Un studiu realizat la Universitatea Paris Nanterre și publicat în BMJ la 27 noiembrie 2025 a analizat eficacitatea și siguranța intervențiilor medicamentoase și non-medicamentoase pentru tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) pe parcursul întregii vieți, cercetarea arătând că unele tratamente oferă beneficii semnificative pe termen scurt, dar lipsesc dovezi solide privind efectele pe termen lung.
Au fost incluse 221 meta-analize reestimate provenite din 47 rapoarte meta-analitice, după evaluarea a 115 articole eligibile.
Medicamentele stimulante și non-stimulante au demonstrat efecte moderate–mari pe termen scurt asupra simptomelor ADHD la copii și adolescenți, cu certitudine moderată sau înaltă.
La adulți, metilfenidatul, atomoxetina și terapia cognitiv-comportamentală au avut eficacitate cel puțin moderată.
Tolerabilitatea tratamentelor medicamentoase a fost adesea mai redusă decât placebo, mai ales la adulți.
Intervențiile non-medicamentoase au prezentat uneori efecte mari, dar cu certitudine scăzută a dovezilor.
Nu există dovezi solide pe termen lung pentru nicio intervenție.
A fost dezvoltată o platformă online interactivă pentru sprijinirea deciziilor clinice partajate.
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate este caracterizată prin dificultăți persistente de atenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate și afectează aproximativ 5% dintre copii, simptomele persistând până la vârsta adultă în până la 70% dintre cazuri.
Afecțiunea se asociază frecvent cu tulburări afective, anxioase și consum de substanțe, precum și cu disfuncții executive și dereglare emoțională, determinând consecințe funcționale majore:
performanță școlară redusă;
dificultăți interpersonale;
risc crescut de traumatisme și accidente rutiere;
calitate a vieții scăzută.
Impactul economic este considerabil, cu costuri anuale estimate în Statele Unite de 19,4 miliarde dolari la copii, 13,8 miliarde dolari la adolescenți și 122,8 miliarde dolari la adulți.
Deși există numeroase meta-analize, rezultatele sunt adesea neconcordante, limitate la anumite intervenții și rareori includ evaluarea calității dovezilor sau informații accesibile pacienților.
Cercetarea a fost o umbrella review cu dezvoltarea unei platforme online pentru decizie partajată, bazată pe căutări în șase baze de date de la începuturi până la 19 ianuarie 2025.
Au fost incluse revizuiri sistematice cu meta-analize de studii randomizate controlate care comparau intervenții medicamentoase sau non-medicamentoase cu un control pasiv la persoane diagnosticate conform DSM III–5-TR sau ICD 9–11.
Rezultatele primare:
severitatea simptomelor ADHD (evaluată de clinicieni, părinți, profesori sau auto-raportare);
acceptabilitatea (abandon din orice motiv);
tolerabilitatea (abandon din cauza reacțiilor adverse).
Rezultatele secundare:
funcționarea zilnică și performanța academică;
calitatea vieții;
simptome comorbide;
idei sau comportamente suicidare;
efecte adverse specifice (scăderea apetitului, tulburări de somn).
Meta-analizele au fost recalculate uniform folosind modele cu efecte aleatoare.
Calitatea metodologică a fost evaluată prin AMSTAR-2:
59% de calitate înaltă,
7% moderată,
34% scăzută sau critic scăzută.
Certitudinea dovezilor a fost clasificată printr-o versiune algoritmică GRADE (înaltă, moderată, scăzută, foarte scăzută).
Copii și adolescenți
Cinci medicamente au demonstrat beneficii semnificative cu certitudine ≥ moderată:
Metilfenidat: SMD >0,75 (IC 95% 0,56–1,03), beneficii consistente între evaluatori.
Amfetamine: efect mare la evaluarea clinicianului (1,02; IC 95% 0,67–1,38), dar mai mic la părinți/profesori (<0,60).
Agoniști alfa-2: 0,64; IC 95% 0,48–0,79 (certitudine înaltă).
Atomoxetină: 0,53; IC 95% 0,41–0,64 (certitudine moderată).
Viloxazină: 0,38; IC 95% 0,26–0,49.
Intervențiile non-medicamentoase (acupunctură, terapie cognitiv-comportamentală) au avut efecte aparent mari, dar certitudine scăzută.
Adulți
Metilfenidat: SMD 0,34 (auto-raportare, certitudine înaltă) și 0,50 (evaluare clinică, certitudine moderată).
Atomoxetină: SMD 0,37 (certitudine înaltă).
Terapie cognitiv-comportamentală: 0,53 (certitudine moderată).
Alte intervenții au avut efecte mari, dar dovezi slabe.
Nicio intervenție nu a avut dovezi moderate sau înalte de eficacitate susținută.
Doar mindfulness la adulți a sugerat efecte, cu certitudine foarte scăzută.
Copii și adolescenți
Amfetamine: tolerabilitate mai redusă decât placebo (RR 0,46; IC 95% 0,22–0,96).
Metilfenidat: acceptabilitate mai bună decât placebo (RR 1,58; IC 95% 1,35–1,85), fără diferențe semnificative de tolerabilitate.
Viloxazină: risc crescut de tulburări de somn (RR 0,27; IC 95% 0,16–0,46).
Adulți
Tolerabilitate mai redusă față de placebo:
Metilfenidat: RR 0,50; IC 95% 0,36–0,69
Atomoxetină: RR 0,45; IC 95% 0,35–0,58
Amfetamine: îmbunătățire a performanței academice (SMD 0,55).
Atomoxetină: creștere a calității vieții la copii (SMD 0,33) și reducere a dereglării emoționale la adulți (SMD 0,24).
Metilfenidat: îmbunătățire modestă a funcțiilor executive la adulți (SMD 0,15).
Fără dovezi solide pe termen lung pentru niciun rezultat secundar.
Această sinteză amplă arată că tratamentul medicamentos pentru ADHD oferă beneficii clinice relevante pe termen scurt, dar este limitat de probleme de tolerabilitate și de absența dovezilor robuste pe termen lung.
Intervențiile non-medicamentoase rămân promițătoare, însă calitatea dovezilor este insuficientă.
Platforma online dezvoltată facilitează decizia clinică partajată, reprezentând un pas important spre implementarea medicinei bazate pe dovezi în managementul ADHD.
Actualizat la 10-02-2026 | Vizite: 70 | bibliografie
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut