Un număr mai mic de ore de muncă asociat cu depresia la vârsta mijlocie și înaintată

Un studiu publicat în Occupational Medicine în octombrie 2025 din cadrul University of Southampton a investigat relația dintre numărul de ore lucrate și riscul de depresie la adulții mai în vârstă din Marea Britanie. Analiza a utilizat datele din cohorta „Health and Employment After Fifty” (HEAF), desfășurată între anii 2013 și 2019, și a vizat persoanele cu vârste între 50 și 64 de ani.

Context

Deși munca sigură și satisfăcătoare poate aduce beneficii importante pentru sănătatea mentală și fizică, expunerea la condiții de muncă stresante sau nesigure este asociată cu efecte negative asupra sănătății. La nivel global, orele de muncă prelungite reprezintă principala cauză de deces ocupațional, iar numeroase studii epidemiologice au asociat programul de lucru excesiv cu anxietatea, depresia și bolile cardiovasculare.

În același timp, creșterea speranței de viață și presiunea financiară asupra sistemelor de pensii au determinat guvernele să promoveze participarea forței de muncă la vârste mai înaintate. Totuși, datele longitudinale arată că sănătatea psihologică se deteriorează adesea în anii premergători pensionării, ridicând întrebări despre impactul acestor politici asupra sănătății mintale a lucrătorilor vârstnici.

Despre studiul actual

Cohorta HEAF a inclus 8.314 participanți cu vârste între 50 și 64 de ani, care au completat chestionare anuale privind numărul de ore lucrate, starea de sănătate mintală (prin intermediul unei scale validate de depresie) și caracteristicile socio-demografice (vârsta, sexul, statutul marital, nivelul educațional, statutul locativ și situația financiară). De asemenea, au fost analizate variabile legate de muncă, precum:

• statutul ocupațional (angajat, independent, pensionat parțial etc.);

• programul de lucru (cu sau fără ture);

• satisfacția profesională;

• nivelul de efort fizic;

• titlul ocupațional și domeniul de activitate.

Participanții au fost împărțiți în patru categorii în funcție de numărul de ore lucrate pe săptămână:

• sub 20 ore,

• între 20–35 ore,

• între 35–40 ore (referință),

• peste 40 ore.

Pentru analiza principală au fost incluși 3.866 de participanți, după excluderea celor cu depresie la momentul inițial și a celor cu date incomplete.

Studiul a urmărit două direcții analitice:

• Asocierea între orele de lucru și riscul de depresie incidentă (apariția depresiei în timp).

• Analiza inversă – dacă persoanele cu depresie la momentul inițial aveau o probabilitate mai mare de a-și reduce programul de lucru sau de a renunța la muncă în următorii ani.

Analizele au fost stratificate după sex, statut ocupațional și situație financiară.

Rezultate

Distribuția orelor de muncă

• 40% dintre participanți lucrau 35–40 ore/săptămână,

• 26% peste 40 ore/săptămână,

• 22% 20–35 ore/săptămână,

• 12% sub 20 ore/săptămână.

Participanții cu sub 20 ore de muncă pe săptămână erau predominant femei cu vârsta peste 60 de ani, adesea proprietari ai locuinței și care raportau o situație financiară confortabilă.
Grupul cu peste 40 ore/săptămână includea mai frecvent bărbați și înregistra niveluri crescute de obezitate și consum de alcool.

Incidența depresiei

Pe durata urmăririi, 32% dintre participanți au dezvoltat depresie. Cea mai mare proporție a fost observată în grupul celor care lucrau 20–35 ore/săptămână (37%).
Aproximativ 27% dintre participanți raportau locuri de muncă fizic solicitante, în special în categoria celor care lucrau peste 40 ore/săptămână.

Asocieri statistice

• Persoanele care lucrau 20–35 ore/săptămână au avut un risc ușor crescut de depresie comparativ cu referința (35–40 ore/săptămână).

• Nu s-au identificat asocieri semnificative pentru grupurile cu sub 20 ore sau peste 40 ore de muncă.

• În rândul persoanelor cu stare financiară confortabilă, lucrul sub 20 ore/săptămână a fost asociat cu un risc mai mare de depresie.

• Pentru cei cu situație financiară intermediară, riscul crescut s-a observat la 20–35 ore/săptămână.

• În rândul celor care se confruntau cu dificultăți financiare, nu s-au observat asocieri între numărul de ore lucrate și depresie.

Diferențe de gen și ocupație

• Femeile din categoriile manageriale și de conducere care lucrau 20–35 ore/săptămână prezentau un risc semnificativ mai mare de depresie.

• Analiza inversă a arătat că persoanele cu depresie la momentul inițial aveau o probabilitate mai mare de a reduce orele de lucru sau de a se retrage complet din activitate.

• În special, bărbații cu statut financiar intermediar și depresie inițială au fost mai predispuși să reducă programul de lucru.

Interpretarea autorilor

Autorii au subliniat că aceste modele pot reflecta un decalaj între dorințele și realitatea privind numărul de ore lucrate.

• Pentru unele femei, munca part-time poate coincide cu responsabilitățile de îngrijire familială, ceea ce contribuie la stres și risc crescut de depresie.

• Pentru bărbații din categoria financiară intermediară, reducerea orelor de muncă poate semnifica subocupare sau pierdere a rolului de principal susținător financiar, afectând stima de sine și starea de bine.

De asemenea, lipsa unei asocieri între orele foarte lungi de muncă și depresie la vârste mai înaintate ar putea fi explicată prin faptul că persoanele care lucrează mult tind să ocupe poziții mai înalte, caracterizate de autonomie și satisfacție profesională.

Concluzii

Rezultatele studiului evidențiază că relația dintre numărul de ore lucrate și depresie nu este liniară și depinde de contextul financiar, ocupațional și de gen.

Principalele constatări sunt:

• Risc crescut de depresie la persoanele financiar confortabile care lucrează sub 20 ore/săptămână.

• Risc crescut de depresie la persoanele cu situație financiară intermediară care lucrează 20–35 ore/săptămână.

• Absența unei asocieri între orele foarte lungi de muncă (>40 ore/săptămână) și depresie la vârste înaintate.

Autorii recomandă studii suplimentare care să exploreze motivele reducerii sau creșterii programului de lucru, precum și impactul acestor decizii asupra sănătății mintale. În plus, ar fi necesare analize detaliate pe categorii ocupaționale specifice pentru a confirma aceste asocieri în alte cohorte.