Tripanofobia - frica intensă de ace și injecții

Ce este tripanofobia

Tripanofobia este numele dat fricii intense de ace și de injecții. Frica de ace înseamnă, simplu spus, să îți fie frică de a fi „înțepat” cu un ac^[1]. La unele persoane, chiar și fotografiile cu ace sau știrile despre vaccinuri declanșează frica, fără niciun contact direct cu acul^[1]. Serviciul public de sănătate britanic enumeră fobiile legate de fluidele corporale, cum sunt sângele sau voma, alături de cele declanșate de animale sau de situații precum zborul, înălțimile ori spațiile mici^[2]. O fobie este o frică puternică și irațională față de ceva ce reprezintă, în realitate, un pericol mic sau inexistent, iar printre fobiile frecvente se numără și frica de sânge^[3]. Frica de ace este tratată ca o problemă de sine stătătoare: Biblioteca Națională de Medicină a SUA trimite, dintre resursele despre fobii, la una dedicată explicit ei^[3], iar autoritățile americane de sănătate publică au pregătit materiale separate pe acest subiect, unul pentru pacienți și unul pentru personalul medical^[1][4].

Cât de frecvente sunt fobiile de acest fel

Nu există date publice separate doar despre frica de ace, dar ea se încadrează în categoria mai largă a fobiilor specifice, una dintre cele mai răspândite forme de anxietate. În ancheta epidemiologică națională americană National Comorbidity Survey, desfășurată în 2001-2003, 9,1% dintre adulți avuseseră o fobie specifică în anul precedent, iar 12,5% trecuseră prin una la un moment dat în viață^[5]. Femeile sunt afectate de peste două ori mai des decât bărbații: 12,2% față de 5,8% în ultimul an^[5]. La adolescenții de 13-18 ani, prevalența pe parcursul vieții este și mai mare, aproape 1 din 5 (19,3%)^[5]. Gravitatea variază: dintre adulții care avuseseră o fobie specifică în ultimul an, 48,1% au avut o afectare ușoară a vieții zilnice, 30% una moderată și 21,9% una serioasă^[5]. Cifrele descriu fobiile specifice în general, într-o populație americană, dar arată cât de comună este teama intensă și persistentă față de un singur declanșator, inclusiv un ac.

De ce apare frica de ace

Motivul pentru care începe o fobie nu este întotdeauna clar, dar multe fobii se leagă de un eveniment înfricoșător sau de o situație stresantă^[2]. Riscul este mai mare dacă persoana a trecut printr-o experiență înfricoșătoare în copilărie, dacă a avut în familie sau printre prieteni pe cineva cu o fobie, pentru că reacția se poate învăța de la alții, dacă propria reacție de panică a fost întâmpinată cu jenă sau critică din partea celor din jur, ceea ce crește și mai mult anxietatea, sau dacă în familie există un istoric de tulburări de anxietate; tulburările de anxietate sunt, în plus, mai frecvente la femei decât la bărbați^[2]. Fobiile se instalează de obicei în copilărie, adolescență sau la vârsta de adult tânăr^[2] și continuă la vârsta adultă^[3]. A avea o fobie nu este un semn de slăbiciune sau de imaturitate: este o reacție pe care creierul a învățat-o încercând să protejeze persoana, un fel de alarmă falsă care pornește cu o intensitate disproporționată față de situația reală^[6].

Cum se manifestă și ce riscuri reale aduce

Simptomele unei fobii includ anxietate și îngrijorare severe, amețeală, palpitații, senzația de apăsare în piept, greață, vărsături sau diaree, tremur și o teamă intensă de a leșina, de a-și pierde controlul sau de a muri^[2]. Persoana încearcă să evite ceea ce o sperie, iar când nu poate, apar panica, bătăile rapide ale inimii, respirația tăiată, tremurul și o nevoie puternică de a scăpa din situație^[3].

Cu frica de ace, riscul specific este acela că evitarea nu se oprește la disconfort: poate însemna renunțarea la vaccinare sau la alte îngrijiri medicale care salvează viața^[4]. Autoritățile americane de sănătate publică atrag atenția că această frică afectează atât copii, cât și adulți, și că este cu atât mai des o piedică reală în calea îngrijirii la persoanele cu tulburări mintale, emoționale sau comportamentale, ori cu dizabilități care le fac dificilă înțelegerea procedurii medicale sau exprimarea temerilor^[4].

Ce ajută în momentul procedurii

Există lucruri simple, folosite atât de pacienți, cât și de personalul medical, care reduc frica exact în momentul injecției sau al analizei. A ști dinainte de ce este nevoie de ac, unde se va întâmpla, cine va fi de față și ce urmează înainte, în timpul și după procedură face totul mai puțin înspăimântător; ajută și explicația că înțepătura seamănă cu o ciupitură, doare puțin, dar numai o clipă^[1]. Exersarea dinainte a ceea ce urmează să se întâmple poate reduce frica^[1], iar pentru persoanele care înțeleg mai greu procedura, repetarea ei acasă împreună cu membrii familiei este recomandată chiar de ghidul pentru personalul medical^[4]. Pentru durere, o cremă sau un spray anestezic aplicat înainte, la recomandarea medicului sau a farmacistului, reduce senzația neplăcută, la fel ca răcirea, frecarea sau vibrarea pielii din zona înțepăturii, care mută atenția creierului de la durere^[1]. A avea altceva de făcut, o jucărie sau un videoclip, și respirația profundă calmează mintea în timpul procedurii^[1].

Personalul medical poate ajuta și el: spunându-i pacientului că înțelege că frica extremă de ace este o problemă reală, ca să scadă rușinea, explicând de ce este necesară procedura și cum îl protejează, oferind un spațiu privat, calm și liniștit, mai ales pentru persoanele cu probleme senzoriale sau cu dizabilități de dezvoltare, și încurajând prezența unui membru al familiei sau a unui prieten, pentru confort și distragerea atenției, inclusiv în cazul adulților^[4]. Evitarea imaginilor și a materialelor video cu ace, în afara unei terapii conduse de un specialist, și folosirea unor cuvinte mai puțin înspăimântătoare, precum „ciupitură” în loc de „injecție”, limitează declanșarea fricii^[4]. Când se administrează mai multe vaccinuri odată, cele mai dureroase dintre ele se lasă la final^[4].

Cum se tratează frica severă și persistentă

Când frica este puternică, constantă și afectează viața de zi cu zi, inclusiv accesul la îngrijiri medicale, tehnicile de moment nu mai sunt suficiente. Partea bună este că tratamentul ajută majoritatea persoanelor cu fobii, iar opțiunile sunt psihoterapia, medicația sau ambele^[3]. Printre tratamentele pentru fobii se numără terapiile prin vorbire, cum este terapia cognitiv-comportamentală, hipnoterapia și medicamente precum antidepresivele, betablocantele sau sedativele^[2]; deciziile despre medicație aparțin exclusiv medicului și nu se iau din proprie inițiativă.

Miezul lucrului în terapie este apropierea treptată de ceea ce sperie, în locul evitării: ocolirea a ceea ce ne înspăimântă nu micșorează frica, ci o întărește^[6]. Se pornește de la o listă a fricilor, ordonate de la cea mai ușoară la cea mai greu de suportat (în cazul acelor, de pildă, de la a privi o imagine cu un ac până la a sta pe scaunul de recoltare), iar persoana parcurge pe rând fiecare treaptă, treptat, cu sprijin și fără să fie forțată să facă ceva; de multe ori e nevoie de un terapeut care să o ghideze prin acest proces^[6]. Autoritățile americane de sănătate publică recomandă explicit ca persoanele cu frică severă de ace să fie îndrumate către un specialist în sănătate mintală^[4].

Între timp, câteva lucruri ajută la ținerea anxietății sub control: exercițiile de respirație pentru relaxare, discuția despre fobie cu cineva de încredere, un grup de sprijin, prudența la căutările pe internet, unde poți da peste imagini pentru care nu ești încă pregătit, și renunțarea la băuturile cu cofeină după ora 15, pentru că strică somnul și agravează anxietatea^[2].

Când ceri ajutor

Dacă frica de ace te-a făcut vreodată să eviți un vaccin, o analiză de sânge sau un tratament de care aveai nevoie, sau dacă simpla idee a unei injecții îți provoacă anxietate intensă cu mult înainte de programare, este momentul să discuți cu medicul de familie sau direct cu un psiholog ori psihoterapeut cu atestat de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din România. Discuția te ajută să stabilești dacă este vorba despre o fobie specifică și ce plan de tratament se potrivește situației tale. Dacă frica vine la pachet cu atacuri de panică repetate sau cu o stare depresivă, medicul de familie te poate îndruma și către un medic psihiatru. Pentru copii, ia legătura cu medicul pediatru sau cu un psiholog care lucrează cu copii: o fobie din copilărie, lăsată netratată, are toate șansele să rămână și la vârsta adultă.

Concluzii

Frica de ace nu este o simplă neplăcere, ci o fobie recunoscută, care poate deveni suficient de puternică încât să țină o persoană departe de vaccinuri, analize sau tratamente de care are nevoie. Pregătirea dinainte, anestezia locală a pielii și distragerea atenției ajută în momentul procedurii, iar atunci când frica este constantă și limitează accesul la îngrijiri medicale există tratament: psihoterapie, medicație sau ambele, cu apropierea treptată de ceea ce sperie în locul evitării care întreține frica.