Cauzele psihologice ale atacului de panica – ce se ascunde in spatele fricii?

Desi atacurile de panica par sa apara "din senin", ele sunt, de fapt, rezultatul unui proces psihologic complex. Mintea si corpul reactioneaza la un cumul de factori emotionali, cognitivi si comportamentali care, in timp, ajung la un punct critic. 

Iata principalele cauze psihologice care pot sta la baza unui atac de panica:

Stresul cronic si suprasolicitarea emotionala

Atunci cand o persoana este supusa unei perioade indelungate de stres – fie la locul de munca, in familie sau in relatii – sistemul nervos autonom intra intr-o stare permanenta de alerta.
Creierul, mai exact amigdala (centrul fricii), interpreteaza in mod gresit stimuli neutri ca fiind amenintatori.

Cu alte cuvinte, corpul reactioneaza "ca si cum" ar fi in pericol real, declansand simptomele de panica: palpitatii, hiperventilatie, senzatia de sufocare.
In spatele acestor manifestari sta, de fapt, epuizarea psihica – o reactie de suprasaturare emotionala la presiunea continua.

Trauma psihologica si frica reactivata

Traumele din trecut (accidente, pierderi, abuzuri emotionale sau fizice, situatii limita) lasa o "amprenta emotionala" puternica in memoria implicita.
De fiecare data cand o persoana traieste o situatie care aminteste, chiar si subtil, de trauma initiala, sistemul nervos reactioneaza ca si cum evenimentul s-ar repeta.

In psihologie, acest fenomen se numeste retraumatizare – iar atacul de panica apare ca o reactie de autoaparare a mintii, care incearca sa previna o noua suferinta.
Uneori, persoana nu constientizeaza legatura dintre prezent si trecut, ceea ce face experienta panicii si mai confuza.

Gandirea catastrofica si anxietatea anticipatorie

O alta cauza majora este distorsiunea cognitiva – tendinta de a interpreta evenimentele neutre ca potentiale pericole.
Persoanele cu anxietate tind sa exagereze consecintele negative ("Daca o sa lesin?", "Daca mi se face rau si nu e nimeni sa ma ajute?"), ceea ce activeaza reactia fiziologica de panica.

Aceasta gândire catastrofica genereaza un cerc vicios:

frica → senzatii corporale → interpretarea gresita a lor → mai multa frica → atac de panica.

Perfectionismul si autocritica excesiva

Perfectionismul nu este doar o trasatura de personalitate, ci adesea o strategie inconstienta de a obtine acceptare si siguranta.
Persoanele perfectioniste traiesc cu teama constanta de esec, de dezaprobare sau de pierdere a controlului.

In plan psihologic, presiunea interna acumulata – "trebuie sa reusesc", "nu am voie sa gresesc" – mentine o stare de tensiune emotionala latenta.
Atacul de panica devine, in acest context, un "moment de descarcare" a anxietatii reprimate.

Frica de pierdere a controlului si vulnerabilitatea interioara

Pentru multe persoane, atacul de panica este legat de nevoia de control.
Aceasta se formeaza adesea in copilarie, in medii instabile sau critice, unde copilul a invatat ca pentru a fi in siguranta, trebuie sa anticipeze si sa controleze totul.

Cand viata aduce o situatie imprevizibila (boala, schimbare, conflict), psihicul percepe pierderea controlului ca pe o amenintare existentiala, activând mecanismul de panica.
In realitate, atacul este o forma extrema de teama de neputinta, o reactie la ideea ca "nu pot face fata".

Modelele emotionale si anxietatea invatata

Atacurile de panica pot avea si o componenta invatata.
Daca un copil observa parinti anxiosi, ingrijorati sau hipervigilenti, el interiorizeaza acelasi mod de a percepe lumea – ca fiind periculoasa si imprevizibila.

In psihologie, acest fenomen este cunoscut ca invatare sociala.
Ulterior, la varsta adulta, persoana poate manifesta reactii de panica fara a intelege de ce – pentru ca radacina comportamentului se afla in modelele emotionale dobândite timpuriu.

Reprimarea emotiilor si conflictul intern

Multi oameni care sufera de atacuri de panica sunt, paradoxal, foarte rationali si "puternici" in exterior. Ei tind sa evite exprimarea emotiilor negative (furie, tristete, vinovatie) din teama de a nu fi judecati sau respinsi.

Cu timpul, aceste emotii reprimate se acumuleaza la nivel inconstient si se manifesta sub forma de reactii somatice – atacul de panica fiind o eliberare inconstienta a tensiunii emotionale.

Lipsa constientizarii de sine si deconectarea de la corp

O alta cauza psihologica subtila este deconectarea de la propriul corp si de la emotii.
Persoanele care se bazeaza excesiv pe ratiune si ignora semnalele interioare (oboseala, neliniste, tristete) nu mai percep corect nivelul de stres la care sunt supuse.

In momentul in care corpul nu mai poate compensa, apare "explozia" sub forma de panica. Este modul prin care psihicul cere reconectare, odihna si autenticitate emotionala.

Bibliografie:

American Psychiatric Association. Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mintale (DSM-5). Editura Medicala Callisto, 2018.

Crasovan, D. I. Psihologia anxietatii si depresiei. Editura Polirom, Iasi, 2016.

David, D. Psihologie clinica si psihoterapie. Editura Polirom, Iasi, 2019.

Kessler, R. C., Chiu, W. T., Jin, R., Ruscio, A. M., Shear, K., Walters, E. E. (2006). The epidemiology of panic attacks, panic disorder, and agoraphobia in the National Comorbidity Survey Replication. Archives of General Psychiatry, 63(4), 415–424.

National Institute of Mental Health (NIMH). Panic Disorder: When Fear Overwhelms. Disponibil la: https://www.nimh.nih.gov (accesat in 2025).

Rachman, S. (2013). Anxiety. 3rd Edition. Psychology Press.

Spielberger, C. D. (2010). State-Trait Anxiety Inventory. Wiley.