Un studiu publicat în jurnalul științific
Social Cognitive and Affective Neuroscience a analizat
reacția empatică la durerea persoanelor din jur, sub influența acetaminofenului (paracetamolului), care este unul dintre cele mai frecvent utilizate analgezice.
Studiul dublu-orb controlat placebo a fost realizat în cadrul
Universității din Ohio și a cuprins mai multe etape. În prima fază a experimentului au fost analizați 80 de studenți, repartizați în 2 grupuri: primul a beneficiat de
1000 mg de acetaminofen administrat sub formă de soluție, iar cei din grupul de control au primit o soluție
placebo, care nu conținea substanța farmacologic activă analizată.
Evaluarea reacției empatice a fost analizată subiectiv, prin aprecierea a 8 scenarii care descriau situații ce produceau durere fizică sau suferință socială. În funcție de gradul de durere pe care participanții la studiu considerau că îl resimțeau persoanele prezentate în scenariu aceștia au oferit note de la 1 (nu resimțeau deloc durere) la 5 (cea mai puternică durere).
În urma acestei etape, participanții care au primit paracetamol au evaluat
gradul de durere sau suferință experimentate de personajele din scenariu la un
nivel mult mai redus, comparativ cu cei din grupul de control.
Al doilea experiment a inclus 114 de studenți, repartizați de asemenea în 2 grupuri, cel care a primit acetaminofen și grupul care a primit placebo. Ulterior, aceștia au fost expuși timp de 2 secunde la un suflu de zgomot alb de frecvență înaltă a cărui putere a variat între 75 și 105 decibeli. Ulterior, aceștia au apreciat
nivelul de disconfort resimțit utilizând o scală de la 1 (deloc supărător) la 10 (foarte supărător/deranjant), dar și gradul de disconfort pe care o altă persoană l-ar experimenta în aceeași situație.
Comparativ cu rezultatele obținute în rândul participanților din grupul de control, cei care au au primit acetaminofen au declarat că au resimțit un
nivel mai scăzut de disconfort în urma expunerii la zgomot. De asemenea, aceștia susțin că alte persoane ar fi la fel de puțin deranjate într-o situație similară.
Într-o altă etapă a studiului, participanții au fost puși în situația să socializeze pentru o scurtă perioadă de timp. Apoi, fiecare participant a vizualizat online o situație care implica 3 persoane întâlnite în pauza de socializare. Dintre acestea 3, una a fost exclusă din cadrul activității. Participantul care a vizionat jocul a apreciat ulterior
gradul de suferință resimțit de persoana exclusă.
Participanții care au primit acetaminofen au fost apreciat că excluderea nu a provocat foarte multă suferință persoanei în cauză, comparativ cu cei din grupul de control.
Subaprecierea gradului de durere fizică sau suferință socială ar putea indica un
grad redus de empatie resimțit de persoanele care au consumat acetaminofen.
O cercetare anterioară a observat faptul că aceeași zonă a creierului se activează atât în momentul în care organismul
simte durere, dar și atunci când persoana își
imaginează alți indivizi resimțind același grad de durere.
Prin urmare,
acțiunea analgezică a acetaminofenului ar putea diminua reacția empatică la durerea resimțită de persoanele din jur. Observațiile sunt însă obținute prin
metode subiective și necesită să fie confirmate și validate prin studii mult mai ample, care să includă și tehnici obiective pentru a aprecia
influența paracetamolului asupra emoției și comportamentului.
Sursa:
Science Daily