Ochii mari, obrajii bucălați, nasul mic, pielea fină, mirosul plăcut sunt doar câteva dintre trăsăturile care fac bebelușii
atrăgători pentru majoritatea adulților. Drăgălășenia lor a fost recunoscută și de către oamenii de știință, iar cercetătorii de la Universitatea Oxford au arătat într-un studiu recent că bebelușii sunt structurați astfel încât
să ne atragă prin toate simțurile, nu doar vizual.
Aceștia au analizat studiile publicate până acum privind modul în care bebelușii și animalele drăgălașe ne influențează creierul și au observat că
drăgălășenia duce la o puternică activare a zonelor cerebrale unde sunt localizați centrii plăcerii, urmată de o procesare lentă la nivelul zonelor cerebrale implicate în joc, empatie, comportamente prosociale. Totodată, nu doar trăsăturile fizice ale bebelușilor stimulează astfel de reacții, ci și
mirosul lor și
sunetele pe care le emit.
Cercetătorii consideră că din punct de vedere evolutiv, drăgălășenia este un
mecanism de apărare prin care se asigură supraviețuirea copiilor mici, care sunt dependenți de îngrijirea adulților pentru a putea trăi și a se dezvolta. Aceste rezultate arată că trăsăturile drăguțe ale bebelușilor stimulează comportamente de îngrijire din partea adulților, care nu sunt doar reacții instinctuale și simple, ci
comportamente deliberate, atente și complexe.
O altă concluzie a cercetătorilor este că drăgălășenia bebelușilor este una dintre cele mai puternice și primare forțe care ne modelează comportamentul.
Rezultatele obținute de cercetătorii de la Oxford au fost publicate în jurnalul științific
Trends in Cognitive Sciences.
Sursa:
Medical Xpress