Psiholog Alexandra Dragoi
psihologie clinica, psihologie analitica
Mă numesc Alexandra Drăgoi și sunt psiholog acreditat de Colegiul psihologilor din România, Cod Personal 19794
Am început acest traseu profesional prin alegerea Facultății de Psihologie, ulterior urmând o specializare în psihologie analitică jungiană și psihologie clinică. Am efectuat de asemenea peste 600 de ore de analiză personala și formativă desfășurată continuu pe parcursul a 8 ani.
Împreună putem descoperi cum frica și durerea sunt de fapt unii dintre cei mai buni profesori pe care i-am putea avea, pentru că ne permit să ne cunoaștem dinspre interior spre exterior. Ne permit să intrăm într-un contact autentic nu noi înșine, cu sufletul nostru. Noaptea întunecată este de fapt un precursor al transformării noastre, al găsirii sensului, o etapă importantă, îmbogățitoare și necesară atunci când trecem printr-o perioadă profundă de tranziție.
Putem găsi împreună drumul care să vă ajute să vă eliberați de suferință pentru a vă împlini potențialitățile și deveni o “persoană completă”. Să îmbrățișăm calea evoluției și nu a declinului – să ne hrănim propriul suflet.
Competente:
Interventie/asistenta psihologica
-optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere;
-consiliere si terapie suportiva;
-consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifica obiectivelor medicale (ex. cresterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viata, pregatire preoperatorie, preventie tertiara in cadrul bolilor cronice etc.);
-educatie pentru sanatate, promovarea sanatatii si a unui stil de viata sanatos (ex. prin preventie primara si secundara);
-interventii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale
-consiliere si terapie suportiva;
-consilierea in situatii de criza si asistenta bolnavilor terminali;
-terapii de scurta durata focalizate pe problema, preventie tertiara, recuperare si reeducare (individuale, de grup, cuplu si familie);
-terapii standard de relaxare si sugestive;
-managementul conflictului, mediere si negociere.
Diagnostic si evaluare clinica
-investigarea si psihodiagnosticul tulburarilor psihice
-evaluare cognitiva si neuropsihologica;
-evaluare comportamentala;
-evaluare subiectiv-emotionala;
-evaluarea personalitatii si a mecanismelor de coping / adaptare / defensive;
-evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
-evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural in care se manifesta problemele psihologice;
-evaluarea gradului de discernamant al persoanelor;
-evaluarea dezvoltarii psihologice;
Regăsiți mai jos întregul meu parcus profesional:
2008-2011: Absolventă a Facultății de Psihologie
2009, Noiembrie: Life Transition Programme, Universitatea din București
2011-2013: Formare în Psihologie analitică, Asociația Română de Psihologie Analitică Jungiană
2012, Iunie-: Psihologia analitică a dezvoltării, Teoria lui Erich Neumann, Formator Dvora Kutchinski, analist IAAP
2012, Octombrie: Seminar on Analytical Relationship, Maria Ellena Chiaia, Lauren Cunningham
2012, Octombrie: Program formativ în Sandplay clinic; susținut de Dr. Maria Chiaia & Lauren Cunningham (IAAP, ISST)
2013, August: Școala de vară „La înălțime” cu tema Psihanaliză și Film, coordonată de Prof. Univ. Dr. Vasile Dem. Zamfirescu și Lect. Univ. Drd. Simona Reghintovschi
2013, Octombrie: Conferința Internațională de Psihanaliză, a V-a ediție, cu tema Visul în Psihanaliză
2015-2017: Masterat în Psihologie clinică, hipnoză și terapii de scurtă durată, Universitatea Titu Maiorescu, București
2017, Noiembrie: Evaluarea și intervenția terapeutică a copilului, Societatea de Psihoterapie Experiențială, Institutul SPER
2018, Octombrie: Workshop „Feminitatea – arhetipuri și traume” susținut de Lavinia Bârlogeanu , Centrul Philemon
2018, Noiembrie: Psihopatologie evoluționistă, Asociația AHPCC

Recomandă acest terapeut
Cabinete psihologie, psihiatrie, psihoterapie în:
- Servicii online, la distanță
- Aiud
- Alba Iulia
- Alexandria
- Arad
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buftea
- Buzau
- Calarasi
- Campina
- Campulung
- Campulung Moldoven
- Caracal
- Caransebes
- Chiajna
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Curtea de Arges
- Dej
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Falticeni
- Floresti
- Focsani
- Galati
- Gheorgheni
- Giurgiu
- Gura Humorului
- Hunedoara
- Iasi
- Lugoj
- Mangalia
- Medgidia
- Medias
- Miercurea Ciuc
- Navodari
- Oradea
- Otopeni
- Pascani
- Petrosani
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Popesti-Leordeni
- Ramnicu Valcea
- Reghin
- Resita
- Roman
- Satu Mare
- Sebes
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Sighetu Marmatiei
- Slatina
- Slobozia
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Targu Neamt
- Targu Secuiesc
- Tecuci
- Timisoara
- [Toate localitățile...]