Deseori sunt intrebata:
,, de ce trebuie sa faca baietelul meu, terapie in fiecare zi" ? Sau-,, de ce sa fac si eu cu el terapie, nu e suficient ce fac terapeutii " ? Nu! Draga mamica, dragi parinti, stim, va intelegem frustrarile, va intelegem revolta launtrica si, chiar mai mult, nu ne dorim sa fim in pielea voastra. Sper ca nu sunt prea directa spunand asta, desi este un lucru stiut. Nici voi, daca sufletelul vostru, pe care il iubiti mai mult decat orice pe lumea asta, pentru care sunteti in stare sa mutati si muntii din loc, daca ei nu ar avea dizabilitatea pe care o au, nici voi nu v-ati dori sa fi fost in locul parintilor cu asemenea copii.
Ca sa revin, terapia zilnica nu este doar importanta, este cruciala, este cea fara de care, copilul vostru nu poate trai in realitate. Ar ramane in lumea lui, neinteles de cei din jur. Serios, care parinte isi doreste asta? Sunt sigura ca nici unul. Care parinte, care mama nu viseaza la momentul in care, puiutul ei ii spune,, mama"? Momentul in care ii comunica ceva, orice, doar sa vorbeasca?
Terapia trebuie continuata si in lipsa terapeutilor, trebuie continuata in mediul familial, de catre toti cei care se afla, la un moment dat, nu doar permanent, in preajma copilului. Si bunica sau matusa care vin in vizita o data pe luna, si ele trebuie sa faca parte din programul terapeutic zilnic. Un copil pierde achizitiile, abilitatile, daca nu se lucreaza cu el in toate momentele zilei, in toate momentele existentei. Viata micutului este o continua terapie. Daca stam sa ne gandim, si copiii tipici au un asemenea program continuu, doar ca putin modificat. Si pe ei ii invatam cum sa foloseasca lingura, cana, etc, sa faca la toaleta, sa se incalte. Ce daca toate astea dureaza mai putin, in unele cazuri chiar mult mai mult?
Cu tristete spun ca, sunt familii in care, un membru sau altul, refuza sa faca ceea ce trebuie, totul din motive prost intelese. Ca nu are rost, ca totul este in van si sunt doar bani irositi....O bunica opozanta, un tata dezinteresat....De ce, cum se poate asa ceva, chiar nu vedeti ca micutul are atata nevoie de voi? Da, de voi, ca sa-l invatati cum sa vorbeasca, cum sa manance singur, cum sa ceara ceea ce are nevoie. Sa-l invatati cum sa traiasca. In locul lui, si voi ati fi asteptat ajutor. Este el, minunea pe care o doreati atat de mult. E diferit dar, e acolo, e al vostru. De voi depinde viitorul lui. Haideti ca, impreuna, sa il facem posibil. O sa vedeti ca este mult mai usor decat ati crezut. Apoi, va face parte din voi, va fi atat de la indemana sa va purtati asa, ca nu o sa mai stiti cum era inainte. Si, cand rezultatele vor aparea, o sa va simtiti in al noualea cer.
Si el la fel.
Exista programe pentru parinti, unele gratuite, cursuri pentru parinti, grupuri care ofera ajutor parintilor, chiar si materiale pentru terapie. Doar cautati, intrebati si o sa gasiti tot ce aveti nevoie. Puteti organiza strangeri de fonduri pentru a ajuta familiile cu venituri mici, fiti empatici unul cu celalalt. Ajutati-va intre voi. Voi va intelegeti cel mai bine trairile, sentimentele, obstacolele pe care le aveti de trecut. Noi doar ni le putem imagina si, gratie acestui lucru, sa va oferim ajutor cum putem. Ma intreaba multa lume despre una sau alta, le raspund in masura cunostiintelor pe care le posed. Multor mamici speriate, le-am spulberat temerile legate de un posibil diagnostic nefericit. Pana la urma, copiii lor nu aveau nimic. Cel mai important, nu intrati in panica fara sa aveti motive. Nu va luati dupa ce spune mama soacra, matusa, bunica. Pastrati-va calmul in beneficiul copilului. Iar rauvoitorii, intoarceti-le spatele. La propriu! Cristina Cristea, Psiholog