Centrul de terapii viata frumoasa

fara recomandari
17 vizite
Locatie: Comanesti, jud Bacau, Str. Republicii nr. 3 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0732768000
Program: 9-19
  • Psiholog Cerce Zoltan

Ceea ce mă caracterizează este că am ales să îmbin două lumi: pe de o parte psihologia clinică, cu rigoarea și structura ei, iar pe de altă parte terapiile holistice, cu profunzimea și sensibilitatea lor. Am învățat să lucrez atât prin hipnoză, constelații, theta healing sau tao, cât și prin metode validate științific, iar asta îmi permite să creez un spațiu în care sufletul și corpul se pot întâlni și respira împreună.

După toată experiența acumulată, mi-am păstrat curiozitatea și dorința de a învăța și integra mereu ceva nou.Evoluția personală nu este pentru mine doar un concept frumos, ci un drum viu pe care îl parcurg pas cu pas, împreună cu cei pe care îi ghidez.

 

Educație

 

• 2014-2017

Facultatea de Psihologie și Științele Educației dincadrul Universității “Petre Andrei“   din Iași

Licență în Psihologie

 

 

 

• 2017-2019

Facultatea de Psihologie și Științele Educației dinBrașov,Universitatea “Spiru Haret“, București
Master în Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică

Competențe și formări

 

• Formare în Hipnoterapie ericksoniană

• Formare în Constelații familiale și organizaționale

• Formare în Theta Healing & Anatomie intuitive

• Facilitator Access Bars

• Formare în Psihoterapie de cuplu

• Practică în hipnoză regresivă, vindecări energeticetaoiste, mindfulness și meditație ghidată

Experiență profesională

 

• Psihoterapie individuală și de cuplu (cabinet privat)

• Organizator de workshopuri și retreaturi de dezvoltarepersonală

• Facilitator de grupuri tematice: vindecare corporală, abundență, relația cu părinții, feminitate șimasculinitate

• Conducător programe de meditație online: Meditațiipentru suflet

• Experiență în coordonarea cursurilor „Mâinivindecătoare”, „Inteligența inimii”, „CheileSecretului”

Proiecte și workshopuri create

 

• Mâini vindecătoare – curs intensiv de 3 zile

• Inteligența inimii – curs săptămânal de 7 module

• Cheile Secretului – program pas cu pas de transformareinterioară

• Cabinetul de identități nebănuite – workshop experiențial

• Retreaturi de reconectare cu sufletul și abundența

Limbi străine și pasiuni

 

• Limbă maternă: Română

• Engleză – nivel mediu

• Spaniolă – nivel mediu

• Pasiuni: meditația, alchimia taoistă, explorarea interioară
 

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp