Anxietatea de separare si intrarea la gradinita

Este normal ca uneori un copil sa se simta anxios sau nesigur atunci cand este separat de parintii sai sau de persoanele care il ingrijesc. De obicei acesta anxietate dispare, pe masura ce copilul creste si incepe sa isi dezvolte contactele sociale, iar acest lucru se produce de obicei odata cu intrarea la gradinita.

Simptomul central in anxietatea de separare il reprezinta frica excesiva de a ramane singur, simultan cu anticiparea unor consecinte negative (ca se va ranii, ca altii il vor rani, ca va fi rapit, ca parintii il vor parasi, sau ca parintii vor patii ceva).

In acest context copilul dezvolta un comportament de evitare, de obicei refuzul de a mege la gradinita, de a dormi singur, de a sta singur, de a se juca cu alti copii in afara casei. Comportamentele de evitare sunt modalitati de adaptare ale copilului la acesta teama care ii provoaca disconfort. „Daca nu merg la gardi, ma simt in siguranta, nu mai simt anxietate, deci ma simt bine.”

Problema este ca eviatarea, desi la prima vedere pare sa fie o modalitate logica prin care copilul evita emotia neplacuta, mentine de fapt anxietatea. Daca evita sa se desparta de parinti, isi confirma inconstient faptul ca nu poate face fata, si astfel anxietatea lui nu are nici o sansa sa scada.

Astfel singura modalitate prin care copilul poate scapa de acesta teama, este de a se expune despartirii, astfel putand sa experimenteze faptul ca poate face fata, si ca nici una din consecintele negative anticipate nu s-a intamplat.

Reactiile copiilor la separarea de parinti sau de mediul familiar, pot fi de la rugaminti, plans, pana la tipete, reactii de furie excesive, si chiar simptome somatice (dureri de cap, varsaturi dureri de burta).

Anxietatea de separare, are la baza o vulnerabilitate psihologica, determinata de modul de interactiune parinte-copil, din primii ani de viata. O relatie securizanta mama-copil, trebuie sa implice atentia mamei fata de nevoile emotionale ale copilului, atitudine pozitiva, suport si incurajare. Dimpotriva, atsamentul insecurizant, ambivalent sau anxios al mamei fata de copil, poate duce la dezvoltarea anxietatii de separare. O mama hiperprotectiva, il face pe copil sa perceapa lumea ca fiind periculoasa. O mama cu o atitudine anxioasa fata de intrarea la gradinita, emotionata, agitata, nesigura pe ea, il face pe copil sa perceapa intrarea la gradinita ca fiind periculoasa.

Mama trebuie sa il pregateasca pe copil cu ceva timp inainte de inceperea gradinitei, despre ce este gradinita, ce se va intampla acolo, sa viziteze eventual o gradinita, pentru ca cel mic sa vada cu ochii lui depre ce este vorba. Copilul trebuie sa stie de la inceput la ca la gradinita va trebui sa mearga in fiecare zi, si nu din cand in cand.

Odata ajunsi la gradinita, atitudinea mamei este foarte importanta. Daca mama nu este hotarata si sigura ca face un lucru bun pentru copilul ei, daca se simte vinovata, lucrurile se vor complica. Copii simt anxietatea mamei si asta ii sperie si ii agita mai tare. Mama trebuie sa il incurajeze pe copil, sa il asigure ca totul va fi bine si ca mama va veni sa il ia la ora promisa. Sa nu cedeze la reactiile lui emotionale, prin care acesta incearca sa profite de anxietatea ei si sa obtina ceea ce-si doreste. Incurajari de genul: „stiu ca poti, o sa fie bine, te descurci tu, ca esti baiat mare si destept, am incredere in tine” sunt foarte importante. Cu cat despartirea este mai scurta, cu atat va fi si mai usoara. Daca incep negocierile acestea vor fi fara sfarsit. O atitudine pozitiva, increzatoare, si entuziasta a mamei referitor la gradinita, ii vor creste celui mic curiozitatea si ii vor scadea anxietatea. O solutie ar fi, cel putin pentru inceput, ca cel mic sa fie adus la gradinita de tata, pentru ca se pare ca este mai usor ca un copil sa se desparta de tata decat de mama; si pe de alta parte, se pare ca tatilor, le este mai usor sa se desparta de copil, decat mamelor, iar in acest moment acest lucru este foarte important.

Cand parintele se intoarce sa il ia de la gardinita trebuie in primul rand sa il felicite, sa il laude si sa ii spuna ca este mandru de el, asigurandu-l ca maine va fi mai bine. Trebuie sa il intrebe cu interes si entuziasm despre tot ce a facut in ziua respectiva, laudandu-l pentru fiecare succes. Poate sa-i impartasesca si el, celui mic, din lucrurile pe care le-a facut cat timp au fost despartiti. Ar fi de dorit ca cel mic sa fie laudat si la prieteni si bunici, acest lucru, facandu-l sa se simta important si sa isi doreasca sa repete experienta.