Popescu Diana - Cabinet Individual de psihologie
Dă-ți voie să fii!- Psiholog Diana Popescu
Fiecare om poartă o poveste. Rareori complet lină, uneori frântă, alteori încurcată, poate insuficient rostită ori văzută, dar întotdeauna valoroasă. O poveste care merită să fie ascultată, înțeleasă și onorată.
În devenirea mea ca psiholog, am învățat că într-un proces terapeutic nu căutăm vinovați sau adevăruri absolute despre dificultățile noastre, ci înțelegerea modului în care mintea noastră a țesut și așezat în noi anumite povești despre experiențele pe care le-am trăit. Multe dintre firele emoțiilor și ale reacțiilor noastre de astăzi au început demult, când încă nu aveam limbajul, resursele sau puterea de a cuprinde ceea ce ni s-a întâmplat. Așa se nasc de multe ori dificultățile noastre de adult — din povești vechi, care încă trăiesc în noi și ne conduc fără să ne dăm seama.
Cred că orice transformare autentică începe din interior, ca o ușă care se deschide spre posibil. Nu îi putem schimba pe ceilalți și nici nu putem controla întru totul lumea din jur, însă putem învăța să schimbăm felul în care ne întâlnim noi cu ea. Iar asta devine posibil în clipa în care privim cu sinceritate povestea pe care ne-o spunem atunci când ne este greu și ne simțim copleșiți și alegem să o rescriem cu mai multă claritate și grijă de sine. Resursele nu vin din afară, ele sunt deja în tine, așteptând să fie valorificate.
Sunt psiholog clinician și psihoterapeut, formată în Psihoterapie Sistemică de Familie și Cuplu, Schema Therapy și Terapie Cognitiv-Comportamentală (CBT). Pe lângă fundamentul științific din abordarea mea terapeutică, cred în puterea prezenței umane autentice și a relației terapeutice ca spațiu de vindecare. Îmi place să privesc terapia ca pe un spațiu de încredere între două persoane, un adevărat laborator și loc protejat în care putem explora — cu curiozitate și fără grabă — mecanismele de apărare care ne-au protejat cândva, dar care astăzi ne pot ține captivi în povești vechi care, deși fac parte din identitatea noastră, nu ar trebui să ne mai ghideze alegerile. Prin reflecție ghidată și prin experiențe emoționale corective, am încredere că putem crea împreună noi căi: alegeri conștiente, răspunsuri mai blânde, prezență în loc de reacție.
Rolul meu este să te însoțesc în reîntâlnirea cu sinele tău autentic. Să îți ofer un spațiu în care să respiri, să înțelegi, să simți și să crești. Un loc în care, pas cu pas, povestea ta se așază astfel încât să o poți purta mai uşor şi să trăiesti o viață bună și împlinitoare.
Servicii oferite:
- Psihologie
- Consiliere psihologică
- Psihologie clinică
- Psihoterapie individuală
- Anxietate, atacuri de panică, fobii
- Dependență de alcool
- Dependență de jocuri de noroc
- Depresie
- Dificultăți de comunicare, relaționare, adaptare
- Dificultăți în luarea deciziilor
- Managementul conflictului
- Managementul stresului la locul de muncă
- Pierderea unei persoane dragi, divorț, separare, doliu
- Renunțare la fumat
- Retragere din viața socială
- Stima de sine scăzută, devalorizare
- Tulburări ale somnului (insomnii, cosmaruri, somn agitat)
- Tulburări alimentare
- Psihoterapie de cuplu
- Certurile frecvente
- Gelozia, violența verbală, fizică și sexuală
- Indecizia de a rămane în relație
- Infidelitatea
- Psihoterapie sistemică de familie și cuplu
- Sarcina nedorită de partener
- Sexologie
- Psihoterapie adolescenți
- Anxietate, fobii, tulburări somatice de cauză psihică
- Conduite agresive, violență, nervozitate, minciună, furt, fuga de acasă
- Conflicte în familie, dificultăți de relaționare
- Dependențe - alcool, droguri, fumat
- Stima de sine scăzută, depresie, tentative de suicid
- Tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie)
- Tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa
- Evaluare psihologică și psihodiagnostic
- Evaluarea afectivă / emoțională
- Evaluarea mecanismelor de adaptare / apărare
- Evaluarea personalității
- Avize psihologice
- Psihoterapie online
- Psihoterapie de familie
- Psihoterapie cognitiv-comportamentală



