Depresia, iederea care sufocă viața

Inapoi Autor: Mihaela Ancu

Depresia nu este „doar în cap”. 

 

Simptomele fizice, greutatea în membre, durerile difuze, epuizarea sunt frecvente. Creierul transmite semnale care afectează întregul corp. La persoanele deprimate, circuitele inhibitorii care ar trebui să oprească producția de cortizol, hormonul stresului, funcționează deficitar. Nivelul de cortizol rămâne ridicat pe parcursul întregii zile și menține creierul într-o stare de alertă epuizantă, ca o alarmă care nu se oprește. 

 

Depresia alterează și percepția realității și a timpului, minutele pot fi trăite ca ani. Un simptom central este anhedonia, pierderea capacității de a simți plăcere din activități care înainte aveau sens. Când nu mai vezi un rost, este important să știi că aceasta este expresia bolii, nu o concluzie obiectivă despre viața ta. 

 

Cineva spunea că depresia este ca o iederă care se înfășoară în jurul unui stejar, ca un mecanism de „asfixiere” a vieții. Medicația poate tăia iedera, oferind spațiu de respirație. Psihoterapia ajută la refacerea rădăcinilor și la redobândirea capacității de a simți sens și plăcere. De multe ori, combinația dintre ele are cea mai mare eficiență. 

 

În episoadele severe, câteva lucruri pe care le poți face și care pot face diferența: caută ajutor devreme, acceptă sprijinul celor apropiați chiar dacă tendința este de izolare, păstrează rutina de bază, mănâncă și mișcă-te chiar și atunci când pare imposibil. Și, poate cel mai greu, lasă timpul să curgă fără să îți dorești să dispari odată cu el. 

 

În formele severe, boala devine convingătoare și te face să crezi că starea actuală este definitivă. Aceasta este una dintre cele mai periculoase iluzii ale ei. 

 

Supraviețuirea depresiei poate aduce o formă de profunzime și o reîntoarcere la vitalitate. Nu o fericire forțată, ci capacitatea de a simți din nou viața, cu tot ce presupune ea. Nu trebuie neapărat să îți fie greu, cere ajutor specializat.

 

Notă pentru cititor

Informațiile din acest articol au scop exclusiv educațional și de informare. Conținutul nu înlocuiește evaluarea clinică, diagnosticul sau recomandările oferite în mod direct de un specialist în sănătate mintală.

Cabinet Individual de Psihologie Mihaela Ancu

Cabinet Individual de Psihologie Mihaela Ancu

Psiholog pentru adulți, copii și adolescenți

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp