cum îl percep ceilalți

 

Pentru persoana care trăiește anxietatea socială, fiecare interacțiune e un teren minat. Fiecare gest devine o potențială greșeală. Atenția se întoarce mereu spre sine: Cum vorbesc? Cum stau? Ce cred ceilalți despre mine? - o formă de auto-monitorizare obositoare, care epuizează și emoțional, și fizic.

Cei din jur pot interpreta greșit această retragere. O pot confunda cu indiferența sau lipsa de interes, când, de fapt, este o formă de protecție. Sub tăcere se ascunde dorința sinceră de a fi acceptat, dar și frica intensă de a nu greși în fața celorlalți.

 

Cum putem lucra cu anxietatea socială

 

Primul pas este blândețea față de sine. Anxietatea socială nu e o slăbiciune și nici o greșeală de caracter. Este o reacție de apărare născută din experiențe de rușinare, critică sau respingere. Poate că a fost cândva o strategie de supraviețuire - acum însă, e nevoie să învățăm alte moduri de a fi în lume.

Câteva direcții de lucru care s-au dovedit utile:

 - Psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT ) - ajută la identificarea și restructurarea gândurilor negative, la expunerea treptată la situații sociale și la dezvoltarea încrederii.

 - Terapia prin acceptare și angajament (ACT ) - sprijină acceptarea disconfortului și acțiunea în acord cu propriile valori, chiar și în prezența fricii.

 - Mindfulness și reglarea emoțiilor - cultivă capacitatea de a rămâne în prezent, de a observa gândurile fără a te lăsa definit de ele.

 - Grupurile de suport - oferă experiența de a fi văzut și înțeles într-un cadru sigur, unde vulnerabilitatea nu e pedepsită, ci primită.

 - Autocompasiunea - înlocuirea criticii interioare cu o voce blândă: „E firesc să simt asta. Pot merge mai departe chiar dacă mi-e teamă." Vindecarea nu înseamnă să nu-ți mai fie teamă Vindecarea anxietății sociale nu înseamnă absența fricii, ci împăcarea cu prezența ei. Uneori, curajul nu arată spectaculos. Curajul înseamnă să spui „Bună" chiar dacă îți tremură vocea. Să rămâi într-o conversație chiar dacă îți bate inima mai tare. Să nu mai fugi de tine.Pentru că, de fapt, anxietatea socială nu vorbește despre lipsa de putere, ci despre nevoia adâncă de a fi acceptat exact așa cum ești - cu teamă, cu emoție, cu dorința autentică de a fi aproape.În esență, anxietatea socială nu ne face mai puțin capabili să iubim sau să fim iubiți. Ea ne reamintește doar cât de puternică este dorința noastră de conexiune și cât de mult avem nevoie de siguranță în ochii celuilalt.Vindecarea începe în clipa în care învățăm să fim acel „celălalt sigur" pentru noi înșine. Referințe bibliografice Clark, D. M., Wells, A. (1995 ). A cognitive model of social phobia. In R. Heimberg et al. (Eds. ), Social Phobia: Diagnosis, Assessment, and Treatment. Guilford Press. Hofmann, S. G., DiBartolo, P. M. (2010 ). Social Anxiety: Clinical, Developmental and Social Perspectives. Academic Press. Gilbert, P. (2010 ). The Compassionate Mind. Constable. Brown, B. (2012 ). Daring Greatly. Penguin. Linehan, M. (2015 ). DBT Skills Training Manual. Guilford Press.