Ce faci când devii nemulţumit de tine?

Inapoi Autor: Badea Doina

      Ce faci când devii nemulţumit de tine?

      Te simţi nemulţumit de tine, de viaţa ta, te simiţi neîmplinit, nefericit şi nu ştii unde anume ai greşit sau când ai ajuns la toate acestea?

      Asta se întâmplă când încerci să-i mulţumeşte pe toţi ceilalţi. Când încerci „să dai bine în fața altora", să-ţi mulţumeşti părinţii, nevasta, copilul, soacra, amanta, colegii, prietenii, societatea! Unde eşti tu în toată povestea asta? Pe tine când te mai mulţumeşti? Ce se întâmplă cu tine când uiţi de tine? Te-ai gândit? Nu? Atunci ia-ţi acum 10 minute şi gândeşte-te. Sau 30 de minute. Acordă-ţi şi ţie măcar acum timp!

      Primul lucru pe care este bine să îl faci este o reevaluare a tuturor aspectelor vieţii tale.

      Oare trăieşti viaţa ta, sau eşti ancorat până peste cap în doctrina socială, faci ceea ce este bine să faci, pentru că trebuie, pentru a-i mulţumi pe părinţi, pentru a avea o imagine bună în societate? Ceea ce trăieşti este viaţa la care ai visat când erai mic, adolescent, tânăr? Dacă răspunsul este nu, atunci vestea bună este că depinde de tine ca de acum înainte să faci tot ceea ce poţi pentru a ajunge la gradul de satisfacţie şi fericire pe care ţi-l doreşti.

      Un alt aspect important de evaluat este jobul. Ar fi bine să stai să te gândeşti dacă îţi place ceea ce faci sau este doar un mijloc de a-ţi câştiga existenţa? Te duci la job fără chef, pentru că nu ai încotro, îţi este greu să te trezeşti dimineaţă şi apoi te stresezi pe drum văzând că nu ajungi la timp şi iar o să vadă şeful că întârzii? Îţi faci munca cu ochii pe ceas aşteptând cu nerăbdare pauza de prânz ca să ai un moment de respiro şi apoi munceşti tot cu ochii pe ceas aşteptând cu nerăbdare sfârşitul programului? Atunci este nevoie ori să îţi schimbi jobul, ori să începi să investeşti în cursuri sau chiar să faci o altă facultate care te poate ajuta într-o eventuală reorientare profesională.

      Pe plan personal lucrurile sunt în măsură să te facă să te bucuri că ajungi acasă? Sau eşti genul care stai mai mult la muncă pentru că ori nu ai pentru ce sau pentru cine să te grăbeşti ori nu îţi mai face plăcere să ajungi acasă pentru că între tine şi partenerul tău nu prea mai există conexiune şi, de multe ori, discuţiile voastre ajung să devină neplăcute, iritabile, poate chiar toxice. Dacă te regăseşti în situaţia aceasta, ceea ce ai de făcut este fie să începi să ieşi mai des, să socializezi, să lucrezi la imaginea ta pentru a-ţi găsi un partener în cazul în care nu ai, fie să analizezi relaţia pe care o ai, să vezi de ce te simţi aşa, unde v-aţi pierdut conexiunea şi atunci să încerci să faci să reapară atracţia sau să pui punct şi să o iei de la capăt cu altcineva.

     Ce faci dacă nefericirea ta vine din faptul că nu îţi place cum arăţi, că te-ai îngrăşat, te-ai neglijat în ultimul timp? Atunci încerci să faci un efort să nu mai mănânci nesănătos, să încetezi să acumulezi kilograme, să faci mişcare, să mergi la sală, astfel încât să te mobilizezi şi să obţii ceea ce îţi doreşti. Dar important este să identifici ce anume lipseşte din viaţa ta şi încerci să acoperi prin mâncat excesiv şi lipsa de activitate. Este bine să cauţi ceea ce îţi place, să probezi tot felul de activităţi, să ai hobby-uri, să încerci lucruri noi, să vezi în ce te regăseşti.

     Iar în cazul în care nu reuşeşti să schimbi singur ceea ce ai nevoie să schimbi şi să devii mulţumit de tine este bine să apelezi la un ajutor specializat, respectiv consiliere psihologică sau psihoterapie.

     Doina Badea, psihoterapeut 0726736993

Psihoterapeut Doina Badea

Fiecare cale incepe cu un pas si cei mai valorosi pasi sunt pasii catre tine insuti!

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp