A fost descoperită modalitatea prin care poți deveni extrovertit
Cercetătorii de la University of California au demonstrat că manipularea comportamentului unei persoane, pe parcursul unei săptămâni, poate fi mai ușoară decât se credea anterior, iar efectele pot fi surprinzător de puternice.
Timp de o săptămână, 123 de participanți au fost rugați să se comporte ca niște persoane extrovertite. Pentru încă o săptămână, aceleași persoane au fost rugate să imite comportamentul unui introvertit.
„Constatările sugerează că schimbarea comportamentului social este un obiectiv realizabil pentru multe persoane, iar comportarea într-un mod extrovertit îmbunătățește starea de bine”, a spus autorul studiului, Sonja Lyubomirsky.
Pentru început, participanților li s-a spus să fie cât mai vorbăreți, asertivi și spontani. Ulterior, aceleași persoane au trebuit să fie liniștite și rezervate. De trei ori pe săptămână, participanților li s-a reamintit schimbarea de comportament prin e-mailuri.
Participanții au raportat o stare de spirit mai bună după o săptămână în care s-au comportat ca persoane extrovertite, dar, această stare a fost afectată după săptămână în care au imitat un introvertit.
Voluntarii au fost studenți, un factor important care ar putea explica maleabilitatea acestora în ceea ce privește schimbarea obiceiurilor.
sursa: Science Daily
Bibliografie
The happiest introverts may be extraverts. Url: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/09/190917100449.htm
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut
Secțiuni:
Personalitate
Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.
Cuplu si sex
Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.
Cariera
O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.
Educatie parinti
Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?
Psihoterapie
Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.
Probleme psihice
Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.
PsihoUtil
Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Evenimente
Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc.
Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro
Teste psihologice
O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc
Cele mai accesate psihoteste:
Articole recente: