Terapia prin vorbire prezintă o eficacitate mai scăzută la tineri, comparativ cu adulții de vârstă activă

Despre studiu

Design și sursă de date

• Tipul studiului: cohortă retrospectivă pe întregul program național NHS Talking Therapies (fost Improving Access to Psychological Therapies).
• Perioada: 1 aprilie 2015 – 31 martie 2019.
• Înregistrări eligibile inițial: 2.125.501 episoade de tratament.

Participanți și grupuri de vârstă

• Tineri (16–24 ani): 309.758 persoane; vârsta medie 20,8 ani (abatere standard 2,3).
• Adulți de vârstă activă (25–65 ani): 1.290.130 persoane; vârsta medie 41,5 ani (abatere standard 11,1).
• Profil demografic (exemple): la tineri, 30,3% bărbați, 69,4% femei; 82,5% albi. La adulți, 34,5% bărbați, 65,2% femei; 83,6% albi.

Criterii și excluderi

• Excluși: persoane încă în tratament, cei sub pragurile clinice inițiale pentru depresie/anxietate, episoade fără cel puțin două măsurări de rezultat sau fără ≥2 ședințe, lipsa vârstei la trimitere.
• Persoanele >65 ani au fost excluse din analiza primară (incluse în analize de sensibilitate).

Intervenții și intensitate

• Model pas cu pas: intervenții de intensitate joasă (de ex., autoajutor ghidat) pentru forme mai puțin severe; intervenții de intensitate înaltă (de ex., terapie cognitiv-comportamentală) pentru forme mai severe.
• Diferențe între grupe: tinerii au avut mai multe ședințe în medie, dar și proporție mai mare de prezențe ratate fără anunț; adulții au anulat mai des în mod formal. Tinerii au primit mai rar consiliere ca ultim tip de tratament înregistrat.

Măsuri de rezultat

• Scor depresie: Patient Health Questionnaire cu 9 itemi (PHQ-9; 0–27).
• Scor anxietate: Generalized Anxiety Disorder Scale cu 7 itemi (GAD-7; 0–21) sau Anxiety Disorder Specific Measures când a fost cazul.
• Indicatori secundari standard TTad: recuperare (scăderea sub prag la final pe ambele scale relevante), recuperare fiabilă (și sub prag, și schimbare peste eroarea de măsurare), îmbunătățire fiabilă (schimbare ≥6 puncte PHQ-9 sau ≥4 puncte GAD-7), deteriorare fiabilă (creșteri peste pragurile de schimbare fiabilă fără scăderi corespunzătoare).

Covariabile și ajustări

• Gen, etnie, deprivare la nivel de arie, statut ocupațional, tip diagnostic, severitate inițială, intensitatea tratamentului, număr de ședințe, medicație psihotropă, an de cohortă, precum și tulburări de neurodezvoltare (autism, deficit de atenție/hiperactivitate, dizabilitate intelectuală).
• Date lipsă la variabile categorice tratate prin categorie separată; fără lipsă la variabile continue.

Analiză statistică

• Vârsta analizată atât continuă (inclusiv teste pentru nelinearitate), cât și binară (16–24 vs 25–65).
• Modelare principală: regresie liniară pentru schimbarea scorurilor; regresie logistică pentru indicatorii binari (raporturi de șanse și intervale de încredere 95%).
• Ajustări suplimentare pentru scorurile de bază pentru a limita efectul regresiei către medie.
• Analize de sensibilitate: consistență pe regiuni, pe ani, și includerea >65 ani.

Rezultate

Diferențe de bază între grupe

• Tinerii au avut scoruri inițiale mai mici la depresie și anxietate, mai rar medicație psihotropă și mai frecvent înregistrări de tulburări de neurodezvoltare.
• Tinerii au prezentat rate mai mari de neprezentare fără anunț; adulții au anulat formal mai des.

Schimbarea simptomelor (rezultate primare)

• Tendință pe vârstă: schimbarea medie pre–post a crescut monotonic cu vârsta pentru ambele scale. De exemplu, pentru PHQ-9, schimbarea medie a crescut de la ~5,5 puncte la 20 ani la ~6,3 puncte la 35 ani și ~7,0 puncte la 60 ani; pentru GAD-7, de la ~5,1 puncte la 20 ani la ~6,2 puncte la 60 ani.
• Efect per 10 ani vârstă (neajustat): +0,40 puncte PHQ-9 (IC95% 0,39–0,41); +0,20 puncte GAD-7 (IC95% 0,20–0,21); p<0,001.
• Efect per 10 ani vârstă (ajustat): +0,25 puncte PHQ-9 (IC95% 0,24–0,26); +0,16 puncte GAD-7 (IC95% 0,16–0,17).
• Comparativ tineri vs adulți (neajustat): tinerii au raportat schimbări mai mici (PHQ-9: b = −0,98; IC95% −1,00 la −0,96; GAD-7: b = −0,77; IC95% −0,80 la −0,75), cu atenuare după ajustări, mai ales pentru PHQ-9 când s-a inclus severitatea de bază.

Indicatori secundari (recuperare și schimbări fiabile)

• Per 10 ani vârstă: recuperare fiabilă OR = 1,12 (IC95% 1,12–1,12), independent de covariate; în termeni absoluți, între ~48.520 și ~51.566 persoane în plus au atins recuperarea după terapie, iar ~29.090 au avut îmbunătățire fiabilă pentru fiecare creștere de 10 ani.
• Tineri vs adulți (neajustat): probabilitate observată de recuperare fiabilă 41,2% vs 48,7%; OR = 0,74 (IC95% 0,73–0,74).
• Tineri vs adulți (ajustat): estimare 41,5% vs 48,2%; OR = 0,76 (IC95% 0,75–0,77).
• Deteriorare fiabilă: mai frecventă la tineri (OR neajustat 1,19; IC95% 1,17–1,20; ajustat 1,15; IC95% 1,13–1,17).
• Impact potențial: dacă ratele tinerilor ar egala pe cele ale adulților, ~23.232 tineri în plus ar fi atins recuperare fiabilă și ~16.727 ar fi avut îmbunătățire fiabilă în perioada studiată.

Genul și vârsta

• La tineri, bărbații au avut ușor mai bune șanse de recuperare fiabilă decât femeile (43,0% vs 40,4%).
• La adulții de vârstă activă, rezultatele femeilor au fost echivalente sau ușor mai bune decât ale bărbaților (~48,5% vs 48,8%).
• Totuși, interacțiunea vârstă × gen nu a îmbunătățit modelele și nu a fost susținută de criteriile de bună potrivire.

Consistență geografică și temporală

• Pe ani (2015–2019): rezultatele s-au îmbunătățit în ansamblu, dar diferența tineri–adulți a persistat, deși s-a ușurat ușor (diferența în îmbunătățire fiabilă de la ~6,7% la ~4,7% neajustat; ~5,7% la ~3,9% ajustat).
• Pe regiuni: discrepanța cea mai mică la Londra (~3,0%), cea mai mare în South West (~7,4% neajustat; ~6,5% ajustat).
• Includerea adulților >65 ani în analize nu a modificat concluziile.

Interpretare și implicații clinice

Concluzie-cheie: adulții de vârstă activă (25–65 ani) obțin în mod consecvent rezultate mai bune la terapii psihologice decât tinerii (16–24 ani), iar efectul persistă după ajustarea pentru factori demografici, clinici și de serviciu.

Posibile explicații: debuturi mai timpurii și profil etiologic distinct la tineri (inclusiv comorbidități de neurodezvoltare), tranziții de viață stresante (educație, locuire, loc de muncă, relații), angajament mai redus cu serviciile (neprezentări), precum și potrivirea incompletă a conținutului/formatului terapiei cu specificul generațional (de exemplu, presiunea social media, dating online).

Recomandări practice orientative

• Acces mai rapid la tratament pentru tineri și formate preferate (de exemplu, opțiuni flexibile, digitale sau hibride) pentru a crește retenția.
• Intervenții de angajare dedicate (memento-uri proactive, facilitare logistică, politici de toleranță la neprezentări) pentru a limita abandonul.
• Adaptări de conținut la teme specifice vârstei (securitate locuință/loc de muncă, stresul platformelor online, relații).
• Screening și suport pentru tulburări de neurodezvoltare și comorbidități relevante, cu individualizarea traseului terapeutic.
• Învățare din variațiile regionale și testarea sistematică a componentelor de serviciu asociate cu reducerea decalajelor.

Limitări

• Dependența de măsuri standardizate raportate de servicii; lipsa indicatorilor de bunăstare subiectivă sau a percepției personale de progres.
• Posibile confundări reziduale (de exemplu, severitatea funcțională a tulburărilor de neurodezvoltare, particularități de livrare a intervențiilor).
• Participare redusă la terapie video în perioada analizată; generalizarea la formatele post-pandemie necesită evaluări suplimentare.
• Datele de gen disponibile limitate la categorii binare și „necunoscut”.

Concluzie

Tinerii au avut, în medie, schimbări simptomatice mai mici, rate mai reduse de recuperare/îmbunătățire fiabilă și o probabilitate mai mare de deteriorare fiabilă decât adulții de vârstă activă, cu diferențe relativ stabile în timp și între regiuni. Redesenarea serviciilor pentru a facilita accesul, retenția și relevanța intervențiilor pentru nevoile specifice ale vârstei poate reduce decalajul și aduce beneficii la scară populațională.