Bărbații și femeile, afectați diferit de depresie: un nou studiu poate explica de ce se întâmplă asta
O examinare amănunțită a creierului persoanelor care sufereau de depresie la momentul decesului, efectuată de cercetătorii de la Universitatea Laval, explică de ce depresia severă afectează diferit femeile și bărbații. În plus, în cadrul cercetărilor a fost identificat un potențial biomarkeri al depresiei la femei. Depresia afectează diferit bărbații și femeile, fiind de aproape două ori mai frecventă la persoanele de sex feminin. Simptomele depresiei și răspunsul la medicamentele antidepresive sunt, de asemenea, diferite în funcție de sex. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru nu a fost însă clar. Într-un studiu anterior, cercetătorii de la Universitatea Laval au arătat că stresul social prelungit la șoarecii masculi a slăbit bariera hemato-encefalică care separă creierul de circulația sângelui periferic.
Modificările s-au datorat pierderii unei proteine numite claudin-5 și au fost evidente în nucleul accumbens, o parte a creierului asociată cu recompensă și controlul emoțiilor. Cercetătorii au descoperit același lucru în creierul bărbaților care sufereau de depresie la momentul decesului. În schimb, atunci când aceleași experimente au fost repetate pe șoareci femele, modificările barierei cerebrale cauzate de pierderea claudinei-5 au fost localizate în cortexul prefrontal. Descoperirile au fost aceleași atunci când a fost examinat creierul femeilor care sufereau de depresie la momentul morții și sugerează că stresul cronic modifică bariera cerebrală diferit în funcție de sex.
Pe măsură ce au continuat investigațiile, cercetătorii au descoperit un marker de sânge legat de sănătatea barierei cerebrale. Markerul, E-selectina solubilă, este o moleculă inflamatorie găsită în concentrații mai mari în sângele șoarecilor de sex feminin stresați, dar și în probele de sânge ale femeilor cu depresie. În cazul bărbaților, însă, nivelul concentrațiilor a fost unul considerat normal.
În prezent, depresia este diagnosticată prin chestionare. Apariția unui biomarker pentru diagnosticarea depresiei ar putea ușura munca medicilor, spori gradul unui diagnostic corect și ar îmbunătății semnificativ calitatea vieții bolnavilor. Cu toate acestea, autorii menționează că vor trebui efectuate studii clinice de cohortă mare pentru a confirma fiabilitatea biomarkerului.
sursa: News Medical
Bibliografie
Researchers discover a potential depression biomarker and why it affects women and men differently, link: https://www.news-medical.net/news/20220110/Researchers-discover-a-potential-depression-biomarker-and-why-it-affects-women-and-men-differently.aspx
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut
Secțiuni:
Personalitate
Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.
Cuplu si sex
Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.
Cariera
O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.
Educatie parinti
Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?
Psihoterapie
Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.
Probleme psihice
Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.
PsihoUtil
Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Evenimente
Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc.
Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro
Teste psihologice
O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc
Cele mai accesate psihoteste:
Articole recente: