Realitatea virtuală în tratamentul fobiilor: cum funcționează și cât de eficientă este

Ce este o fobie și cât de des apare

O fobie este o frică puternică și irațională față de ceva ce, în realitate, nu reprezintă un pericol sau reprezintă un pericol mult mai mic decât intensitatea fricii resimțite^[1]. Cele mai cunoscute forme includ frica de înălțime (acrofobia), frica de locurile publice și de a ieși din casă (agorafobia), frica de spații închise (claustrofobia) și frica intensă de interacțiunea socială, dar există fobii legate de aproape orice: animale, tuneluri, condusul pe autostradă, apă, zborul cu avionul sau sânge^[1]. Când persoana nu poate evita obiectul sau situația temută, poate resimți panică, bătăi rapide ale inimii, respirație scurtă, tremurături și o dorință puternică de a fugi din acea situație^[1].

La acestea se pot adăuga amețeală, apăsare în piept, greață sau vărsături, precum și teama intensă că ar putea leșina, și-ar putea pierde controlul sau chiar ar putea muri^[2]. Aceste simptome fizice pot fi confundate ușor cu o urgență medicală, motiv pentru care, mai ales la primul episod, este util să fie evaluate de un medic. Fobiile apar de obicei în copilărie, adolescență sau la începutul vieții adulte și pot fi legate de o experiență înfricoșătoare trăită direct — de exemplu, o persoană urmărită de un câine —, de faptul că cineva apropiat are aceeași fobie sau de un istoric familial de tulburări de anxietate^[2]. Tulburările de anxietate, categoria mai largă din care fac parte fobiile, sunt frecvente — potrivit datelor din Statele Unite, aproximativ o treime dintre adolescenți și adulți se confruntă cu o tulburare de anxietate la un moment dat în viață^[3].

Tratamentul de bază: terapia prin expunere și terapia cognitiv-comportamentală

Tratamentele recomandate pentru fobii includ terapiile prin discuție, în special terapia cognitiv-comportamentală (CBT), alături de medicamente precum antidepresivele, beta-blocantele sau sedativele, folosite pentru a calma simptomele acute^[2]. CBT este o formă de terapie prin discuție care ajută persoana să schimbe felul în care gândește și acționează în legătură cu ce o sperie, și este recomandată pentru multe probleme de sănătate mintală, printre care depresia, anxietatea, fobiile și tulburarea obsesiv-compulsivă^[4].

Un tratament obișnuit durează, în general, între 5 și 15 ședințe, individual, în grup sau prin auto-ajutor ghidat, iar o parte esențială a lui este exersarea, între ședințe, a ceea ce s-a discutat^[4]. Practic, terapeutul ajută persoana să înțeleagă gândurile și reacțiile legate de situația temută, apoi lucrează împreună la schimbarea comportamentului — inclusiv la reluarea treptată a activităților pe care persoana le evita^[4]. Această „reluare treptată” este, de fapt, expunerea: pasul cu pas prin care persoana se confruntă, în condiții sigure și controlate, cu ceea ce o sperie, până când frica scade.

Ce aduce nou realitatea virtuală

Expunerea reală — de exemplu, urcarea efectivă într-un avion pentru cineva cu frică de zbor — nu este mereu posibilă, este scumpă sau greu de repetat de mai multe ori pe săptămână. Terapia prin expunere cu realitate virtuală a apărut tocmai ca variantă pentru acest obstacol și este descrisă drept un tratament emergent pentru fobiile specifice^[5]. Ideea este simplă: persoana este pusă, printr-o simulare vizuală și sonoră, în situația de care se teme — un avion care decolează, un balcon la etaj înalt, un câine care se apropie — cu posibilitatea de a opri sau relua expunerea oricând, de a repeta scenariul de câte ori este nevoie și de a crește treptat intensitatea, fără costurile și logistica unei expuneri reale.

Un exemplu de program bazat pe acest principiu, parcurs de pacient singur cu ajutorul unei aplicații de telefon, combină, în șase module aplicate pe parcursul a șase săptămâni, educație despre fobie, tehnici de relaxare, exerciții de mindfulness, tehnici cognitive, expunere propriu-zisă prin realitate virtuală și, la final, prevenirea recăderii^[5]. Structura arată că realitatea virtuală nu înlocuiește principiile terapiei cognitiv-comportamentale, ci le pune la dispoziție într-un format mai accesibil pentru pasul cel mai greu — confruntarea cu obiectul fricii.

Pentru ce fobii există dovezi din studii randomizate

Un studiu clinic randomizat desfășurat în Noua Zeelandă, pe 126 de adulți cu vârste între 18 și 64 de ani, a testat un asemenea program de expunere prin realitate virtuală, parcurs fără terapeut, la persoane cu frică de zbor, de înălțime, de păianjeni, de câini sau de ace. După șase săptămâni, scorul de severitate a fobiei a scăzut cu o medie de 20,5 puncte în grupul activ, față de 12,3 puncte în grupul de așteptare (fără tratament în acea perioadă) — o diferență considerată o mărime a efectului mare^[5]. Dintre participanți, 86,5% au ajuns la evaluarea de la șase săptămâni^[5].

Rezultate asemănătoare au fost observate și pentru frica de pisici (ailurofobia): într-un studiu clinic pe 28 de persoane din Iran, cei tratați prin expunere în realitate virtuală au avut, la final, un scor de frică și anxietate semnificativ mai mic decât cei tratați prin terapie metacognitivă, deși ambele metode au adus îmbunătățiri^[6]. Fiind un studiu mic, rezultatul trebuie privit ca un semnal încurajator, nu ca o dovadă definitivă — dar merge în aceeași direcție ca celelalte studii: pentru fobiile specifice, legate de un obiect sau o situație clar delimitată, expunerea prin realitate virtuală scade frica, iar avantajul ei practic este că poate fi organizată și repetată ușor.

Unde dovezile sunt încă slabe: cazul fricii de tratamentul dentar

Realitatea virtuală nu este o soluție universală, valabilă în orice context în care apare frica. O analiză sistematică ce a inclus 173 de studii clinice randomizate despre anxietatea legată de tratamentele dentare a constatat că, pentru fobia dentară propriu-zisă, există dovezi de certitudine mică spre moderată în favoarea psihoterapiei în general și a terapiei cognitiv-comportamentale în particular, dar nu și în favoarea expunerii prin realitate virtuală; pentru anxietatea dentară cronică fără intensitatea unei fobii, terapia cognitiv-comportamentală este susținută de dovezi de certitudine moderată^[7]. Nici pentru reducerea anxietății resimțite chiar în timpul unei intervenții de chirurgie orală realitatea virtuală — fie ca expunere, fie ca simplă distragere a atenției — nu a fost susținută de dovezile analizate; acolo au ieșit în față hipnoza (dovezi de certitudine moderată) și medicamentele din clasa benzodiazepinelor (dovezi de certitudine mică)^[7].

Această diferență contează: pentru fobiile specifice clasice — zbor, înălțime, animale, ace — dovezile susțin folosirea realității virtuale ca metodă de expunere. Pentru frica legată de o procedură medicală concretă, cum e cea dentară, dovezile actuale nu confirmă același beneficiu, iar terapia cognitiv-comportamentală „clasică” rămâne opțiunea mai bine susținută. Concluzia autorilor analizei este că fiecare tip de intervenție trebuie potrivit cu scopul ei — gestionarea unei emoții acute în timpul unui tratament este altceva decât reducerea, pe termen lung, a fricii și a evitării^[7].

Terapia prin realitate virtuală la distanță

O parte din potențialul realității virtuale ține de faptul că poate fi folosită de acasă, cu ajutorul unei căști conectate la o platformă de telemedicină. Un studiu de fezabilitate pe 54 de adulți cu frică de câini, șerpi sau păianjeni a comparat un program de expunere susținut de terapeut, prin realitate virtuală multi-utilizator la distanță, cu terapia clasică prin telemedicină, fără realitate virtuală^[8]. Ambele grupuri au primit 12 ședințe săptămânale, timp de trei luni.

Rezultatele legate de fezabilitate au fost bune: înscrierea a depășit ținta propusă, datele de la finalul tratamentului au fost obținute de la 93% dintre participanții vizați, iar fidelitatea față de protocolul de tratament a fost de 90%^[8]. În privința eficienței clinice, nu au existat diferențe semnificative între cele două grupuri — realitatea virtuală la distanță nu a adus rezultate mai bune decât terapia clasică prin telemedicină, dar participanții din grupul cu realitate virtuală au raportat un nivel de satisfacție semnificativ mai mare^[8]. Autorii subliniază că este nevoie de un studiu de dimensiuni mai mari, cu aproximativ 160 de participanți, pentru a confirma dacă diferențele de eficiență există cu adevărat^[8]. Concluzia practică, deocamdată, este că terapia la distanță prin realitate virtuală este posibilă și bine primită de pacienți, chiar dacă nu s-a dovedit încă superioară variantei clasice.

Cum arată în practică un asemenea tratament

Indiferent dacă expunerea se face prin realitate virtuală sau nu, structura tratamentului seamănă cu orice altă formă de terapie cognitiv-comportamentală. La prima întâlnire, terapeutul discută simptomele și ce își dorește persoana de la tratament, apoi recomandă tipul de terapie potrivit — care poate fi terapia cognitiv-comportamentală sau o altă formă de terapie, în funcție de problemă^[4]. În ședințele următoare, discuția pornește de la situațiile dificile — inclusiv de la momentul confruntării, reale sau simulate, cu obiectul fricii — și de la gândurile, emoțiile și reacțiile fizice apărute în acel moment. Pe măsură ce tratamentul avansează, persoana este încurajată să reia, treptat, activitățile pe care le evita, iar exercițiile continuă și între ședințe, ca temă de practicat acasă^[4].

În România, tratamentul prin expunere pentru fobii poate fi urmat cu un psiholog cu atestat de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din România sau cu un psihiatru, în funcție de severitatea simptomelor; nu orice cabinet are echipamentul necesar pentru expunerea prin realitate virtuală, așa că merită întrebat direct, la programare, dacă această opțiune este disponibilă. Dacă simptomele fobiei vă afectează viața de zi cu zi, mergeți la medic^[2]. Iar dacă simptome fizice intense — apăsare în piept, amețeală puternică, senzația că leșinați — apar pentru prima dată, cereți întâi o evaluare medicală, pentru a exclude alte cauze, înainte de a le pune exclusiv pe seama fobiei.

Concluzii

Confruntarea treptată cu ceea ce sperie, în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, rămâne miezul tratamentului recomandat pentru fobii. Realitatea virtuală nu este un tratament diferit, ci un mod mai accesibil și mai controlat de a face acest pas dificil, cu dovezi încurajatoare din studii randomizate pentru frica de zbor, de înălțime, de animale sau de ace, inclusiv atunci când terapia se desfășoară la distanță. Nu este însă o soluție universală — pentru anxietatea legată de proceduri medicale concrete, precum tratamentul dentar, dovezile actuale susțin mai degrabă terapia cognitiv-comportamentală clasică. Cel mai sigur pas, pentru cineva care vrea să scape de o fobie, rămâne discuția cu un psiholog sau un psihiatru, care poate recomanda forma de expunere potrivită situației.