Ce este Eneagrama

Ce este Eneagrama

Cel care îi cunoaşte pe ceilalţi este învăţat.
Cel care se cunoaşte pe sine însuşi este înţelept.
Lao Tzu


Imagineaza-ti o cladire cu noua etaje. La cel mai inalt etaj arde lumina cea mai puternica; la ultimul, la subsol, lumina abia mai palpaie. Imagineaza-ti un lift care urca si coboara de cate ori iti trece un gand prin minte. Gandurile bune, constructive, armonioase fac liftul sa urce, iar cele negative, starile proaste, furia, disperarea, tristetea te duc la subsol. Daca ai coborat la nivelurile medii-inferioare, la subsolul personalitatii tale, suferinta este inevitabila.

Sistem foarte complex si nuantat, dar usor de folosit in domenii diverse, Eneagrama reprezinta astazi un instrument puternic, din ce in ce mai popular in intreaga lume. Federal Reserve Bank, Adobe Corporation, Microsoft, The DuPont Company, Hewlett Packard, Toyota, Procter & Gamble, Young & Rubicam, compania Walt Disney şi multe alte firme de rasunet o folosesc constant.

Instrument psihologic foarte performant cu originea în înţelepciunea antică, Eneagrama defineşte nouă stiluri sau tipuri de personalitate, nouă stiluri diferite de a ne trăi viaţa. Deoarece este singurul sistem psiho-spiritual care descrie personalitatea umană în totalitatea ei, ca un continuum de stări şi nivele de conştiinţă, dezvăluie misterul stărilor contradictorii pe le trăim.
Este o sinteză a celor mai noi teorii psihologice - Teoria personalităţii multidimensionale, Objective-Relations Theory, Teoria actualizării sinelui, dar si a vechilor tradiţii esoterice. Se crede că însuşi simbolul Eneagramei este de origine pitagoreică, datorită proprietăţilor matematice speciale pe care le are.


De ce este Eneagrama atât de interesantă ?
Eneagrama ne revelează motivaţiile noastre interioare, paternurile cognitive şi credinţele de bază ale fiecărui tip. Ne desconspiră practic filtrele prin care fiecare dintre noi percepem realitatea. Niciunul dintre cele nouă tipuri nu este superior altuia. Fiecare tip are propriile talente şi puncte forte, fiecare tip are propriile limitări şi puncte slabe.
Unii privesc cu neîncredere testele de personalitate, deoarece se tem că determinarea tipului nostru psihologic ne bagă într-o cutiuţă din care nu mai putem ieşi. Dimpotrivă, Eneagrama nu ne înghesuie într-o „cutiuţă”, ci ne arată cum să ieşim din fundătura unde ne-am blocat datorită mecanismelor inconştiente ale personalităţii.

Eneagrama nu este un simplu sistem care se limitează la o descriere în manieră statică, pe orizontală, a fiinţei umane. Este un instrument care ne oferă soluţiile concrete de corectare a atitudinilor interioare, a modului de a gândi şi a acţiona care ne împiedică să fim fericiţi şi să ne atingem potenţialul maxim. Sună foarte promiţător, aşa-i ?


De ce e important să trăim la nivel înalt ?
Nivelele de dezvoltare ale personalităţii - creaţia şcolii Riso-Hudson – evidenţiază clar etapele de evoluţie, gândurile automate negative şi unele atitudini interioare disfuncţionale ce determină modificarea nivelului de conştiinţă. De asemenea stările proaste caracteristice fiecărui tip de personalitate se traduc prin suferinţă şi lipsa eficienţei.
Conform acestui model, fiecare tip din eneagramă oscilează pe verticală de-a lungul a nouă nivele de dezvoltare a personalităţii. Aşa se explică fluctuaţiile uneori şocante ale stărilor noastre psihice şi faptul că nivelul nostru de conştiinţă variază de-a lungul unei zile, uneori cu viteza gandurilor pe care le avem.


Când suntem pe nivelele medii-inferioare ale personalităţii noastre, suferinţa este inevitabilă. Nivelele inferioare sunt caracterizate de conflicte interpersonale care iau o formă caracteristică fiecărui tip: tipul 1 criticism, intoleranţă; tipul 2 manipulare, gelozie; tipul 3 minciună, agresivitate; tipul 4 depresie, invidie; tip 5 avariţie, nihilism; tipul 6 insecuritate, anxietate; tipul 7 depravare, lăcomie; tipul 8 violenţă, sadism; tipul 9 lene, iresponsabilitate şi multe altele.
Acest model este extraordinar tocmai pentru că ne oferă cu fidelitate radiografia propriilor noastre stări. Dar asta este posibil, desigur, doar dacă suntem sinceri cu noi înşine.

Când stările noastre negative se reflectă prin minciună, violenţă, furie devine evident pentru toată lumea că ceva nu e în ordine cu noi.
Dar avem şi unele stări echivoce, care ne permit să ne păcălim singuri şi chiar pe cei din jur asupra motivaţiilor noastre adevărate.
De exemplu, dacă sunt tipul 1, Perfecţionistul, nivelul superior la care aspir presupune starea de înţelepciune, toleranţă, corectitudine şi îngăduinţă. Dar atunci când îi privesc foarte critic sau intolerant pe ceilalţi, când am atitudini cicălitoare şi tipicare devine imposibil să mă mai mint şi să susţin că sunt ok. Asemenea impulsuri şi comportamente sunt de fapt „calităţi” care se situează la nivelele inferioare ale acestui tipului 1, iar asemenea stări arată fără dubiu momentul de regres pe care îl trăiesc.
Sau să spunem că sunt un Şase, uşor nesigur şi suspicios în legătură cu intenţiile celorlaţi. Faptul acesta mă face să mă simt de multe ori inconfortabil, iar atunci când am o stare proastă neîncrederea mea creste, atingand nivelul cel mai de jos.. În momentul în care am înţeles că acestă tendinţă este doar o atitudine interioară, si nueste cu adevărat un pericol exterior căruia trebuie să-i fac faţă, nimic nu mă va mai opri să trăiesc plină de fericire întâlnirea cu El, care ar putea fi bărbatul vieţii mele...


Chiar prin această conştientizare pe care ne-o aduce Eneagrama este un instrument ce ne ajută să ne trăim mai fericiţi viaţa. Cei care o aplică consideră că este un sistem ce oferă o cunoaştere de sine remarcabilă, deoarce cunoaşterea Eneagramei ne oferă şi răspunsurile la întrebările fundamentale:
Cine sunt?
De ce nu mă simt împlinit, mulţumit?
De ce repet aceleaşi greşeli din nou şi din nou?
Cum pot să devin mai bun?
Cum pot să devin mai eficient în muncă şi cum aş putea să-mi îmbunătăţesc relaţiile?

De fapt unul din mesajele fundamentale pe care ni le oferă Eneagrama este faptul că dezvoltarea personală şi transformarea spirituală nu sunt procese diferite. Eneagrama face parte din curentul psihologiei transpersonale şi este structurată pe dezvoltarea şi transformarea spirituală, reprezentand un model de actualizare a Sinelui.


Aplicaţiile sale practice imediate o impun în coaching, leadership, în schimbările organizaţionale, managementul stresului, managementul conflictelor, practic în orice domeniu care necesită cunoaşterea profundă a fiinţei umane şi o nevoie permanentă de a evolua, de a fi mai buni şi mai eficienţi în ceea ce facem.

Psih. Dr. Gabriela Marin, Professional Member of International Enneagram Association

Abc Psihosucces - Cabinet de psihoterapie și sexologie - Dr. Gabriela Marin
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Acest site folosește cookies. Continuând navigarea vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK