Efectele antidepresivelor asupra parametrilor cardiometabolici și fiziologici: diferențe clinice semnificative între clasele de medicamente

Un studiu amplu realizat de cercetători de la King’s College London și publicat online pe 21 octombrie 2025 în revista The Lancet a analizat comparativ efectele fiziologice ale celor mai utilizate antidepresive, folosind o meta-analiză de rețea (network meta-analysis) pe baza a peste 150 de studii randomizate controlate (RCT). Scopul cercetării a fost de a determina în ce măsură diferitele antidepresive influențează greutatea corporală, metabolismul, funcția hepatică, tensiunea arterială și parametrii cardiaci, oferind o comparație cantitativă între efectele acestor medicamente.

Context

Până la 17% dintre adulții din Europa și America de Nord primesc tratament cu antidepresive, conform datelor epidemiologice recente. Deși eficacitatea lor în tulburările depresive și anxioase este bine stabilită, aceste medicamente pot provoca modificări fiziologice importante – de la creștere ponderală și dislipidemii, până la creșteri ale tensiunii arteriale, hipo- sau hipernatremie și modificări ale intervalului QT corectat (QTc).

Studiile anterioare au raportat efecte izolate asupra acestor parametri, dar niciun studiu nu a comparat sistematic între ele multiple antidepresive, pentru a determina care dintre ele prezintă cel mai mare sau cel mai redus risc metabolic și cardiovascular. De asemenea, era necunoscut dacă modificările metabolice induse de antidepresive sunt corelate cu îmbunătățirea simptomelor depresive, așa cum se întâmplă în cazul antipsihoticelor utilizate în schizofrenie.

Despre studiul actual

Analiza a inclus 151 de studii randomizate și 17 rapoarte ale FDA, însumând un total de 58.534 participanți (41.937 tratați cu antidepresive și 16.597 cu placebo). Studiile au comparat 30 de antidepresive administrate în monoterapie pentru diferite tulburări psihiatrice, inclusiv depresie majoră, anxietate generalizată, tulburare bipolară, tulburări de somn, tulburare obsesiv-compulsivă și fibromialgie.

Durata medie a tratamentului a fost de 8 săptămâni (interval intercuartil 6–8,5), iar vârsta medie a participanților de 44,7 ani. Femeile au reprezentat 62% dintre participanți, iar 75% dintre subiecți erau de origine caucaziană.

Antidepresivele evaluate au inclus molecule din toate clasele majore:

• Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) – fluoxetină, sertralină, paroxetină, citalopram, escitalopram, fluvoxamină;

• Inhibitori ai recaptării serotoninei și noradrenalinei (IRSN) – venlafaxină, desvenlafaxină, duloxetină, levomilnacipran;

• Antidepresive triciclice (TCA) – amitriptilină, imipramină, nortriptilină, doxepin, clomipramină, maprotilină;

• Agenți atipici – mirtazapină, bupropion, agomelatină, vilazodonă, vortioxetină, trazodonă;

• Inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) – moclobemidă, fenelzină, selegilină.

Au fost analizate 15 parametri fiziologici, printre care greutatea, colesterolul total, glicemia, tensiunea arterială, ritmul cardiac, transaminazele (AST, ALT), fosfataza alcalină (ALP), bilirubina, sodiul, potasiul, ureea, creatinina și intervalul QTc.

Pentru fiecare parametru, cercetătorii au comparat valorile medii ale modificărilor față de placebo, folosind modele statistice de tip random effects și meta-regresii pentru a evalua influența vârstei, sexului și greutății inițiale.

Rezultate

Efecte asupra greutății corporale

Diferențele între antidepresive au fost semnificative.

• Scădere ponderală importantă față de placebo s-a observat cu:

  • agomelatină (–2,44 kg),

  • moclobemidă (–0,94 kg),

  • fluoxetină (–0,81 kg),

  • bupropion (–0,79 kg),

  • levomilnacipran (–0,77 kg),

  • sertralină (–0,76 kg),

  • venlafaxină (–0,74 kg),

  • duloxetină (–0,63 kg),

  • citalopram (–0,65 kg),

  • desvenlafaxină (–0,63 kg),

  • paroxetină (–0,35 kg).

• Creștere ponderală s-a înregistrat cu:

  • maprotilină (+1,82 kg),

  • amitriptilină (+1,60 kg),

  • milnacipran (+1,16 kg),

  • mianserină (+1,15 kg),

  • fluvoxamină (+0,96 kg),

  • mirtazapină (+0,87 kg).

Estimările sugerează că până la 48% dintre pacienții tratați cu maprotilină și 46% dintre cei cu amitriptilină pot prezenta o creștere ponderală de peste 2 kg după 8 săptămâni. În schimb, agomelatina a determinat o scădere de peste 2 kg la aproximativ 55% dintre pacienți.

Efecte asupra profilului metabolic

• Colesterolul total a crescut semnificativ cu:

  • desvenlafaxină (+0,27 mmol/L),

  • venlafaxină (+0,22 mmol/L),

  • duloxetină (+0,17 mmol/L),

  • paroxetină (+0,16 mmol/L).

• Glicemia a crescut semnificativ doar cu duloxetină (+0,30 mmol/L).
  Alte antidepresive nu au prezentat modificări semnificative ale glicemiei.

• Nu s-au constatat modificări clinice relevante în nivelurile de potasiu, uree sau creatinină.

Efecte asupra sistemului cardiovascular

• Frecvența cardiacă a crescut marcant cu:

  • nortriptilină (+13,8 bpm),

  • clomipramină (+9,7 bpm),

  • imipramină (+9,4 bpm),

  • amitriptilină (+9,3 bpm),

  • doxepin (+9,1 bpm),

  • levomilnacipran (+7,7 bpm).

  În contrast, fluvoxamina a redus ritmul cardiac (–8,2 bpm), iar moclobemida (–4,5 bpm).

• Tensiunea arterială sistolică a crescut cu:

  • amitriptilină (+4,9 mmHg),

  • levomilnacipran (+3,4 mmHg),

  • fluoxetină (+2,9 mmHg),

  • venlafaxină (+2,8 mmHg),

  • imipramină (+2,6 mmHg),

  • desvenlafaxină (+1,9 mmHg),

  • duloxetină (+1,6 mmHg).

  Doar nortriptilina a fost asociată cu o ușoară scădere a tensiunii sistolice (–6,7 mmHg).

• Tensiunea arterială diastolică a crescut cu:

  • maprotilină (+7,2 mmHg),

  • levomilnacipran (+3,5 mmHg),

  • venlafaxină (+2,6 mmHg),

  • amitriptilină (+2,5 mmHg),

  • imipramină (+2,9 mmHg).

Aceste diferențe pot fi clinice semnificative: între două medicamente, diferența medie în tensiunea sistolică a depășit 11 mmHg, iar în frecvența cardiacă 21 bpm.

Parametri hepatici și renali

• Creșteri ușoare, dar consistente, ale transaminazelor (AST, ALT) și fosfatazei alcaline (ALP) s-au observat pentru:

  • duloxetină (AST +2,1 IU/L; ALT +2,2 IU/L; ALP +2,3 IU/L),

  • desvenlafaxină (ALT +1,4 IU/L),

  • levomilnacipran (AST +1,8 IU/L; ALT +2,0 IU/L),

  • reboxetină (ALP +13,2 IU/L).

  Deși valorile nu au depășit pragurile clinice, profilul biochimic indică un posibil efect colestatic pentru aceste molecule.

Electroliți și interval QTc

• Reduceri minore ale sodiului s-au observat la:

  • duloxetină (–0,82 mmol/L),

  • venlafaxină (–0,71 mmol/L).
    Nu s-au constatat modificări semnificative ale QTc sau ale altor electroliți.

Analiza variabilelor demografice

• Greutatea inițială mai mare s-a asociat cu creșteri mai pronunțate ale tensiunii arteriale sistolice (+0,23 mmHg/kg), AST (+0,17 IU/L/kg) și ALT (+0,18 IU/L/kg).

• Vârsta mai înaintată s-a asociat cu creșteri mai mari ale glicemiei (+0,01 mmol/L/an).

• Nu s-au observat diferențe legate de sex.

• Nu a existat nicio corelație între ameliorarea simptomelor depresive și modificările metabolice, ceea ce sugerează că aceste efecte sunt independente de eficiența tratamentului.

Discuție și interpretare clinică

Rezultatele demonstrează că antidepresivele diferă semnificativ în profilul lor fiziologic, în special în ceea ce privește efectele cardiometabolice. În doar 8 săptămâni de tratament, diferențele între molecule au fost de o magnitudine comparabilă cu creșterea riscului cardiovascular observată în populația generală: fiecare kilogram în plus de greutate corporală crește riscul de boală cardiovasculară cu aproximativ 3%, iar fiecare bătaie suplimentară a inimii cu 3% risc suplimentar de mortalitate generală.

De exemplu, amitriptilina, care a crescut greutatea cu 1,5 kg, frecvența cardiacă cu 9 bpm și tensiunea sistolică cu 5 mmHg, ar putea, în contextul unei utilizări prelungite, să amplifice semnificativ riscul cardiovascular individual.

Antidepresivele cu acțiune noradrenergică puternică (venlafaxină, duloxetină, desvenlafaxină, levomilnacipran, amitriptilină, imipramină, maprotilină) au avut cea mai mare probabilitate de a crește tensiunea arterială și ritmul cardiac, în timp ce cele cu profil serotoninergic pur (fluoxetină, sertralină, citalopram, escitalopram) au avut efecte minime.

În schimb, antidepresivele care antagonizează receptorii histaminici H1 și serotoninergici 5-HT2C (mirtazapină, amitriptilină, mianserină) au fost cele mai frecvent asociate cu creștere ponderală.

Un aspect important este că majoritatea antidepresivelor au produs o ușoară scădere în greutate în primele 8 săptămâni, contrar observațiilor din studiile de cohortă pe termen lung, unde s-a raportat o creștere ponderală progresivă. Această discrepanță se explică prin diferențele metodologice: RCT-urile includ participanți tineri și sănătoși, în timp ce studiile observaționale reflectă populații vârstnice și polimedicate.

De asemenea, efectele hepatice observate la duloxetină, desvenlafaxină și levomilnacipran, deși minore, pot sugera un potențial mecanism colestatic prin creșterea concomitentă a ALP, AST și ALT.

Concluzii

Acest studiu, cel mai amplu de până acum privind efectele fiziologice ale antidepresivelor, evidențiază faptul că nu toate antidepresivele sunt echivalente din punct de vedere cardiometabolic.

Principalele concluzii sunt:

• Există diferențe semnificative între antidepresive în ceea ce privește greutatea, tensiunea arterială și ritmul cardiac.

• Antidepresivele din clasa SNRI și triciclice tind să crească tensiunea și frecvența cardiacă.

• Moleculele precum agomelatina, fluoxetina și bupropionul pot favoriza pierderea în greutate.

• Creșterile enzimelor hepatice (AST, ALT, ALP) sunt frecvente, dar de obicei fără relevanță clinică majoră.

• Nu există o corelație între ameliorarea simptomelor depresive și modificările metabolice.

Autorii subliniază că ghidurile de tratament ar trebui să fie actualizate pentru a reflecta aceste diferențe și că alegerea antidepresivului trebuie individualizată, ținând cont de riscul metabolic, profilul cardiovascular și preferințele pacientului.