"Astăzi, nu mă grăbesc nicăieri. E un fel de tihnă în mine care mă lasă să privesc viața cu ochi mai limpezi și inimă mai blândă. Nu mai am nevoie să dovedesc nimic. Nici mie, nici lumii. Am învățat, pas cu pas, să mă așez în mine. Cu tot ce sunt. Cu întrebări neterminate, cu visuri care s-au schimbat pe drum, cu greșeli din care am crescut. Poate sunt mai așezată. Poate doar mai împăcată cu gândul că nu totul trebuie înțeles, dar totul poate fi trăit cu sens. Și știu că nu toți ajung până aici cu inima întreagă și cu șansa de a mai repara, de a mai spune, de a mai alege altfel. Azi sunt recunoscătoare. Nu pentru lucruri mari. Ci pentru ce am acum: timp, prezență, liniște, oameni dragi, cuvinte neterminate care încă pot fi rostite... Pentru că încă pot iubi. Încă pot schimba. Încă pot fi. Și poate că de aici începe tot ce contează cu adevărat."