Coordonarea motorie deficitară explică dificultățile de imitație la copiii cu autism

Un studiu de amploare realizat de cercetători de la Spitalul de Copii Ann & Robert H. Lurie din Chicago și publicat în revista Autism Research aduce noi clarificări privind mecanismele care stau la baza diferențelor de imitație observate la copiii cu tulburări de spectru autist. Cercetarea a arătat că deficiențele de coordonare motorie reprezintă cel mai important factor care contribuie la aceste dificultăți, depășind ca impact alte domenii precum motivația socială, funcția executivă sau reprezentarea acțiunii.
Capacitatea de a imita gesturi și acțiuni reprezintă un mecanism fundamental de învățare socială și cognitivă în copilărie. În cazul copiilor tipici, observarea unei activități – cum ar fi frământatul pâinii de către un părinte – este adesea urmată de imitarea spontană, chiar dacă doar în joacă. Copiii cu autism, însă, tind să imite mai rar și mai puțin precis, putând omite detalii fine, cum ar fi mișcările degetelor.

Cauzele exacte ale acestor diferențe nu sunt pe deplin înțelese. Se consideră că ele implică mai multe domenii afectate în autism, printre care: atenția, percepția senzorială, funcțiile motorii, reprezentarea acțiunii, funcțiile executive și motivația socială.

Despre studiu

Cercetarea a inclus un eșantion de 708 copii cu vârste între 7 și 12 ani, atât cu autism (fără dizabilitate intelectuală, coeficient de inteligență FSIQ ≥ 80), cât și copii tipici. Datele au fost colectate în perioada 2000–2020.

Copiii au fost evaluați printr-o baterie complexă de teste care au vizat:

• Imitația gesturilor semnificative (ex: salut, spălat pe mâini) și nesemnificative
• Execuția motorie (finețea și precizia mișcărilor)
• Reprezentarea acțiunii (capacitatea de a înțelege și interioriza acțiunile altora)
• Motivația socială
• Funcțiile executive

Analizele statistice au utilizat modele de mediere și regresii validate încrucișat pentru a determina ponderea fiecărui domeniu în diferențele de imitație observate între copiii cu autism și cei tipici.

Rezultate

• Coordonarea motorie deficitară a fost principalul factor care a mediat performanțele scăzute la sarcinile de imitație în rândul copiilor cu autism.
• Motivația socială, reprezentarea acțiunii și funcțiile executive au avut un rol secundar, dar semnificativ, în explicarea diferențelor de performanță.
• Combinate, domeniile testate au explicat 39% din variația globală a capacității de imitație.
• Imitația a fost evaluată folosind o sarcină standardizată cu gesturi, iar rezultatele au fost comparate cu observații și date experimentale din literatura de specialitate.

Implicații clinice și sociale

Conform autorilor, rezultatele sugerează că intervențiile timpurii axate pe dezvoltarea abilităților motorii – cum ar fi terapia ocupațională – pot îmbunătăți capacitatea de imitație la copiii cu autism fără dizabilitate intelectuală, cu efecte pozitive asupra învățării și interacțiunilor sociale.

Dr. Sean McWeeny, autor principal, subliniază că nu toți copiii cu autism au dificultăți motorii, dar acestea sunt frecvente și pot afecta activități de bază precum mersul, îmbrăcatul, scrisul. În plus, sistemul motor al copiilor este foarte adaptabil în primii ani de viață, iar susținerea coordonării poate juca un rol esențial în dezvoltarea globală.

Dr. Joshua Ewen, autor senior, accentuează că antrenarea motorie în copilăria timpurie poate contribui indirect la dezvoltarea socială, întrucât imitația facilitează învățarea de comportamente și abilități funcționale.

Concluzii

Studiul oferă una dintre cele mai clare dovezi de până acum că dificultățile motorii sunt o componentă centrală a diferențelor de imitație în autism. Intervențiile orientate spre motricitate ar putea avea un impact pozitiv asupra dezvoltării socio-cognitive și ar trebui integrate în planurile terapeutice ale copiilor cu autism.

Întrucât datele actuale provin dintr-un design transversal, autorii recomandă studii longitudinale pentru a examina evoluția în timp a relației dintre coordonarea motorie și imitație. Aceste cercetări ar putea ghida intervențiile personalizate în funcție de profilul neuropsihologic al fiecărui copil.