Modalitate nouă de identificare a unor potențiale noi intervenții pentru autism
În cadrul unui nou studiu, cercetătorii britanici au arătat că există variații în modul în care o substanță chimică a creierului, numită GABA, reglează procesarea stimulilor vizuali. Studiul a arătat că atunci când persoanelor cu autism li se administrează un medicament care activează țintele GABA, procesarea lor vizuală devine mai bună ca cea a persoanelor non-autiste. Publicată în Science Translational Medicine, cercetarea a definit o modalitate nouă de a identifica potențialele noi intervenții pentru autism. Persoanele cu autism procesează informațiile senzoriale diferit de persoanele care nu sunt autiste. Diferențele pot contribui la sensibilitățile senzoriale care pot fi supărătoare pentru unele persoane cu autism. Înainte de acest studiu, se cunoșteau puține lucru cu privire la modul în care creierul explică diferențele de procesare vizuală observate la persoanele cu autism.
Acidul gamma-aminobutiric (GABA) este un mesager chimic din creier care reglează activitatea celulelor nervoase din sistemul nervos central. Cercetările genetice și post-mortem au indicat că există diferențe în anumite părți ale căii GABA între persoanele cu autism și cele fără autism, dar nimeni nu a testat direct teoria conform căreia există diferențe în modul în care sistemul GABA funcționează în creierul uman la persoanele cu autism.
Studiul actual a folosit înregistrări de electroencefalogramă (EEG) din regiunea creierului care procesează vederea pentru a măsura activitatea creierului ca răspuns la o serie de stimuli vizuali cu contrast ridicat și scăzut. Răspunsurile au fost capturate cu și fără un medicament (arbaclofen) care activează receptorii GABA de tip B. Administrarea a 30 mg de arbaclofen a perturbat procesarea vizuală la adulții neautişti, în timp ce 30 mg de arbaclofen a ajustat procesarea vizuală la adulții cu autism. Potrivit cercetătorilor, acest lucru ar putea însemna că arboclofenul ar putea ajuta cu persoanele cu autism care experimentează simptome vizuale dificile.
„Abordarea noastră creează un nou mod de a evalua dacă există o diferență în funcția căilor chimice ale creierului responsabile pentru procesarea informațiilor senzoriale în autism și dacă acele căi pot fi modificate. Această lucrare ne poate ajuta să analizăm potențialele intervenții care ar putea fi utile în autism înainte de a ne lansa în studii clinice costisitoare la scară largă”, a declarat autorul principal al studiului, Grainne McAlonan, profesor de neuroștiință translațională la Colegiul King‘s din Londra.
sursa: News Medical
Bibliografie
Study defines a novel way to identify potential new interventions for autism, link: https://www.news-medical.net/news/20220105/Study-defines-a-novel-way-to-identify-potential-new-interventions-for-autism.aspx
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut
Secțiuni:
Personalitate
Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.
Cuplu si sex
Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.
Cariera
O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.
Educatie parinti
Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?
Psihoterapie
Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.
Probleme psihice
Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.
PsihoUtil
Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Evenimente
Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc.
Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro
Teste psihologice
O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc
Cele mai accesate psihoteste:
Articole recente: