Ketamina administrată intravenos poate fi o opțiune pentru tratamentul depresiei severe
Terapia electroconvulsivă (ECT) ajută mai mulți pacienți cu depresie majoră decât tratamentul intravenos cu ketamină, constată un studiu clinic amplu realizat de cercetătorii de la Universitatea Lund, care a comparat efectele celor două tipuri de tratamente la pacienții cu depresie severă care nu au răspuns anterior la alte tratamente. Cu toate acestea, rezultatele susțin eficiența tratamentului cu ketamină, un antidepresiv cu acțiune rapidă al cărui efect a fost confirmat anterior în studii mici, cu perioade reduse de urmărire. Cercetătorii au examinat efectul antidepresiv al ketaminei și l-au comparat cu terapia electroconvulsivă, în prezent tratamentul preferat pentru depresia foarte severă, în rândul a 186 de pacienți internați cu simptome de depresie. Dintre pacienții care au fost tratați folosind terapia electroconvulsivă, 63% s-au recuperat. În același timp, în grupul pacienților tratați cu ketamină racemică administrată intravenos, 46% au obținut remisia bolii. Pentru ambele tratamente au fost necesare șase ședințe de tratament pentru a avea o recuperare completă. Mai mulți participanți la tratamentul cu ketamina au ales să părăsească studiul, decât în grupul tratat cu ECT.
Deși atât ECT, cât și ketamina pot trata cu succes un pacient cu depresie severă, este posibil să nu vindece întotdeauna afecțiunea de bază, deoarece depresia este în general recurentă. O proporție aproximativ la fel de mare de pacienți a avut o recidivă în decurs de 12 luni, indiferent de tratamentul pe care l-au primit inițial.
„Nu am observat efectul rapid al ketaminei pe care l-au arătat alte studii. În schimb, rezultatele noastre indică faptul că efectul este cumulativ și crește odată cu numărul de tratamente. Persoanele în vârstă au răspuns, în general, mai puțin bun la ketamină, în timp ce persoanele mai tinere au răspuns la fel de bine la ECT ca la ketamina”, spune autorul studiului, Pouya Movahed Rad, cercetător la Universitatea Lund și psihiatru consultant. Rezultatele sugerează că ketamina intravenoasă nu provoacă reacții adverse grave. Conform autorilor, ketamina ar trebui să fie o alternativă acceptabilă pentru pacienții cu depresie severă.
sursa: News Medical
foto: Pouya Movahed Rad, Lund University
Bibliografie
ECT treatment helps more people with severe depression than ketamine, link: https://www.news-medical.net/news/20220111/ECT-treatment-helps-more-people-with-severe-depression-than-ketamine.aspx
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut
Secțiuni:
Personalitate
Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.
Cuplu si sex
Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.
Cariera
O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.
Educatie parinti
Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?
Psihoterapie
Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.
Probleme psihice
Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.
PsihoUtil
Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Evenimente
Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc.
Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro
Teste psihologice
O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc
Cele mai accesate psihoteste:
Articole recente: