Abandonul de sine - rana tăcută care ne îndepărtează de noi înșine 

Ilinca Braia Psiholog & consilier în dezvoltare personală 

Întâlnesc frecvent oameni care spun: „Nu știu ce vreau." „Fac totul pentru ceilalți, dar eu sunt epuizat." „Simt că m-am pierdut pe drum." 

În spatele acestor afirmații se află adesea un fenomen subtil, dar profund: abandonul de sine. 
Nu este un diagnostic clinic, dar este o realitate psihologică trăită de mulți dintre noi. 
Este momentul - sau mai bine spus procesul - în care ne îndepărtăm de propriile nevoi, valori, emoții și limite pentru a ne adapta, a fi acceptați sau a evita conflictul. 

Ce este abandonul de sine?

 Abandonul de sine apare atunci când:

 • ne ignorăm emoțiile pentru a nu „deranja", 

• spunem „da" când în interior simțim „nu",

 • ne modelăm identitatea în funcție de așteptările altora,

 • ne criticăm constant și ne invalidăm propriile trăiri. Este o formă de dezconectare interioară. 
O ruptură între ceea ce simțim și ceea ce exprimăm. De unde începe? 
De multe ori, rădăcinile sunt timpurii. 
Un copil care a învățat că: 

• iubirea vine condiționat,

 • exprimarea emoțiilor este „prea mult",

 • performanța este singura cale către validare, va dezvolta strategii de adaptare. 
Iar una dintre cele mai eficiente strategii pentru supraviețuire emoțională este renunțarea la sine. În teoria atașamentului, formulată de John Bowlby, vedem cât de esențială este siguranța relațională pentru dezvoltarea unei identități stabile. 

Atunci când această siguranță lipsește, copilul învață să se adapteze pentru a menține conexiunea - chiar dacă prețul este propria autenticitate. 
Cum se manifestă la adult? 

La maturitate, abandonul de sine poate arăta astfel: • Dificultate în a seta limite 

• Teamă intensă de respingere

 • Nevoia excesivă de validare 

• Relații dezechilibrate 

• Epuizare emoțională 

• Confuzie identitară („Cine sunt eu cu adevărat?" ) 

În timp, această deconectare poate contribui la anxietate, depresie sau relații codependente - concept dezvoltat și popularizat de Melody Beattie în lucrările sale despre dinamica relațională dezechilibrată. 

De ce rămânem în abandon de sine? 

Pentru că, paradoxal, ne-a ajutat cândva. A fost o strategie de supraviețuire. O formă de protecție. Un mod de a păstra atașamentul. 

Problema este că ceea ce ne-a ajutat în copilărie devine limitativ la maturitate. 
Semnale de alarmă Îți propun câteva întrebări de reflecție:

 • Cât de des îți minimalizezi propriile nevoi?

 • Îți este greu să spui „nu" fără vinovăție?

 • Simți că valoarea ta depinde de cât oferi?

 • Te simți gol sau lipsit de direcție atunci când ești singur? Dacă răspunsul este „da" la multe dintre ele, este posibil să te confrunți cu o formă de abandon de sine. 
Cum începe reconectarea?

 Procesul de reîntoarcere la sine nu este brusc. Este un drum gradual, care implică:

 1. Conștientizarea Observă când te ignori. Fără critică. Doar cu curiozitate. 
2. Validarea emoțiilor Emoțiile nu sunt exagerări. Sunt informații.

 3. Stabilirea limitelor Limitele nu îndepărtează oamenii potriviți. Le clarifică poziția în viața ta. 
4. Practicarea auto-compasiunii Concept dezvoltat extensiv de Kristin Neff, auto-compasiunea presupune să ne tratăm pe noi înșine cu aceeași blândețe pe care o oferim altora. 

Abandonul de sine vs. sacrificiul sănătos

 Este important să facem diferența între:

 • A alege conștient să oferi, din iubire și echilibru și • A te anula pentru a fi acceptat

 Primul este maturitate emoțională. 
Al doilea este teamă. 
Un adevăr esențial Nu ne putem construi relații sănătoase dacă relația cu noi înșine este fragilă. 
Reconectarea cu sinele autentic nu înseamnă egoism. 

Înseamnă responsabilitate emoțională.

 Înseamnă să ne asumăm dreptul de a exista fără a ne diminua. 
Abandonul de sine nu este un defect de caracter. Este o strategie veche care cere actualizare. 
Vindecarea începe în momentul în care ne întrebăm: „Ce simt eu cu adevărat?" și avem curajul să ascultăm răspunsul. 

Dacă acest articol a rezonat cu tine, poate fi un semn că este momentul să începi un proces de reconectare interioară. Iar acest proces este mai ușor atunci când nu îl parcurgi singur. 

Cu blândețe, 

Ilinca Braia Psiholog & Consilier în dezvoltare personală