Cabinet de psihologie - Radulescu Maria

Cabinet de psihologie - Radulescu Maria

Nota 10 din 1 recomandari
66292 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Cluj-Napoca, jud Cluj, Str. Tipografiei, nr. 11, ap. 2 (langa Central) [Arată în Google Maps]
Telefon: 0747921425
Program: Program flexibil Terapie prin SKIPE in tara si strainatate in prealabil cu programare 0747921425 sau pe ad de mail maria.radulescu1@yahoo.com www.romedic.ro/radulescu-maria-cabinet-de-psihologie www.rm-psiholog.weebly.com http://radulescu-maria.ucoz.ro/
Website: http://www.rm-psiholog.weebly.com

DEFICITUL DE ATENTIE LA COPII

Inapoi Autor: lit. de specialitate
Deficitul de atentie la copii Înţelepciunea populară a ajuns la concluzia că "Nu există copil cuminte şi raţă înecată." Însăşi ideea de COPIL sugerează ENERGIE, INVENTIVITATE, SPONTANEITATE, EMOTIVITATE, CREATIVITATE ş.a.m.d. În niciun caz un copil CUMINTE, copilul-bibelou, nu sugerează neapărat un copil sănătos, normal. Copilul, prin definiţie are o doză suplimentară de energie, însă când această doză este prea mică sau prea mare trebuie, ca părinţi, să luăm atitudine în vederea depistării eventualelor disfuncţii neuropsihiatrice. Definitia deficitului de atentie voluntara Deficitul de atenţie voluntară este o afecţiune comportamentală de natură neurobiologică, datorată structurii particulare a creierului ce se manifestă prin incapacitatea individului de a se concentra asupra unei activităţi. Adesea, acest deficit de atenţie se asociază cu hiperactivitatea, rezultănd un individ foarte dinamic, cu un temperament foarte dificil şi cu abilităţi sociale scăzute. Este aşa-numitul individ care "acţionează fără să gândească!" Afecţiunea este întâlnită, mai ales, la copii şi adolescenţi şi se numeşte generic ADHD (Atention Deficit Hiperactivity Disorder ) . În puţine cuvinte ar putea fi spus astfel: ADHD = lipasă atenţie + agitaţie extremă + impulsivitate. Cine suferă de ADHD? Spuneam că deficitul de atenţie afectează mai mult copii şi adolescenţii, fiind mai frecvent întâlnit la băieţi decât la fete (B:F = 4:1 ) . Atunci când se suspectează o tulburare de acest fel, diagnosticul ar fi ideal să fie pus înainte de vârsta de 7 ani (adesea, debutul apare la 3-4 ani ), însă au existat numeroase cazuri care au fost diagnosticate abia la vârsta adolescenţei. Când deficiul de atenţie este dependent de mediul înconjurător (o situaţie frustrantă sau stresantă existentă în familie sau în instituţia de învăţământ ) poate apărea la orice vârstă. O perioadă destul de îndelungată s-a considerat că ADHD este o afecţiune a copilăriei care dispare o dată cu instalarea pubertăţii.
La nivel mondial, s-a constatat ca 3 până la 7% dintre copii de vârstă şcolară suferă de tulburări hiperkinetice şi de atenţie voluntară, iar la 30 până la 50% dintre aceştia afecţiunea persistă la maturitate (conform unui studiu realizat în SUA ) . Indivizii diagnosticaţi tardiv, dezvoltă mecanisme de compensare, disimulându-şi, astfel, "defectul." Pentru ei, reuşita şcolară este mult mai dificil de atins decât la copilul/tânărul normal din acest punct de vedere. Cauzele ADHD: 1. Ereditatea Factorii genetici au fost puşi în evidenţă, de-a lungul anilor, în circa 80% din cazurile de ADHD. Un părinte care are istoric personal de ADHD în copilărie, are un risc de aprximativ 50% mai mare să aibă un copil cu această tulburare sau un părinte cu un copil cu ADHD are un risc de până la 30% să aibă un alt copil cu aceeaşi afecţiune. Studiile de imagistică cerebrală au pus în evidenţă modificări la nivel cerebral, modificări ce sprijină teoria că ADHD este o afecţiune neurobiologică: .1 modificări ale structurii creierului - dovezi neuroanatomice .2 disfuncţii ale neurotransmiţătorilor implicaţi în controlul atenţiei (dopamina şi norepinefrina ) - dovezi neurochimice .3 anomalii ale activării unor regiuni cerebrale responsabile de mecanismele de inhibiţie (lobii frontali ), ducând la dificultăţi în inhibarea reacţiilor emoţionale, cognitive şi comportamentale - dovezi neuropsihologice. 2. Viaţa intrauterină Există păreri medicale care susţin că expunerea, în viaţa intrauterină, la alcool, tutun, droguri sau substanţe toxice cu tropism cerebral (ex. plumbul ) duce la creşterea riscului de dezvoltare, în copilărie, a sindromului de deficit de atenţie şi hiperactivitate motorie. 3. Mediul înconjurător Studii recente, efectuate atât în Europa, cât şi pe continentul american, au arătat că expunerea copilului cu vârsta mai mică de 3 ani la radiaţia luminoasă emisă de televizor sau computer determină, în timp, agitaţie, impulsivitate, iritabilitate şi/sau probleme de concentrare, simptome esenţiale ale ADHD . Specialiştii în domeniul neuropediatriei si psihiatriei pediatrice explică: "Creierul copiilor creşte de trei ori mai mult în primii ani de viaţă. În momentul de faţă, toată lumea îşi lasă copilul, mic fiind, să se uite la televizor. Suntem în mijlocul unui experiment internaţional necontrolat în ceea ce priveşte viitoarea generaţie de copii şi, adevarul este că, nu facem nimic să schimbăm ceea ce se întamplă şi viitorul copiilor nostri. Îi expunem la muntele de informaţie oferită de media la vârsta la care creierul lor se dezvoltă incredibil de repede." Remarcaţi că, spre deosebire de copilăria noastră, în care aveam doar 15 minute pe zi de desene animate, astăzi există canale care transmit în permanenţă desene animate cu un conţinut extrem de violent şi, de cele mai multe ori, foarte greu comprehensibil pentru capacităţile şi cunoştinţele copilului mic. Jocurile la computer sunt şi ele, de cele mai multe ori foarte violente. 4. Alimentaţia Multă vreme s-a considerat că un consum ridicat de zahăr şi aditivi alimentari (coloranţi, conservanţi, amelioratori de gust etc ) ar genera tulburări de tip ADHD. Aceste date însă nu au fost susţinute experimental. Un stuiu realizat de national Institute of Health a arătat că un consum restrictiv de zahăr nu ameliorează simptomele decât în circa 5% din cazuri. Deşi originea ADHD este, în principal, genetică, substratul mediului înconjurător, suferinţa fetală din viaţa intrauterină, maltratarea infantilă, prezenţa toxicelor în timpul sarcinii se coroborează de cele mai multe ori, rezultând caracterul multifactorial al bolii. Semne si simptome Simptomele de bază sunt: a Lipsa atenţiei voluntare - copilul nu reuşeşte să se concentreze, iar atunci când totuşi o face, se distrage foarte uşor, la orice stimul exterior, existent real sau creat. Acest lucru se traduce prin: nu acordă atenţie detaliilor, nu îşi poate organiza activitaţile, nu îşi termină sarcinile, pierde cu uşurinţă lucruri, nu ascultă când i se vorbeşte, nu urmăreşte instrucţiunile primite etc. b. Hiperactivitatea - sau agitaţia extremă, creează senzaţia de copil cu comportament neadecvat, copil needucat. Aşadar, copilul hiperactiv "nu are stare", se foieşte continuu, nu poate sta într-un loc (părăseşte locul înainte de a primi permisiunea să o facă ) c. Impulsivitatea - copilul întreprinde activităţi cu potenţial riscant, fără a ţine cont de posibilele consecinţe. Acest lucru se ilustreză astfel: se enervează uşor, se ceartă cu cei din jur, fără a ţine cont de vârstă, este ostil verbal, nu acceptă autoritatea adulţilor, distruge obiecte, vorbeşte excesiv, răspunde înainte ca întrebarea să fie terminată, îşi întrerupe interlocutorul etc.
Asociaţia Americană de Pshiatrie a stabilit un set de criterii pe baza căruia este pus diagnosticul de ADHD. Conform acestor criterii, în manualul DSM-IV au fost descrise 3 subtipuri: - ADHD tipul mixt - ADHD cu predominanţa inatenţiei - ADHD predominant hiperactiv/impulsiv Criterii diagnostice: a. Anamneza - Istoricul copilului. Părintele face o scurtă descriere a dezvoltării socio-psiho-educaţionale a copilului. b. Examenul fizic c. Completarea scalelor şi a chestionarelor standardizate pentru ADHD de către părinţi şi profesori d. Evaluarea intelectului Alte investigaţii: I. Evaluare ORL II. Evaluare oftalmologică III. Evaluarea plumbului, în cazul istoricelor sugestive de expunere la plumb IV. Hemograma (excluderea anemiei care poate crea un uşor deficit de concentrare ) V. Dozarea hormonilor tiroidieni - hipofuncţia tiroidiană este însoţită, mai ales la copii, de tulburări de atenţie, mergându-se chiar până la retard mental. Diagnosticul ADHD este ECLUSIV apanajul medicului neuropediatru sau al psihiatrului pediatric. În urma analizării modificărilor obţinute în urma efectuării anamnezei, examenului clinic şi investigaţiilor de includere sau excludere se naşte diagnosticul şi se stabilesc măsurile terapeutice. Se va mai ţine cont în stabilirea diagnosticului de 2 coordonate esenţiale: 1. vârsta de debut (înainte de 7 ani ) 2. perioada de menţinere continuă a simptomatologiei (minim 6 luni ) >Diagnosticul diferential: Este, de asemenea, sarcina medicului specialist. Acest tip de diagnostic se face în vederea eliminării erorii de diagnostic. - tulburarea de conduită - tulburarea de opoziţie (opoziţionismul provocator ) - tulburări afective (depresie, tulburare bipolară ) - tulburări anxioase - boala ticurilor (sindromul Tourette ) - abuzul de substanţe neuroexcitante - tulburările de învăţare - tulburările pervazive de dezvoltare - întârzierea mintală sau intelectul la limită
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.