Ideea de a spera se referă la faptul că, prin încredere şi un oarecare efort, fiecare individ îşi poate găsi căile de urmat spre a-şi atinge obiectivele şi poate deveni motivat să folosească aceste căi. Aceasta, deoarece speranţa conduce emoţiile şi bunăstarea oamenilor.
Teoria porneşte de la asumpţia că acţiunile oamenilor au conţinut teleologic, adică sunt orientate spre anumite scopuri. Scopurile ţintesc secvenţe mentale ale acţiunii şi furnizează componenta cognitivă care fixează speranţa, dar şi ea e capabilă de a anima energiile care pot realiza scopurile. Iar scopurile trebuie să aibă o valoare semnificativă pentru a face parte din gândul conştient şi trebuie să fie posibil de atins.
Pentru a realiza finalitatea, oamenii trebuie să se vadă capabili de a genera proiecte corecte. Acest proces se numeşte "pathways thinking". Se consideră că persoanele la care speranţa este mai puternică găsesc mai uşor rute adecvate, fiind foarte eficace în acest sens.
Componenta motivaţională în teoria speranţei este "agency", adică abilitatea de a-şi folosi căile de atingere a obiectivelor. "Agentic thinking" (plănuirea modului de acţiune pentru atingerea obiectivelor ) reflectă gândurile cu referire la sine despre începutul parcurgerii unei căi şi continuarea progresului făcut de-a lungul căii. "Agentic thinking" are semnificaţie specială atunci când oamenii se lovesc de impedimente, pentru că îi ajută să se folosească de motivaţia deţinută pentru a găsi cele mai bune căi. Astfel, speranţa este o stare motivaţională pozitivă care se bazează pe succesul conlucrării a două componente majore: "agency" (energia direcţionată spre scop ) şi "pathways" (planificarea atingerii scopurilor ) .
Teoria speranţei scoate în evidenţă procesele de gândire. Se consideră că emoţiile pozitive ar trebui să se genereze şi să se succeadă din percepţiile urmăririi cu succes a scopului. Emoţiile negative sunt produsul urmăririi fără succes a scopului. Astfel, cogniţiile despre urmărirea scopului duc la apariţia emoţiilor. E ştiut faptul că oamenii care au blocaje în atingerea obiectivelor experenţiază emoţii negative, pe când cei care au o urmărire de succes trec prin multe emoţii pozitive.
Încă din primii ani de viaţă, achiziţionarea speranţei orientate spre un scop este crucială pentru dezvoltarea copilului şi supravieţuirea, mai târziu, în societate. Astfel, părinţii şi educatorii trebuie să educe la copil speranţa, încurajându-l în urmărirea scopurilor.
Este important de notat că teoria speranţei presupune un sistem interrelaţionat de gânduri orientate spre scop, care este sensibil la feedback în anumite puncte din secvenţa temporală.
S-au dezvoltat trei instrumente de măsurare a speranţei: Trait Hope Scale, State Hope Scale, Children`s Hope Scale.
Există câteva similarităţi între teoria speranţei şi alte teorii ale psihologiei pozitive. În teoria optimismului, a lui Martin E. P. Seligman, se pune mult accent pe rezultatele negative şi pe faptul că persoanele optimiste încearcă să se distanţeze de rezultatele negative (de ajutor în acest caz fiind credinţa în Dumnezeu ) . În contrast cu această abordare, teoria speranţei pune accent pe rezultatele pozitive referitoare la scop, cu o înclinaţie specială asupra găsirii căii corecte de atingere a obiectivului şi asupra efortului făcut pentru obţinerea acestuia. În ambele teorii, rezultatul trebuie să aibă o mare importanţă, deşi acest lucru e subliniat mai mult în teoria speranţei. Ceea ce are în plus teoria speranţei e faptul că se referă şi la etiologia emoţiilor negative şi pozitive.
Teoria speranţei şi teoria optimismului a lui Scheier şi Carver au, ambele, componente cognitive şi explică comportamente în situaţii diverse. Diferenţa dintre ele e faptul că în teoria speranţei se discută etiologia emoţiilor (negative şi pozitive ), iar în teoria optimismului nu apare niciun fel de astfel de referire.
Teoria speranţei şi celelalte teorii au în comun furnizarea de beneficii psihologice şi fizice pentru oameni şi ele fac parte din familia mai largă a psihologiei pozitive.
Vorbind de beneficiile aduse, prin aplicarea modului de gândire bazat pe speranţă, cei care studiază (elevi, studenţi etc. ) şi-ar putea perfecţiona abilităţile de a găsi căi prin care să atingă obiectivele educaţionale dorite, alături de motivaţiile de a urma aceste obiective. De asemenea, gândind cu speranţă, elevii şi studenţii ar trebui să poată să se menţină pe sarcină şi să se blocheze de interferenţa gândurilor autodepreciative şi a emoţiilor negative. Există beneficii ale speranţei şi în cazul unor sportivi, care au performanţe mai bune dacă folosesc acest tip de gândire, care îi ajută să găsească calea cea mai bună spre obiectivul lor şi motivaţia să folosească această cale.
Din punct de vedere al implicării speranţei în domeniile psihologiei sănătăţii, cercetările arată că teoria speranţei are aplicaţii utile cu privire la prevenţia, detectarea şi copingul eficient cu boala.
În teoria speranţei, stresorul e reprezentat de acela care interferează cu scopul normal al fiecăruia de a fi fericit.
Când e confruntat cu un stresor, omul trebuie să găsească căi alternative pentru a atinge scopul propus, de asemenea trebuie să se mobilizeze pentru a folosi aceste căi. Oamenii cu rate ridicate de speranţă produc mai multe strategii pentru a combate stresorul şi exprimă mai multă plăcere de a folosi aceste strategii decât oamenii cu rate scăzute de speranţă. În fond, speranţa conţine şi disponibilitatea de a trudi pentru atingerea unui scop, deci promovarea activităţii şi nu a pasivităţii.
Urmărirea cu succes a obiectivelor este asociată cu o stimă de sine optimă (deci în limite normale ) şi cu o stare de bine crescută. În contrast cu oamenii cu niveluri scăzute ale speranţei, care tind să catastrofeze ceea ce e legat de viitor, cei cu niveluri ridicate de speranţă sunt capabili să se gândească efectiv asupra viitorului, cu conştientizarea faptului că uneori va trebui să facă faţă unor stresori majori în viaţă.
Nu este de ignorat faptul că persoanele cu speranţă mare tind să aibă mai mulţi prieteni decât cei cu speranţă mică. Iar prietenii sunt posibile ajutoare la nevoie.