Simplul diagnostic de cancer activează persoanei vizate trăiri și idei sumbre asociate morții. Intervenția psihoterapeutică pe care o aplic pacienților diagnosticați cu boli oncologice, nononcologice incurabile sau aflați în stadii terminale ale bolii, în linii mari, se concentreză pe diferitele mecanisme de implicare în evoluția bolii, pe reacția pacientului în fața bolii, pe consecințele acestei reacții asupra cursului bolii, pe felul în care individul se raportează la boală și pe consecințele acestei atitudini asupra calității vieții lui. Omul fiind trup, psihic și suflet, îmbolnăvirea unei părți a trupului produce un dezechilibru întregii ființe, de multe ori fără puterea de a găsi resursele necesare reechilibrării. În această situație, apelul la psiholog este salvator, cu atât mai mult cu cât acesta poate consilia și anturajul bolnavului, fiindcă în intervenția psihooncologică se trasează și strategiile sau maniera în care aparținătorii și personalul medical ar trebui să comunice pacientului diagnosticul; de asemenea, psihologul se ocupă de gestionarea momentelor în care medicii abdică nemaiputând prelungi viața individului, rolul psihologului fiind acum acela de a asigura pacientului o cât mai bună calitate a vieții - indiferent de durată -, dar și pregătirea lui pentru moarte. Această intervenție abordează anumite patternuri specifice de comunicare prin intermediul terapiei iertării și însoțirii la moarte, îmbunătățirea percepției asupra morții, ținerea sub control a reacțiilor pacienților și a familiilor în apropierea morții. Aparținătorii, sunt îndrumați în gestionarea cât mai bună a doliului, sunt ajutați să ajungă la iertare ca modalitate de supraviețuire, familia fiind consiliată și după decesul pacientului.