"Oamenii nu se schimbă. Ei au fost întotdeauna așa. Ceea ce se schimbă este felul în care îi privim noi. Când i-ai privit cu sufletul, i-ai văzut prin proiecția ta: prin nevoia ta de iubire, prin dorința ta de siguranță, prin setea ta de a fi acceptat. Ai vrut să vezi lumina din ei, așa că ai ignorat umbrele. Ai vrut să crezi că sunt buni, așa că ai trecut cu vederea semnele că nu erau. Ai vrut să crezi că te iubesc, așa că ai confundat controlul, manipularea sau egoismul cu iubirea. Dar oamenii nu se schimbă peste noapte. Ei doar se arată, încet-încet, așa cum au fost mereu. Ceea ce numim „dezamăgire" nu este altceva decât sfârșitul iluziilor noastre. De fapt, greșeala nu este că i-ai iubit. Greșeala este că i-ai văzut cu sufletul orb și mintea adormită. Ai confundat compasiunea cu nevoia de a-i salva. Ai confundat proiecția cu realitatea. Ai confundat dorința ta cu adevărul lor. Sufletul vede potențialul. Mintea vede faptele. Când le separi, suferi. Când le unești, înțelegi. În realitate, oamenii arată exact cine sunt, din primul moment. Dar noi alegem să îi privim prin filtrul speranțelor noastre. Ne agățăm de cuvinte și ignorăm faptele. Ne agățăm de promisiuni și ignorăm tăcerile. Ne agățăm de începuturi frumoase și refuzăm să vedem sfârșitul inevitabil. Adevărata înțelepciune nu este să devii rece sau să nu mai privești cu sufletul. Adevărata înțelepciune este să-ți înveți sufletul să lucreze împreună cu mintea. Să iubești, dar să și vezi. Să oferi, dar să și recunoști când ești folosit. Să ai inimă, dar și claritate. Oamenii nu se schimbă, dar tu poți. Poți să înveți să vezi clar, să nu mai confunzi ce simți cu ce este. Poți să înveți să iubești fără să te trădezi pe tine. Poți să înveți să recunoști adevărul, oricât de incomod ar fi. Pentru că, în cele din urmă, adevărata maturitate nu e să te protejezi de oameni, ci să te protejezi de iluziile tale despre ei."