In primul rand ca sa stim ce facem este necesara o evaluare. Evaluarea logopedica este una flexibila si destul de greu de pus in niste sabloane. De altfel nu exista niciun test care odata aplicat sa identifice orice diagnostic logopedic. Pe de o parte din cauza varstei fiecarui copil (unii vin la 2 ani, altii la 14 ) apoi avem o varietate destul de mare a diagnosticelor. Asadar o prima intalnire a logopedului cu copilul si parintii acestuia e un prim pas. In functie de varsta, dificultati, reactia copilului la eveniment (sa nu uitam ca uneori copiii sunt speriati, emotive, hiperactivi etc ) logopedul selecteaza probe si conduce un interviu cu scopul de a identifica cauzele dificultatilor, nivelul dezvoltarii limbajului si comunicarii etc. La final avem concluzii, un raport si dupa caz un plan de interventie. Despre fiecare sunt niste nuante si nu ar fi indicat sa luam totul la nivel de absolute. Nu mereu putem trage o concluzie si poate e nevoie de investigatii suplimentare. Logopedul care trimite parintele la alti specialisti pentru a construi tabloul cat mai complex si realist este un bun specialist. Este ok sa nu le stim pe toate, e chiar sanatos sa facem cand si cand un exercitiu de identificare a limitelor profesionale. Presupunem ca toate sunt clare tragem o concluzie care ar fi indicat sa fie argumentata. Raportul de evaluare este oglinda oricarui specialist. Din perspectiva mea acesta nu ar trebui taxat suplimentar ci redactat cu simt de raspundere si asumat. Urmeaza planul de interventie. Si aici lucrurile sunt intre doua extreme: specialisti care nu vad important acest plan, merg dupa "starea copilului" si specialisti care urla ca planul, planul. Planul de interventie este bun, da directie dar nu ar trebui sa fie o prioritate comparativ cu atentia pentru relatia cu copilul. Am spus ori de cate ori am avut ocazia ca cel mai prost plan este fix primul dar fara el nu avem rezultate. Primul plan, primele obiective, primele activitati urmate de actiunea in sine ne vor conduce la cel mai bun plan. Avem evaluare, diagnostic, raport, plan urmeaza adevarata munca care depinde de calitatea etapelor anterioare. Si aici alta distractie legat de tehnici, metode, prioritizare etc. Comunicarea este vie, terapia de limbaj este in continua dezvoltare si cu fiecare an, formare, curs, specialist dedicat cercetarii avem tot mai multe piese de puzzle. In etapa de interventie propriu-zisa recomand mai degraba respectarea unor principii si nu obsesia unor sabloane. Pentru ca principiile de interventie sunt un capitol complex o sa revin asupra lor separat. Pe parcursul terapiei monitorizam, evaluam, redefinim si ajustam planul, invatam (noi si parintii ) si credem in sansa fiecarui copil cu dezvoltarea unei flexibilitati in a accepta si accesa terapii si tehnici diverse. La final verificam printr-o testare atingerea obiectivelor si ne intorcem la viata noastra multumiti ca am fost de ajutor! Fiecare etapa e importanta, inclusiv incheierea. Nu exista o terapie care sa rezolve/recupereze/vindece diagnostice. Daca ar fi fost asa atunci cineva ar fi fost foarte bogat si noi foarte sanatosi. Terapia logopedica care are rolul de a ajuta copiii si adulti sa vorbeasca are limitele sale. Dar in acest domeniu sunt progrese si multi specialisti din ce in ce mai bine pregatiti si poate fi o solutie pentru multi copii.