Sunt momente în care nu poți spune exact ce ai, dar știi că ceva nu mai funcționează ca înainte. Te trezești deja obosit, deși ai dormit. Te gândești la lucruri mici și ajungi, fără să îți dai seama, la concluzii mari despre tine. Te oprești din ce făceai și rămâi cu o senzație vagă că nu mai ești chiar tu.
Nu e o stare intensă, care să te scoată complet din ritm. Tocmai asta o face dificilă. Pentru că mergi mai departe, dar nu mai ești în largul tău. Și, fără să îți dai seama, ajungi să crezi că problema e la tine, nu la felul în care începi să gândești. În termeni clinici, astfel de stări intră adesea în zona unui episod anxios-depresiv; simptomele sunt mixte: puțină neliniște, puțină oboseală, gânduri repetitive și o scădere constantă a încrederii în tine.
În articolul anterior, am lucrat cu respirația și cu corpul. A fost un pas necesar. Dar, după ce corpul se mai liniștește, rămâne ceva ce continuă să întrețină starea: gândurile.
Pentru că, fără să îți dai seama, reacționezi mai mult la ce îți spui decât la ce se întâmplă cu adevărat. Gândurile devin o problemă atunci când apar automat și ajungi să le iei drept adevăr. Nu pentru că sunt corecte, ci pentru că sunt rapide și familiare. Nu încercăm să le oprim, învățăm să lucrăm cu ele. Dar cum?
De cele mai multe ori, nu gândul în sine te apasă, ci faptul că nu îl vezi când apare, iar apoi rămâne doar starea. Te oprești dintr-o dată și îți dai seama că deja ai ajuns la concluzia că nu mai faci față — fără să știi exact cum ai ajuns acolo.
Ce ai de făcut:
Exemple:
– „Nu mai sunt în stare de nimic.”
– „O să pierd tot.”
– „Nu mai sunt eu.”
Apoi - „Stai puțin… cum am ajuns deja aici?”
Nu analiza. Nu corecta. Doar observă.
Nu o să-ți iasă de fiecare dată, e în regulă, nu asta e ideea. Important e să începi să surprinzi, din când în când, câteva momente din parcursul zilei în care îți dai seama ce se întâmplă.
Primul gând vine repede și sună convingător, dar nu înseamnă că este și cel mai corect. Problema nu e că apare, ci că îl crezi fără să îl verifici.
Ce ai de făcut:
Exemple:
– „Sunt slab!” Sau → „Sunt obosit și încerc să țin prea multe?”
– „Am pierdut controlul!” Sau → „E o perioadă mai grea?”
Nu căuta un răspuns perfect. Doar nu te grăbi cu concluzia.
Când un gând apare des, începe să pară o realitate. Nu mai este „un gând”, devine „ce ești”. Aici lucrurile se blochează cel mai ușor.
Ce ai de făcut:
Exemple:
– „Nu mai sunt eu!” → „Am gândul că nu mai sunt eu.”
– „E vina mea!” → „Am gândul că e vina mea.”
Sună ciudat la început, e normal. Este un exercițiu cognitiv forțat și formal, nu are cum să sune natural. De obicei, în momentul ăla simți că nu se schimbă mare lucru, dar exact acolo începe diferența. De aici urmează practica.
Nu o să îți placă mereu răspunsul la întrebarea asta. Dar este una dintre cele mai utile. Pentru că, de multe ori, gândurile care te țin pe loc nu sunt întâmplătoare. Au un rol.
Ce ai de făcut:
Exemple:
– „Nu sunt în stare” → te protejează de eșec sau de expunere
– „E vina mea” → îți dă senzația că ai control
– „Cine mă salvează?” → arată nevoia de sprijin
Și uneori o să vezi că te ține pe loc exact pentru că te protejează. Iar dacă îi înțelegi rolul, începi să ai opțiuni.
La final, merită spus clar: gândurile nu dispar complet, nu acesta este scopul. Dar poți ajunge să le observi mai repede, să nu le mai iei automat drept adevăr și să nu mai reacționezi din ele. Nu gândurile te țin blocat. Felul în care le crezi — da.
Și de acolo începe schimbarea.
Actualizat la 05-05-2026 | Vizite: 56