Studiul publicat în 2025 în revista Perspectives on Psychological Science propune un cadru teoretic nou, dezvoltat într-o instituție academică de cercetare în psihologie, având scopul de a explica într-o manieră unificată modul în care psihoterapia produce schimbarea psihologică. În centrul acestui cadru se află ideea că „devenirea conștientă” reprezintă mecanismul comun care traversează majoritatea formelor de psihoterapie dialogică.
Psihoterapia este recunoscută de multe decenii ca intervenție eficientă pentru numeroase tulburări psihice, iar meta-analize riguroase confirmă beneficiile pentru depresie, anxietate, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de alimentație, abuz de substanțe, comportament suicidar, tulburări de personalitate și multe altele. Totuși, chiar dacă eficacitatea este bine documentată, mecanismele prin care psihoterapia generează schimbare profundă rămân neclare.
Multe cercetări se bazează pe măsurători de tip „înainte și după”, fără a surprinde procesele interne care apar între cele două momente. De aceea, autorii argumentează că este necesară identificarea proceselor prin care conținuturile mentale se transformă, fiindcă doar astfel se poate explica cum se produce schimbarea și de ce diferite metode terapeutice par să convergă asupra unor procese comune.
O temă centrală în literatura de psihoterapie este distincția între factorii comuni (alianța terapeutică, empatia, așteptările) și factorii specifici (tehnici particulare unei orientări, precum restructurarea cognitivă sau lucrul cu transferul). Studiul de față propune că, dincolo de această distincție, există un proces unificator: devenirea conștientă, înțeleasă ca extinderea hărții cognitive interne și ca accesare a unor zone psihice anterior inaccesibile.
Autorii își construiesc modelul în jurul ideii că psihoterapia nu produce schimbare doar prin livrarea de explicații sau soluții. Schimbarea devine posibilă atunci când persoana își extinde harta cognitivă prin explorare internă. Studiul definește acest proces drept accesarea unor informații interne anterior neformulate, nedescoperite sau neconectate, transformându-le apoi în reprezentări stabile care pot fi folosite ulterior pentru reglarea emoțională, luarea deciziilor și restructurarea comportamentală.
Inspirându-se din cercetările din neuroștiințe, studiul descrie modul în care oamenii își reprezintă lumea internă sub forma unor hărți cognitive – structuri mentale care organizează experiențe, concepte, emoții și amintiri într-o rețea coerentă. Aceste hărți au limite: pot fi rigide, incomplete sau distorsionate, mai ales în contexte de suferință psihologică.
Natura lor poate explica de ce unele persoane revin repetitiv la aceleași moduri de interpretare, de ce se mențin convingerile negative sau de ce anumite informații emoționale rămân inaccesibile.
Studiul introduce conceptul de navigare mentală, procesul prin care individul se deplasează metaforic prin propria hartă cognitivă. Această deplasare implică orientarea atenției către alte conexiuni, alte perspective sau alte amintiri decât cele accesate automat.
Autorii argumentează că psihoterapia devine eficientă atunci când terapeutul ajută persoana să navigheze dincolo de traseele mentale deja întărite, ghidându-i atenția către zone ale experienței care rămăseseră „în umbră”.
Studiul arată că explicațiile directe nu sunt suficiente. Dacă terapeutul oferă imediat „soluția”, aceasta nu se integrează în harta cognitivă fiindcă persoana nu are încă structura internă necesară să o înțeleagă și să o folosească. De aceea, procese precum întrebările socratice, ghidarea atenției, reflectarea emoțiilor și explorarea semnificațiilor sunt esențiale. Ele permit clientului să construiască trasee noi în propria hartă cognitivă.
Un alt element important identificat de autori este procesul prin care experiențele vagi devin reprezentări verbale clare. Numirea emoțiilor, formularea sensurilor și construirea metaforelor personale produc transformarea informațiilor brute în concepte accesibile conștient. Acest proces face ca noua informație să devină parte a sistemului de înțelegere al persoanei.
Studiul integrează date din neuroștiințe, sugerând că procesele de navigare mentală și extindere a hărților cognitive se bazează pe activitatea hipocampului și a cortexului entorinal. Dovezile arată că aceste structuri nu codifică doar spațiul fizic, ci și relații conceptuale, semantice și autobiografice.
Sinteza studiului arată clar că aproape toate orientările terapeutice – de la psihoterapie cognitiv-comportamentală la psihoterapie psihodinamică, terapie centrată pe emoții sau modele narative – se bazează, în mod implicit, pe un proces comun: creșterea conștientizării prin extinderea hărților cognitive.
Studiul concluzionează că procesul de devenire conștientă – definit ca extinderea structurală și funcțională a hărților cognitive prin navigare mentală internă – reprezintă mecanismul fundamental care face posibilă schimbarea psihologică profundă. Indiferent de orientarea terapeutică, oamenii se transformă atunci când își pot accesa, organiza și reconstrui lumea internă într-un mod mai flexibil, mai complex și mai conștient.
Actualizat la 14-11-2025 | Vizite: 72 | bibliografie
În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut