Un nou studiu publicat în American Heart Association sugerează că adulții cu vârstă de peste 45 de ani care suferă de anxietate, depresie și alte tulburări mentale sunt expuși la un risc crescut de atac de cord și de accident vascular cerebral. Într-un studiu de
221.677 de participanți din Australia, cercetătorii au descoperit că în rândul femeilor care suferă de tulburări psihice, în stadiu avansat s-a înregistrat un risc crescut de
accident vascular cerebral de 44%. Pe de altă parte, la bărbații cu vârsta cuprinsă între 49-79 de ani, tulburările psihice au fost asociate cu un
risc crescut de atac de cord de 30%.
Asocierea dintre tulburările psihice și riscul crescut al bolilor cardiovasculare a fost prezentă chiar și după analiza comportamentelor stilului de viață (fumatul, consumul de alcool, obiceiurile dietetice, etc.) și istoricul bolii.
Cercetarea a implicat participanți sănătoși, care făceau parte din cadrul programelor
New South Wales 45 și
Up Study, care au recrutat adulți cu vârsta de peste 45 de ani, în perioada anilor 2006-2009. Dintre participanți - 102.039 de bărbați (vârsta medie 62) și 119.638 de femei (vârsta medie 60) - 16,2% au raportat tulburări psihice moderate și 7,3% au avut tulburări psihice în stadiu avansat.
În perioada cercetării s-au produs 4.573 de atacuri de cord și 2.421 de accidente vasculare cerebrale.
Cercetătorii sugerează că persoanele cu simptome de tulburări psihologice ar trebui încurajate să solicite asistență medicală deoarece, în afară de impactul asupra sănătății lor mintale, simptomele tulburărilor psihice par să influențeze, de asemenea, sănătatea fizică.
Sursa: Science Daily