Pe măsură ce înaintăm în vârstă, mulți dintre noi observăm că memoria nu mai funcționează la fel ca odinioară. Uităm pasager nume, date sau motivele pentru care am intrat într-o cameră. De cele mai multe ori, aceste momente sunt însoțite nu doar de frustrare, ci și de o teamă tăcută: „Dacă uitarea înseamnă că nu mai sunt eu?"

  Acest articol își propune să aducă claritate și înțelegere pentru adulții în vârstă și seniori care se confruntă cu astfel de îngrijorări. 

Uitarea, între normalitate și îngrijorare 

Uitarea ocazională este o parte firească a procesului de îmbătrânire. Creierul procesează informațiile mai lent, iar accesarea amintirilor poate necesita mai mult timp. 

Este normal:

 • să ne amintim mai greu nume sau cuvinte; 

• să avem nevoie de mai mult timp pentru a învăța lucruri noi; 

• să uităm detalii recente, mai ales în perioade de oboseală sau stres.

 Aceste schimbări nu indică automat o boală și nu afectează, în mod necesar, capacitatea de a duce o viață independentă. 

Când uitarea devine sursă de anxietate

 Pentru mulți seniori, uitarea nu este doar un inconvenient, ci un semnal de alarmă. Ea poate fi asociată cu teama de pierdere a controlului, a autonomiei sau a identității personale. Gânduri precum „voi deveni o povară" sau „nu voi mai fi recunoscut" pot apărea frecvent. Problema nu este uitarea, ci frica pe care o trezește. 

Mulți adulți în vârstă se tem că: 

• vor deveni o povară pentru cei din jur; 

• își vor pierde independența; 

• nu vor mai fi recunoscuți ca persoane capabile și demne. 

Această anxietate poate duce la: 

• auto-monitorizare excesivă („oare am mai uitat ceva?" );

 • retragere socială; 

• scăderea încrederii în sine. 

Paradoxal, anxietatea accentuează dificultățile de memorie, creând un cerc vicios. 

Memoria care obosește

   Memoria nu dispare, ci poate deveni mai lentă și mai selectivă. Oboseala, lipsa somnului, singurătatea, stresul sau stările depresive, anxietatea  pot amplifica dificultățile cognitive. În multe cazuri, problemele de memorie sunt mai degrabă un semn al suprasolicitării emoționale decât al unui declin neurologic sever. 

Sinele care rămâne 

   Chiar și atunci când memoria obosește, sinele rămâne. Identitatea unei persoane nu este alcătuită doar din amintiri exacte, ci din: • experiența de viață acumulată; 

• valorile și convingerile personale; 

• felul unic de a relaționa; 

• emoțiile, atașamentele și sensul vieții. 

Uitarea nu șterge cine ești și nici demnitatea. 

Ce ajută la menținerea capacitatilor memoriei

 La orice vârstă, creierul are nevoie de grijă și stimulare blândă: 

• menținerea relațiilor sociale; 

• activitate fizică adaptată vârstei; 

• activități care stimulează mintea (citit, jocuri de logică, conversații );

• rutine zilnice stabile; 

• somn suficient; 

• sprijin emoțional și psihologic. 

   In procesul firesc al îmbătrâninirii  functiile legate de memorie și gândire se modifică, devin mai lente, mai selective dar, experiența de Viață, înțelepciunea și capacitatea de a relaționa rămân resurse profunde ale persoane, care detine un bagaj  vast si uic unic de experienta de Viata.