Dependenţa în cuplu

Adevărata independenţă şi auto-suficienţă se bazează pe abilitiatea individului de a „depinde” de partener la nevoie. Această perspectivă are la bază teoria ataşamentului conform căreia dependenţa sănătoasă de o figură de ataşament sensibilă şi receptivă este importantă pentru funcţionarea optimă şi bunăstarea persoanei de la naştere până la moarte.

Condiţiile create de o figura de ataşament nereceptivă limitează abilitatea copilului de a explora lumea cu încredere. Astfel, conform teoriei ataşamentului, comportamentul de explorare independentă este facilitat de parteneri care asigură o bază securizantă.

Studiul realizat de Brooke C. Feeney (Departamentul de Psihologie, Universitatea Carnegie Mellon) arată că acceptarea nevoilor de dependenţă de către partener este asociată cu un nivel ridicat de funcţionare autonomă în cazul celuilalt partener al cuplului. Indicatorii funcţionării independente sunt autoeficacitatea percepută, abilitatea percepută de a atinge scopuri, angajarea în explorare independentă.

Comportamentul partenerului care manifesta acceptarea nevoilor de dependenţă constă în comunicarea disponibilităţii viitoare, lipsa evitării în rezolvarea problemelor şi oferirea de suport sensibil-receptiv. Acesta este asociat cu funcţionarea independentă şi orientarea spre scop (explorarea încrezătoare a scopurilor, lipsa evitării în urmărirea independentă a scopului)

Acceptarea dependenţei creşte nivelul de independenţă. Acceptarea şi sensibilitarea la nevoile de ataşament ale cuiva apropiat permite persoanei să exploreze lumea cu încredere şi independenţă. Cu toate că prea multă dependenţă într-o relaţie poate fi nesănătoasă (o dependenţă exagerată care implică căutarea ajutorului în absenţa nevoii propriu-zise sau a ameninţării), cercetări recente arată că prea puţină dependenţă în relaţie poate fi la fel de nesănătoasă sau dezavantajoasă. O modalitate de a sprijini partenerul în atingerea propriului potenţial de a fi o persoană cât mai capabilă, autonomă, funcţională implică demonstrarea disponibilităţii şi accesibilităţii atunci când acesta se simte amentinţat sau când are nevoie de consolare şi sprijin.

Relaţiile sunt cruciale în viaţa oamenilor şi toată lumea are nevoie să depindă de altcineva în diferite circumstanţe pentru a funcţiona optim. Gradul în care această nevoie este acceptată de partener reduce frecvenţa acestei nevoi. Astfel, adulţii a căror parteneri acceptă nevoile lor de dependenţă sunt mult mai auto-eficace şi mai puţin “needy”. Copiii manifestă comportamente de explorare independentă atunci când sunt crescuţi într-un mediu în care nevoile de dependenţă le sunt sprijinite. La fel, adolescenţii fac trecerea către o funcţionare autonomă cel mai uşor în contextul în care au relaţii se ataşament securizante cu părinţii lor, nu în detrimentul acestora.

De ce? Teoria ataşamentului susţine că indivizii funcţionează cel mai bine atunci când au o bază securizantă pornind de la care pot să crească şi să exploreze – o bază sigură oferă persoanei încrederea şi curajul de care are nevoie pentru a face “excursii” independentă. Este mai uşor să îţi asumi riscuri, să accepţi provocări şi să încerci lucruri noi atunci când şti că cineva este disponibil să te consoleze şi să te ajute dacă ceva merge prost.


Sursa:
Brooke C. Feeney, (2007) The Dependency Paradox in Close Relationship: Accepting Dependence Promotes Independence, Jurnal of Personality and Social Psychology Vol 92, 268-285