ABUZUL SEXUAL

 „Dacă o persoană este abuzată sexual, de ce nu spune atunci? De ce nu cere ajutor în momentul în care se întâmplă?" Este o întrebare pe care oamenii o adresează des, dar răspunsul nu este deloc simplu. 

Pentru cine privește din exterior, pare logic să „spui imediat". Pentru cine trăiește trauma, însă, legea după care funcționează corpul și psihicul este supraviețuirea, nu povestirea. Așa că vreau să răspund pe îndelete, exact cum am simțit că merită această întrebare. 

1. Pentru că în abuz, corpul nu mai vorbește. Corpul îngheață. În situații extreme, sistemul nervos nu negociază reacții raționale. Nu stai să te gândești: 

„Ar trebui să strig?",

„Ar trebui să cer ajutor?" Corpul activează mecanismul de îngheț, o reacție instinctivă, involuntară, menită să minimizeze răul. În îngheț vocea dispare, corpul devine rigid, mișcările sunt imposibile, simțurile se blurează, persoana simte că nu mai este prezentă în propriul corp. A cere ajutor în acel moment este fizic imposibil, nu doar emoțional. 

2. Pentru că rușinea lovește prima. Și doare ca un cuțit. Abuzul sexual declanșează una dintre cele mai puternice forme de rușine umană. Rușinea nu vine din logică, ci din traumă: „Este ceva greșit cu mine. "Eu am provocat." „Eu am permis. "Eu sunt de vină." Și rușinea face exact ce face întotdeauna: închide gura. 

3. Pentru că mintea nu poate pune în cuvinte ceva ce nici nu poate accepta încă Imediat după abuz, nu există limbaj. Există șoc, confuzie, dezorientare, senzația că realitatea s-a rupt. Victima nu poate înțelege logic ce s-a întâmplat, pentru că încă încearcă să își recupereze controlul asupra propriei percepții. Cum să spui ceva când nici măcar nu îți poți explica ce ai trăit? 

4. Pentru că frica de a nu fi crezută este enormă Victimele anticipează automat reacțiile celor din jur: „Dacă mi se spune că exagerez?" „Dacă mi se spune că eu am provocat?" „Dacă nu mă crede nimeni?" „Dacă voi fi rușinată, judecată, umilită?" Această frică este atât de mare, încât vocea se evaporă. 

5. Pentru că agresorii manipulează, intimidează și construiesc tăcere în jurul victimei Rar există abuz fără manipulare. Agresorii știu foarte bine ce fac și își aleg victimele cu grijă. Folosesc amenințări, presiune, vinovățire, distorsionarea realității, poziția de putere. Victima nu tace pentru că vrea. Victima tace pentru că a fost făcută să creadă că nu poate vorbi. 

6. Pentru că, de cele mai multe ori, agresorul nu este un străin. Este cineva cunoscut. O rudă, un prieten, un partener, un profesor, un șef, un om respectat. A spune înseamnă a desface o întreagă rețea de relații, roluri, așteptări și dinamici. Și uneori victima simte că, dacă va vorbi, va pierde tot. 

Așa că, atunci când întrebăm „de ce nu a spus?", fără să vrem mutăm atenția pe reacția victimei, nu pe fapta agresorului. Adevărul este că victimele nu vorbesc la timp, pentru că nu pot, nu pentru că nu vor. 

Iar întrebarea mai corectă, mai umană și mai vindecătoare este alta: Cum putem face lumea suficient de sigură, încât o victimă să poată vorbi, în orice moment are puterea să o facă? Pentru că tăcerea nu este lipsă de reacție. Tăcerea este trauma în cea mai pură formă. Este modul în care corpul încearcă să supraviețuiască."