„Astăzi am adoptat un om. Mi s-a frânt inima să-l văd atât de singur și confuz. Și dintr-o dată am văzut ochii lui înlăcrimați, când l-am privit. Nu-mi place mirosul de trist. Mi-am dorit atât de mult să sar pe el. Mi-a vorbit cu drăgălășenie și știam asta, trebuia să-l salvez. Acel om avea nevoie de mine. Așa că am lătrat cu toată puterea, l-am urmărit blocuri și blocuri... m-am apropiat, i-am putut mirosi mâinile... 
Omul a zâmbit o clipă, și când m-a luat în brațe, am început să-i simt inima înghețată, încălzindu-se. M-am apropiat de obrajii lui și am simțit o lacrimă rostogolită pe ei. L-am privit profund și răspunsul lui a fost un zâmbet genial. Am sărit emoționat în brațele lui, i-am promis că mă voi purta frumos, îl voi iubi mereu și nu mă voi despărți de el.
Ce noroc a avut să treacă prin locul ăla, pe strada aia...și mă simt și eu norocos.
Erau atât de mulți oameni care se plimbau, și nimeni nu se uita la mine. Toți îngrijorați, toți în necazurile lor. Mă bucur că nimeni altcineva nu m-a ales. 
Astăzi am salvat o viață. Azi am adoptat un om.”

Romulus Moldovan