Expunerea la stresul psihologic sub forma conflictelor de natură socială alterează compoziția florei intestinale. Aceasta a fost concluzia unui studiu realizat pe animale de experiență în cadrul Universității de Stat din Georgia.Microbiota intestinală reprezintă o comunitate complexă de microorganisme care trăiesc în tractul digestiv uman, și al altor animale implicit, având funcții cheie în organism. Printre acestea, a fost stabilită existența unei
conexiuni între intestin și creier, și starea mentală inclusiv. Concret, acest studiu indică faptul că stresul poate induce modificări la nivelul florei intestinale și vice versa.
Cea mai comună formă de stres la oameni și animale o constituie stresul social, care poate contribui la
declanșarea sau agravarea tulburărilor mentale.
Stresorii de natură socială sunt definiți drept comportamente și situații care alterează echilibrul fizic și psihic al individului, cum sunt de exemplu:
- agresiunea verbală din partea clienților sau a superiorilor,
- conflicte interpersonale cu colegii de la locul de muncă,
- mediu social negativ,
- inechități la locul de muncă, în grupul social etc.
Stressul - „boala” secolului Cercetătorii din cadrul
Universității din Georgia au investigat dacă stresul social ușor influențează sau nu microbiota intestinală la hamsterii sirieni. Ulterior, dacă răspunsul se dovedea a fi afirmativ, urmau să evalueze în ce mod alterează compoziția florei intestinale faptul de a câștiga sau a pierde în contextul unui conflict social.
Hamsterii sunt ideali pentru a studia stresul social, construind rapid ierarhii de dominanță când intră în contact cu alte animale. În cadrul studiului, perechile de hamsteri adulți de sex masculin au fost plasați împreună și au devenit foarte rapid competitivi, stabilind rapid relații de tip dominant (
câștigător) și subordonat (
pierzător), status menținut pe toată durata studiului. La studiu a fost inclus și un
grup de control format din hamsteri care nu au avut contact cu alte animale și prin urmare nu au fost expuși la stres social.
Potrivit rezultatelor publicate în jurnalul științific
Behavioural Brain Research, stresul social, indiferent de statutul de „
câștigător” sau „
pierzător”, a produs modificări la nivelul microbiotei intestinale.
De asemenea au fost identificate diferențe în ceea ce privește compoziția microflorei, fiind afectate specii bacteriene specifice în funcție de răspunsul la stres în calitate de „
câștigător” sau „
pierzător.”
Sursa:
Medical Xpress