Sindromul burnout

Burnout. Ce cuvant minunat. Da bine asa, pare serios, englezesc. Daca am intreba pe amatorii de sport ce inseamna ne-ar spune ca este o modalitate de a surprinde placut spectatorii prin ambalarea maxima a motoarelor si implicit rularea anvelopelor pe asfalt pana se incing si scot fum. Masini sau motociclete stand pe loc, neruland. Un fum invaluitor, alb, inecacios, zgomot, pistoane urland, piese componente solicitate la maxim, multime in delir. Bere, zbierate, satisfacti primare ca si instinctul, fete frumoase, adrenalina si testosteron, priviri fixe, puls peste 120. Totul zbarnaie, gata gata sa se rupa. A disparut linistea, relaxarea, gandurile calme si calde, tihna. Intr-un cuvant, curgerea fireasca a vietii.

Poate ca asta este motivul pentru care acest sindrom s-a numit asa. Toti cei care citesc acum acest articol s-au confruntat cu el, iar daca nu, sigur nu-i timpul pierdut. „Vai, parca suna ca un verdict. Cum adica nu m-am confruntat cu el!? Sau m-am confruntat!?”, ati spune. Dar ce anume inseamna acest baubau, burnout!?

S-au incercat mai multe definitii. Una destul de acceptata ar fi ca burnout inseamna acel sentiment de epuizare psihica si fizica pe care il are un om care munceste foarte mult si de foarte mult timp. Si asta alaturi de lipsa satisfactiilor, atat materiale cat si spirituale: un salariu insuficient, lipsa respectului sau aprecieri atat a colegilor sau a sefului sau chiar a celor dragi de acasa. Sentimentul lipsei de chef versus obligativitatea/necesitatea continuari la aceeasi intensitate sau poate chiar mai mare a aceleiasi scheme. Munca, munca si iar munca, fara de zabava. Un cerc vicios. Si incep astfel sa apara problemele. Priviri lungi in oglinda, „Vai cum arat!? Eu sunt aia/ala!? In ce hal am ajuns! M-am ingrasat de nesomn si de mese la junkfood. Termene peste termene. Si asta pana cand!? Eu cand ma mai odihnesc. Si sunt doar un biet om. Ce mai vor astia de la mine!? Nu mai pot! NU MAI POT!”

Cine este afectat de acest sindrom!? Toti putem fi afectati. De la liceanul superaglomerat cu examene si superpresat de parinti/rude/ambitie/… sa performeze, plus ca-si doreste intrarea la facultate cu nota maxima si asta nu „la taxa” si pana la mari sefi superperformanti de corporatii, care parca par intangibili la toate celelalte probleme ale muritorilor de rand.

Studiile spun ca jumatate din populatia activa a planetei sufera de burnout. Daca incercam sa privim cu atentie in jur, aici la noi in Romania, vedem clar ca celebrul program de la 9 la 5 e doar un basm. Prea putini si-l permit. Presiunea taxelor din ce in ce mai mari, a facturilor, a vacantelor, a calitatii vieti pe care ne-o dorim traita la maxim, vine in contradictie flagranta cu capacitatile noastre financiare. Si uite asa ajungem sa muncim mult. Si mai mult. Din ce in ce mai mult. Si asta pana uitam de noi. Venim acasa storsi de energie. Mancam ceva si fuga la... calculator, la nu stiu ce joculet cu tanculete sau bomboane colorate, fiecare cu sute de niveluri de dificultate. Si azi asa si maine si poimaine. Sau poate ne apucam sa facem de mancare, sau lectii cu copii sau aspirator. Sau chiar alt job. Iar cei apropiati nu vad nicio clipa efortul nostru. Li se pare normal. „Adica cum, nu-i casa curata si 7 feluri de mancare calda-n frigider!? Nu ai atins/depasit norma stabilta in contract!?”, precum si multe alte exemple.

Burnout nu inseamna nici oboseala si nici stress. Inseamna epuizare. O epuizare profunda, adanca, precum un sac de 50 de kg de ciment pe care-l ducem zambitori, zi de zi si ceas de ceas in brate. Insa nu-l vedem, pentru ca nu putem, nu vrem, nu ne putem permite luxul sa-l vedem. Asa ca e mai bine asa. Muncim mult, doar doar om scapa odata de starea asta de epuizare epuizanta si satisfactie nesatisfacuta.

Si da. Suntem inteligenti. Doar ne-am facut teste peste teste. Pentru unele am dat bani grei. Si am iesit de acolo satsfacuti. Si ne repetam inca odata ca vom reusi in cele din urma. Ce anume!? Ca vom dormi mai mult in week-end si o sa ne treca. O sa fim fresh si imbujorati precum piersica coapta-n miez de vara.

Si uite asa mai trece o zi, iar noi din nou mai amanam ceea ce numai e de mult de amanat. Sa ne odihnim. Dar oare am stiut vreodata sa muncim si pe urma sa ne odihnim!? Cu adevarat!?