Cine poate fi hipnotizat ?

Inapoi Autor: Bruce Goldberg

Unui procent de 95% dintre oameni li se poate induce măcar o transă hipnotică ușoară. Sunt intrebat adesea ce fel de oameni sunt cei mai buni pacienți pentru hipnoză și cum sunt cei care nu pot fi hipnotizați. Pacienții cei mai buni sunt oamenii inteligenți (contrar părerii comune greșite ) care au o memorie excelentă, pot să se concentreze, să vizualizeze scene în cele mai mici detalii, îsi pot exprima emoțiile ușor, nu sunt excesiv de critici și se pot implica atât de mult în subiectul unui film sau al unei cărți încât timpul să le treacă foarte repede. Copiii sunt pacienți foarte buni, datorită imaginației lor, respectului pentru autoritate și lipsei de rezistență sau de scepticism. Cei mai buni pacienți copii pentru hipnoză sunt cei între 8 și 16 ani.

 

Pacienții cei mai nepotriviți pentru hipnoză sunt cei care îsi pot concentra atenția doar pentru un timp foarte scurt, au tendința să se orienteze mai degrabă către trecut și viitor decât spre prezent, sunt excesiv de critici, folosesc logica în locul emoțiilor, au coeficient mic de inteligență și dificultăți mari de „a da drumul strânsorii”. Întârziații mintal, persoanele senile, cele cu leziuni pe creier, cu incapacitate de a ințelege limbajul hipnotizatorului sau cu atitudini deosebit de cinice vor inhiba de asemenea inducerea unei transe hipnotice. Având în vedere numărul de persone sceptice cu care lucrez, știu că nu este nevoie ca pacientul să creadă în teoria reîncarnării sau chiar în vindecare pentru ca hipnoza să aibă succes.

 

Când vorbesc despre hipnoză, mă refer la autohipnoză. Orice hipnoză este de fapt autohipnoză. Este imposibil să hipnotizezi pe cineva împotriva voinței lui dacă nu folosesc unele droguri, pe care eu nu le recomand și nu le folosesc niciodată. Astfel, în timpul unei ședințe de hipnoză, pacientul învață cum să se hipnotizeze pe el însuși, folosind pentru aceasta serviciile unui hipnoterapeut. Termenul pentru aceasta este heterohipnoză, însemnând hipnoză efectuată de altcineva („hetero” înseamnă „altul” ).

 

Eu îi învăț‚ pe toți pacienții mei autohipnoza, pentru a se putea condiționa singuri pentru niveluri mai profunde de transă și a scurta timpul necesar pentru inducerea transei hipnotice. Sunt multe căi de a învăța autohipnoza, dar eu socotesc că cea mai eficientă folosește casete înregistrate astfel încât să poată folosi zilnic tehnicile pe care îi învăț în ședințele săptămânale.

 

 

(Vindecarea spirituală, Bruce Goldberg, 2007, pg. 20-21 )

Adrian Victor Gavrilov - Cabinet de hipnopsihoterapie

Adrian Victor Gavrilov - Cabinet de hipnopsihoterapie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp