Ascultarea sunetelor produse de păsări poate contribui la îmbunătățirea bunăstării mentale
Un studiu realizat de cercetătorii britanici arată că ascultarea sunetelor produse de păsări, cât și simpla privire a păsărilor, pot reprezenta modalități eficiente de îmbunătățire a bunăstării mentale. Potrivit rezultatelor, efectele sunt nuanțate la persoanele care au un diagnostic de depresie și ele pot persista până la opt ore. Autorii sugerează faptul că păsările ar putea fi folosite în viitor pentru tratamentul afecțiunilor de sănătate mintală. Publicat în
Scientific Reports, studiul a folosit aplicația pentru smartphone-uri Urban Mind pentru a colecta în timp real rapoarte ale oamenilor cu privire la sănătatea lor mintală, cât și rapoarte cu privire la momente în care au văzut sau au auzit păsări în mediul înconjurător. Studiul actual, unul dintre puținele care investighează impactul păsărilor asupra sănătății mintale în timp real și într-un mediu real, a implicat aproape 1.300 de persoane care au finalizat aproape 29.000 de evaluări.
„Există tot mai multe dovezi cu privire la beneficiile pentru sănătatea mintală ale prezenței în natură. Din acest motiv, am considerat intuitiv ca prezența păsărilor să fie de folos în îmbunătățirea stării de spirit”, a declarat autorul studiului, Ryan Hammoud, asistent de cercetare în cadrul Institutului de Psihiatrie, Psihologie și Neurostiință de la Colegiul King‘s din Londra.
Aplicația utilizată pentru raportări a chestionat participanții de trei ori pe zi dacă văd sau aud păsări, cât și care este starea lor psihologică. În acest mod, cercetătorii au reușit să stabilească o asociere între bunăstarea mintală și vederea sau auzirea păsărilor. De asemenea, metoda a permis estimarea duratei efectului observat. Aplicația a colectat inclusiv informații cu privire la starea de sănătate mintală a participanților, ceea ce a permis evidențierea unei asocieri mai pronunțate între auzirea sau vederea păsărilor și îmbunătățirea bunăstării mentale la participanții cu tulburări mintale.
sursa: News Medical
foto: King’s College London News
Bibliografie
Seeing or hearing birds linked with an improvement in mental well-being, https://www.news-medical.net/news/20221027/Seeing-or-hearing-birds-linked-with-an-improvement-in-mental-wellbeing.aspx
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut
Secțiuni:
Personalitate
Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.
Cuplu si sex
Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.
Cariera
O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.
Educatie parinti
Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?
Psihoterapie
Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.
Probleme psihice
Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.
PsihoUtil
Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Evenimente
Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc.
Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro
Teste psihologice
O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc
Cele mai accesate psihoteste:
Articole recente: