Părinții folosesc mai des termeni neutri din punct de vedere al genului pentru băieți și bărbați decât pentru fete și femei

Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences explorează tendința părinților de a sugera în mod subtil că „persoana tipică” este de gen masculin atunci când interacționează cu propriii copii. Cercetarea investighează felul în care părinții folosesc etichete neutre (de tip „copil”, „om”) mai des pentru băieți și, invers, etichete de gen (de tip „fată”, „băiat”) mai frecvent pentru fete. Această practică lingvistică ar putea contribui la androcentrism, ideea că bărbatul este „omul standard”.
Studiile anterioare au arătat că adulții tind să se gândească la un bărbat când li se cere să-și imagineze o persoană generică și consideră că termenul „om” se suprapune mai mult cu „bărbat” decât cu „femeie” (1-3). În plus, căutările online pentru „oameni” sunt mai adesea asociate cu imagini ale bărbaților, iar bărbații continuă să domine diverse domenii, de la politică la media (4-8). Acest bias androcentric apare treptat în copilărie: copiii mici au tendința de a se percepe ca fiind „standardul” propriului gen (de exemplu, fetele văd fetele ca fiind „tipice” și invers), însă în jurul vârstei de 10-12 ani, unele studii arată că fetele încep să se raporteze la genul masculin ca fiind mai reprezentativ, în timp ce băieții își mențin preferința pentru propriul gen (9-11). Cum apare această schimbare și ce factori subtili o influențează rămâne subiect de dezbatere.

Despre studiu

Metodologie și participanți

Studiul este împărțit în două părți:
1. Studiul 1 - S-au recrutat 620 de părinți (majoritatea mame, 95%), având copii cu vârsta între 4 și 10 ani (media de 7,24 ani). Participanții proveneau predominant din Statele Unite și reprezentau diferite rase și niveluri de educație. Politic, părinții se situau pe un spectru larg (de la foarte liberali la foarte conservatori).  

• Protocol: Au fost prezentate patru fotografii cu copii jucându-se (un băiat alb, un băiat de culoare, o fată albă, o fată de culoare), în ordine aleatorie. Părinții trebuiau să formuleze caption (o scurtă descriere verbală) pentru fiecare imagine, în prezența copilului, folosind microfoanele și camerele video proprii.  
• Analiză: Cercetătorii au transcris discursul părinților și au contabilizat cât de frecvent foloseau termeni neutri (ex. „copil”, „persoană”) și cât de frecvent termeni specifici de gen (ex. „băiat”, „fată”).

2. Studiul 2 - A implicat 192 de perechi părinte-copil (copii de 3-6 ani, media de 4,52 ani, 55% fete), tot din Statele Unite, parte a unui proiect longitudinal mai amplu.  

• Protocol: Fiecare familie primea un mic „book virtual” cu 16 pagini, fiecare pagină ilustrând un personaj (copil sau adult) realizând un comportament cu stereotipie de gen (tipic sau atipic). Părinții și copiii discutau liber despre fiecare scenă, iar conversațiile erau înregistrate.  
• Ipoteză: Cercetătorii se așteptau ca părinții să folosească mai des etichete neutre pentru băieți/bărbați și mai des etichete de gen pentru fete/femei, în special atunci când comportamentul afișat era stereotipic (adică se potrivea cu imaginea obișnuită despre gen).

Date statistice și proceduri de codare

• În Studiul 1, s-a analizat frecvența etichetelor neutre vs. specifice de gen în funcție de genul copilului din fotografie. Modelul de analiză a inclus factori precum rasa din imagine, genul copilului participant sau orientarea politică a părinților, pentru a verifica dacă și aceste variabile influențează tiparele lingvistice.
• În Studiul 2, s-a folosit un design 2×2×2 (genul personajului - copil vs. adult - comportament stereotipic vs. contrastereotipic). S-a urmărit dacă pattern-urile din Studiul 1 se replică și în conversații mai naturale și dacă se modifică în funcție de concordanța sau disonanța dintre genul personajului și comportamentul reprezentat.

Rezultate

Studiul 1

• Părinții au folosit mai des termeni neutri (ex. kid, child) pentru băieți (0,28, interval de încredere 0,26-0,30) față de fete (0,21, IC 0,19-0,22).  
• Invers, au folosit mai des termeni specifici de gen pentru fete (0,73, IC 0,72-0,75) în comparație cu băieții (0,66, IC 0,64-0,68).  
• Aceste diferențe nu au variat semnificativ în funcție de rasă, vârsta copilului sau ideologia politică a părinților.

Studiul 2

• Situațiile stereotipice (ex. băiat care sapă după râme, fată care își face manichiura): părinții foloseau mai multe etichete neutre pentru băieți/bărbați (1,44, IC 1,24-1,63) față de fete/femei (0,94, IC 0,76-1,11) și mai multe etichete de gen pentru fete/femei (5,12, IC 4,66-5,58) față de băieți/bărbați (4,41, IC 3,98-4,83).  
• Situațiile contrastereotipice (ex. fată care sapă după râme, băiat care își face manichiura): tendința se inversa. În acest caz, părinții foloseau mai multe etichete neutre când se vorbea de fete/femei (1,52) față de băieți/bărbați (1,27) și etichete de gen mai multe pentru băieți/bărbați (6,23) comparativ cu fete/femei (5,04).  
• Copiii de vârste diferite nu au modificat puternic acest pattern, iar genul copilului ascultător a influențat doar parțial rezultatele (părinții de băieți, în scenarii contrastereotipice, nu au arătat aceeași discrepanță pronunțată între folosirea etichetelor specifice pentru băieți vs. fete).

Concluzii

• S-a constatat un tipar robust prin care părinții descriu băieții drept „copii” (termeni neutri), în timp ce pentru fete folosesc mult mai des apelativul „fată” (termeni specifici de gen).
• Acest fenomen se poate interpreta ca o formă de bias lingvistic ce transmite ideea că masculinul este standardul, iar femininul necesită „marcare” suplimentară.  
• Mai mult, atunci când băieții/bărbații apar în comportamente stereotipice masculine, acest efect devine și mai clar, pe când situațiile atipice îi determină pe părinți să se îndrepte către folosirea mai intensă a etichetelor de gen pentru băieți (ex. „băiat care își face unghiile”).  
• Autorii subliniază că acest tip de bias ar putea fi schimbat dacă părinții devin conștienți și adoptă un limbaj mai echilibrat, ceea ce ar putea influența pozitiv reprezentarea egală a genurilor în mintea copiilor.

Astfel, studiul oferă o primă imagine despre rădăcinile lingvistice ale androcentrismului în interacțiunile părinte-copil din Statele Unite și sugerează că intervențiile ce urmăresc educarea părinților privind folosirea etichetelor de gen pot avea un impact relevant asupra modului în care copiii percep cine este considerat „persoana tipică”.