,,Mi-a fost frică să nu fiu respinsă,
Până când am învățat să nu mă mai resping, din niciun motiv.

Mi-a fost frică să nu fiu abandonată,
Până când am învățat să nu mă abandonez niciodată.

Mi-era frică de părerile altora,
Până când am aflat că nu aveau mai multă greutate decât propria mea părere.

Mi-era frică de finaluri dureroase,
Până mi-am dat seama că ele îmi aduceau noi începuturi.

Mi-era frică să nu par vulnerabilă,
Până când mi-am dat seama cât de puternică sunt cu adevărat.

Îmi era frică să nu fiu văzută ca fiind mică și neimportantă,
Până când mi-am descoperit adevărata putere și adevăratul potențial.

Mi-a fost frică să nu fiu destul de atractivă,
Până când am învățat să-mi apreciez pe deplin propria frumusețe.

Mi-a fost frică de eșec,
Până când am aflat că era o iluzie,
atunci când este privit prin ochii iubirii, creșterii și învățării.

Mi-a fost frică de schimbare,
Până când mi-am dat seama că era o parte inevitabilă a vieții,
într-o lume în care totul este instabil și trecător.

Mi-a fost frică să fiu singură,
Până când am învățat să îmbrățișez și să apreciez pe deplin propria mea companie.

Mi-a fost frică de unicitatea mea,
Până când am aflat că în asta constă o parte din propria-mi valoare.

Mi-era frică de întuneric
Până mi-am amintit că eu sunt lumină.

... îmi-era frică de viață,
Până mi-am amintit cine sunt.”

Tahlia Hunter