"Platoul" minţii sănătoase

De multe ori auzim la televizor sau în alte locuri despre recomandările medicilor pentru o viaţă sănătoasă.

De-a lungul timpului am avut ocazia să vedem pe diferite posturi de televiziune o serie de mesaje de avertizare, precum:
a) „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume.’’;
b) „Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.”
c) „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide.”
d) „Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei”;
e) „Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi."

Există o piramidă a alimentelor, există recomandări cu privire la activitatea fizică, dar nicăieri nu ni se spune care sunt elementele care contribuie la o sănătate mentală optimă, iar dacă se oferă sugestii, de cele mai multe ori, acestea nu au în spate o bază solidă de cercetări.

Daniel Siegel, fondatorul institutului Mindsight, centrul de cercetări în neurobiologie interpersonală şi David Rock au selectat din amalgamul de informaţii, precum şi pe baza cercetărilor lor desfăşurate pe parcursul a 25 de ani, acei factori care asigură o sănătate mentală bună. Pentru a fi mai uşor de reţinut au sistematizat informaţiile sub denumirea „Platoul minţii sănătoase”.

Înainte de a descrie elementele incluse în platoul minţii sănătoase este necesar să avem în vedere modul de conceptualizare a stării de bine, din punctul de vedere al neurobiologiei interpersonale.

Din perspectiva acestui domeniu de cercetare, starea de bine provine din procesul integrării, care este dată de conectarea diferitelor părţi ale unui sistem (tot aşa precum diferitele componente ale unui calculator sunt conectate), pentru a permite o funcţionare adaptativă şi echilibrată.

O stare de bine presupune o minte sănătoasă care prezintă o funcţionare optimă a experienţei noastre subiective, a stării de conştienţă şi a multiplelor procese mentale. Mintea, privită ca un proces emergent, care se auto-organizează, rezultată din interacţiunea corpului nostru cu mediul, se regăseşte în aceste două aspecte importante, dar diferenţiate ale vieţii noastre. În acest sens, o minte sănătoasă depinde de modul în care ne conectăm cu ceilalţi şi cu lumea, precum şi de starea de funcţionare a creierului nostru, a sistemului nervos extins.

Platoul minţii sănătoase cuprinde:
- Timp pentru odihnă – este vorba despre somn, despre odihna din timpul zilei, despre acele momente care permit corpului nostru să îşi refacă rezervele energetice.
- Timp pentru activitate fizică – este vorba despre activităţi ce presupun mişcarea corpului, realizarea unui efort aerobic, fără a fi vorba de sport de performanţă.
- Timp pentru concentrare – este vorba despre acele activităţi în care ne focalizăm atenţia pe rând şi în mod intenţionat asupra unui obiect, lucru. Acest tip de concentrare este frecvent în perioada studiilor, dar pe parcursul anilor se răreşte, în ciuda faptului că reprezintă un factor de protecţie pentru prevenirea demenţelor.
- Timp pentru interiorizare – este vorba despre reflectările asupra vieţii noastre interioare, o focalizare pe senzaţii, imagini, emoţii, gânduri, amintiri, etc.
- Timp pentru relaxare – este vorba despre acele activităţi în care ne focalizăm atenţia fără a avea în minte un obiectiv.
- Timp pentru joacă – este vorba despre acele activităţi care au ca şi caracteristici spontaneitatea, creativitatea, joaca. Aceste activităţi stimulează o creşterea neuroplastică optimă.
- Timp pentru conectare, socializare – este vorba despre acele activităţi care presupun interacţiunea şi conectarea cu ceilalţi şi/sau cu natura.

Platoul minţii sănătoase ne oferă posibilitatea de a lucra împreună pentru a crea condiţiile pentru o minte sănătoasă. Bineînţeles că există şi alte elemente importante care influenţează sănătatea mentală, precum nutriţia, condiţiile socio-economice şi factorii genetici şi epigenetici.

Elementele platoului ajută mintea, astfel încât atenţia să se focalizeze în mod intenţionat pe modelarea pozitivă a modului în care creierul şi relaţiile noastre funcţionează sănătos.
Cabinet individual de psihologie clinica si psihoterapie Bogdan Vasile Alexandru
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp