Teama de note și eșec: Cum îi ajutăm pe copii să nu se mai simtă „blocați” la școală

De multe ori ne uităm la copiii noștri cum tremură înainte de o lucrare sau cum plâng deznădăjduiți când iau un punctaj mai mic și ne întrebăm ce s-a schimbat. Trăim într-o lume în care totul pare o cursă iar copiii simt, mai mult ca oricând, că dacă nu sunt perfecți, nu sunt destul de buni. Această teamă de a nu greși, pe care noi o numim anxietate de performanță, poate deveni o adevărată frână în calea fericirii lor. 

Ceea ce trebuie să știm ca părinți este că, atunci când unui copil îi este foarte frică de un test, creierul lui intră într-o stare de alertă, exact ca și cum ar fi în fața unui pericol real. În acel moment, partea din creier care se ocupă cu memoria și logica „se închide” pentru a lăsa loc fricii. De aceea mulți copii spun că au avut un blocaj și au uitat tot ce au învățat, deși acasă știau materia perfect. Nu este neatenție și nici lene, ci pur și simplu un mecanism prin care creierul lor încearcă să facă față stresului.

Psihologia ne învață că există două feluri în care copiii își privesc inteligența. Unii cred că s-au născut cu un anumit nivel de deșteptăciune și că nu pot schimba asta, ceea ce îi face să se teamă îngrozitor de greșeli, pentru că o notă mică ar „demonstra” că nu sunt capabili. Alții înțeleg că mintea lor este ca un mușchi care crește prin exercițiu. Pentru aceștia din urmă, o greșeală nu este o tragedie, ci doar un semn că mai au puțin de exersat până să le iasă.

Cum putem noi acasă să schimbăm această perspectivă? Un prim pas este să fim atenți la ce lăudăm. În loc să îi spunem copilului „ești un geniu” sau „ești cel mai deștept”, e mult mai sănătos să lăudăm efortul: „îmi place cât de mult te-ai străduit la acest exercițiu greu” sau „bravo că nu te-ai lăsat până nu ai terminat”. Astfel, copilul înțelege că munca lui este cea care contează, nu o etichetă pe care trebuie să se chinuie să o mențină.

De asemenea, este extrem de important cum ne raportăm noi la greșelile noastre în fața lor. Copiii ne urmăresc la fiecare pas. Dacă noi ne supărăm exagerat când greșim ceva sau dacă încercăm să părem perfecți, ei vor învăța că eșecul este ceva rușinos. Putem să le povestim, pur și simplu, despre gafele noastre de la serviciu și despre cum am reușit să le reparăm. Dacă la masă vorbim relaxat despre ce nu ne-a ieșit azi și ce am învățat din asta, copilul va înțelege că a greși este o etapă normală din viață, nu o catastrofă. O altă metodă simplă este să îi ajutăm să privească „simptomele” fricii altfel. Inima care bate tare sau palmele care transpiră înainte de o evaluare sunt semne că organismul se pregătește să facă ceva important. Putem să îi spunem copilului că acelea sunt „emoții de curaj” sau entuziasm, nu neapărat frică. În loc să îl întrebăm „de ce ești speriat?”, putem să îi spunem „văd că ai mari emoții, înseamnă că îți pasă și ești gata să încerci ceva nou”.

În final, cea mai mare lecție pe care o putem oferi este reziliența, adică puterea de a te ridica după ce ai căzut. O notă în carnet este doar o cifră care ne spune ce mai avem de lucrat, nu ne spune cine este copilul nostru. Dacă cel mic știe că acasă este iubit și acceptat indiferent de punctajul obținut, el va avea curajul să încerce, să exploreze și, în cele din urmă, să reușească.